Când te ajută și când nu este de folos vinovăția pe care o simți în relație cu partenerul tău

În general vinovăția are o reputație proastă în relații. Dar ea poate fi atât un inamic, cât și o resursă punctuală.

Când te ajută și când nu este de folos vinovăția pe care o simți în relație cu partenerul tău

Vinovăția este o emoție rea, de care vrei să scapi cât mai repede? Îți pare rău – îți ceri scuze, faci un compromis – speri că lucrurile vor reveni la normal. Desigur, vinovăția nu este întotdeauna dușmanul relației. Uneori, ea îți atrage atenția asupra unui comportament pe care chiar e necesar să îl corectezi. Alteori însă, te face să te îndoiești de tine, să te sacrifici inutil și să încerci să repari lucruri pentru care nu ești responsabilă. Așadar, diferența importantă este între vinovăția care te ajută să îți asumi responsabilitatea ca parte a ta reală și vinovăția care te face să îți asumi responsabilitatea pentru emoțiile, alegerile celuilalt.

Îți încalci propriile valori

Dacă ai mințit, ai încălcat o promisiune importantă, ai ascuns intenționat ceva sau ai avut un comportament despre care știi că l-ar răni pe partener, vinovăția poate avea o funcție sănătoasă. Ea îți spune că maniera în care te-ai comportat în relație nu este în acord cu felul în care vrei să fii în cuplu. În acest caz, scopul nu este să te pedepsești pentru greșeală, ci să o folosești ca punct de pornire pentru asumare, adică să recunoști ce ai făcut, să înțelegi consecințele, să îți ceri scuze și, mai ales, să-ți schimbi comportamentul.

Spațiu dublu

Nu ai avut intenția de a răni, dar impactul comportamentului tău a fost clar unul foarte dureros pentru partener. Vinovăția este utilă atunci când te ajută să nu te aperi imediat cu clasicul dar nu asta am vrut. Căci există spațiu pentru ambele adevăruri, nu ai vrut să rănești și totuși ai rănit. Asta nu înseamnă că ești o persoană rea, ci că, din nou, ai de corectat anumite aspecte.

Tipar evident

Îți pierzi răbdarea în aceleași situații, eviți constant conversațiile dificile, devii rece atunci când te simți criticată sau îl pedepsești pe partener prin retragere emoțională. Vinovăția poate deveni un semnal de alarmă. Nu doar am greșit acum, ci fac din nou ceva ce afectează relația. În acest punct, întrebarea utilă nu mai este cum fac să nu mă mai simt vinovată?, ci ce am nevoie să schimb ca să nu repet iar și iar același tipar?

Erodarea limitelor

Faptul că vrei o seară singură, timp pentru prietenele tale, propriile hobby-uri sau pur și simplu câteva ore în care să fii într-o cameră și să citești, să te uiți la un serial care îți place doar ție nu înseamnă automat că îți neglijezi partenerul. Dar din această perspectivă ajungi să spui da la orice vine din partea partenerului doar pentru că te simți vinovată când spui nu sau mie mi-ar plăcea să… Aici vinovăția nu mai protejează relația, îți erodează limitele, nevoile, alegerile, dorințele pe baza credinței greșite că într-o relație trebuie să fii disponibilă permanent. O limită nu este o agresiune. Iar faptul că partenerul este dezamăgit de o limită nu înseamnă că limita este greșită.

Dacă el este nefericit…

… probabil nu fac eu suficient. Sigur că poți contribui la starea de bine a partenerului tău, dar nu poți fi în întregime responsabilă pentru ea. Nu este rolul tău să îi reglezi permanent emoțiile, să îi rezolvi problemele sau să elimini toate dezamăgirile care îl afectează. Uneori, iubirea ajunge să fie confundată cu încercarea de a-l feri pe celălalt de orice disconfort, și intri într-un rol de salvator, iar făcând asta ajungi să îi iei propria putere și să creați împreună o dinamică de dependență.

Nu te mai simți bine tu cu tine

Vinovăția poate apărea și atunci când ai mai mult succes, câștigi mai bine, ai mai mult timp liber sau treci printr-o perioadă în care lucrurile îți merg mai bine. Când începi să îți micșorezi reușitele, să refuzi oportunități sau să te sabotezi pentru ca partenerul să nu se simtă inferior, nu e responsabilitate afectivă, ci sacrificiu. Da, disconfortul partenerului poate fi real, dar asta nu înseamnă că ai făcut tu ceva greșit.

Citește și:
Câștigi mai mult decât partenerul tău și asta îl deranjează? Ce greșeli faci atunci când încerci să îl ajuți să se simtă confortabil

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle