AVE: Societatea civilă a premiat liderii din sistemul educațional preuniversitar din România, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022

4 directori de școală, premiați pentru rezultate excepționale, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022.

AVE: Societatea civilă a premiat liderii din sistemul educațional preuniversitar din România, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022

Directorii din școlile, licee și grădinițele publice din România au fost premiați pentru proiectele de transformare a educației în care s-au implicat în anul școlar 2021 – 2022, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022. Câștigători au fost patru lideri educaționali din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional în școlile pe care le conduc. Directorul Anului 2022 a fost desemnată Cristina Hadâmbu, director la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” din Ditrău (jud. Harghita).
Sub lumina reflectoarelor de la Ateneul Român au stat directorii de școală care au reușit, prin viziune, implicare și dăruire, să schimbe în bine contextul educațional din școala și comunitatea din care fac parte. Distincțiile primite de ei sunt „Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse”, „Directorul Anului pentru Antreprenoriat”, „Directorul Anului pentru Inovare”, precum și cea de „Directorul Anului 2022”. Evenimentul a ajuns anul acesta la a șasea ediție.

„Ca în fiecare an, identificăm și premiem lideri cu adevărat excepționali care se implică și schimbă în bine educația din România. Aceștia au nevoie de resurse care să-i ajute în implementarea proiectelor prin care comunitatea în care își desfășoară activitatea să se poată dezvolta, începând desigur cu educația. Prin interesul pe care acești lideri educaționali îl acordă muncii lor, fenomene ca abandonul școlar sau analfabetismul funcțional au fost reduse în școlile pe care le conduc. În jurul lor am reunit ca de fiecare dată o comunitate formată din aproape 1.000 de oameni de afaceri, specialiști din sectorul non-profit sau administrație publică, pentru a le oferi ajutor în dezvoltarea proiectelor de inovare, antreprenoriale sau de egalitate de șanse în educație„, a declarat Silvia Toth, Director de Programe Educaționale AVE.

„Comunitatea de business este prima interesată în a avea absolvenți pregătiți să genereze valoare pentru toți jucătorii din economie și pentru societate per ansamblu. Directorii de școli sunt deci de o importanta covârșitoare, iar cei mai umani și performanți merită toată aprecierea și susținerea noastră”, a spus Radu Manolescu, Co-fondator și Președinte board AVE.

„De directorii din fiecare școală depinde să creeze un mediu de încredere la nivelul acestora. Modul în care reușesc să colaboreze cu toate cadrele didactice și interesul educațional al elevilor, se va reflecta în relația pe care ei, la rândul lor, vor reuși să o dezvolte cu ceilalți colegi, cu părinții și copiii. De aceea, cred în importanța unui management profesionist, responsabil și cu o mai amplă autonomie, care nu are nevoie de presiuni externe pentru a-și îndeplini menirea”, a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației.

Directorul Anului 2022, Cristina Hadâmbu – un lider educațional cu viziune pentru reducerea abandonului școlar

Cristina Hadâmbu, directorul Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar” din Ditrău (Jud. Harghita), a primit anul acesta premiul Directorul Anului 2022. Cristina s-a detașat prin implicarea în proiecte cu impact la nivelul comunității, nu numai al școlii pe care o conduce, cu obiectivul principal de a reduce abandonul școlar. Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” se află în mediul rural, într-o zonă slab industrializată, iar elevii înscriși în această unitate se confruntă cu multe probleme economice și sociale. Foarte mulți dintre ei provin din familii dezorganizate, monoparentale sau cu părinți plecați în afara țării la muncă, lăsați în grija rudelor sau a vecinilor, cu risc mare de abandon școlar timpuriu. În acest context, în 2018, Cristina, susținută de corpul profesoral, autoritățile locale și parteneri privați, a înființat o unitate de învățământ de tip profesional – dual.

„Prin acest sistem de învățare am reușit să școlarizăm peste 100 de elevi proveniți din familii foarte sărace, elevi care ar fi părăsit timpuriu școala dacă nu ar fi avut o sursă de venit. În anul 2018 am fost în parteneriat cu patru operatori economici, iar în prezent, în 2022 avem 28 de operatori parteneri implicați în educarea tinerilor prin învățământul dual”, declara Cristina Hadâmbu.

Cristina a implementat în liceu proiecte Erasmus, prin intermediul cărora elevii au putut face stagii de practică la companii din Portugalia, Polonia sau Spania. Cadrele didactice au urmat de asemenea cursuri de perfecționare, s-au creat programe pentru protecția mediului în care elevii de la specializarea „Pădurar” au plantat în perioada 2018 – 2022 peste 15.000 de puieți de brad, precum și un parteneriat cu Asociația Caritas (Mentorarea tinerilor – Orientarea în carieră, Prevenirea consumului de droguri). Printr-un proiect susținut de Asociația de Dezvoltare a județului Harghita, în 2022 Cristina și cadrele didactice din liceu au amenajat un laborator de gastronomie modern, în valoare de 30.000 de euro, necesar studiului specializărilor cofetar – patiser, bucătar, ospătar.

Nu în ultimul rând, în anul școlar 2021 – 2022, liceul și-a schimbat locația într-o clădire nouă, modernă, cu săli dotate corespunzător procesului instructiv-educativ, investiția ridicându-se la peste 800.000 de euro, iar Cristina a reușit sa autorizeze 6 noi profile liceale și postliceale prin care s-au oferit șanse la educație elevilor cu posibilități financiare reduse.

Simona Elena Voinescu – directorul de școală cu abilități antreprenoriale și sociale

Premiul Directorul Anului pentru Antreprenoriat a fost câștigat la această ediție de Simona Elena Voinescu, director la Școala Gimnazială Popricani, județul Iași, care, prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, a digitalizat toate cele 16 spații de învățământ cu table interactive, laptopuri, videoproiectoare, dotând un laborator de TIC cu 24 de desktopuri. Toți cei 291 de elevi ai școlii au beneficiat de tablete și au participat online la ore în procent de 100%. Cele 31 de cadre didactice au primit laptopuri performante în custodie cu ajutorul cărora, profesorii de matematică, de exemplu, au creat un site cu teste pentru Evaluare Națională, ale căror rezultate erau accesibile elevilor în timp real. Această resursă educațională a fost pusă la dispoziția profesorilor din toată țara.
În ceea ce privește impactul celor de mai sus, procentul de promovare la Evaluarea Națională a crescut la 93,3% în anul școlar 2021-2022, iar la disciplina matematica, pentru prima data în ultimii 8 ani, procentul de promovabilitate a fost de 100%.

Arhitectul inovator al curriculei școlare – Viforel Dorobanțu, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani, jud. Călărași

Premiul Directorul Anului pentru Inovare a fost acordat lui Viforel Dorobanțu, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani (Jud. Călărași), școală pilot din 2021. În această pilotare, Viforel a propus o nouă arhitectură curriculară, aducând câteva noutăți notabile: studierea fizicii începând cu clasa a V-a și a chimiei începând cu clasa a VI-a; renunțarea la lucrările scrise la limba română și matematică (lucru preluat și de Ministerul Educației, începând cu anul școlar 2022-2023); scăderea numărului de ore la matematică de la 4 la 3.

Proiectele derulate de Viforel au implicat 60 de elevi care au început studiul fizicii din clasa a V-a și 60 de elevi care au început studiul chimiei din clasa a VI-a. Mai mult, acestea au contribuit la scăderea ratei de absenteism de la 40% la 10% și procentul de elevi corigenți la matematică, limba română, fizică, chimie, limbi străine de la 30% la 15%. Similar, în biblioteca Kinderpedia au fost adăugate 60 de teme de proiect alese de elevi, care pot fi consultate oricând, de toți elevii școlii.

Georgiana Livia Antoci – directorul care crede că fiecare copil merită mai mult. Mai ales cei defavorizați

Georgiana-Livia Antoci este director la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Iași. În anul școlar 2021-2022 Georgiana a inițiat sub deviza „Fiecare copil merită să știe mai mult!” proiecte prin care cadrele didactice au putut să sprijine mai mult integrarea rapidă și ușoară a tuturor copiilor, în ritmul cu care erau obișnuiți înainte de pandemie. Fiind o școală integratoare și multiculturală formată din peste 650 de elevi, provocările au fost numeroase și diverse, mai ales că populația școlară e formată și din elevi din medii dezavantajate, fie că e vorba de o situație economica precară, fie că prezintă cerințe educaționale speciale sau sunt de etnie romă.

Premii de peste 30.000 euro pentru directorii câștigători ai Galei

Fiecare dintre cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului primește un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte.
În plus, cei patru câștigători primesc și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli, grădinițe și licee care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment organizat pentru al șaselea an consecutiv de către AVE (Asociația pentru Valori în Educație), pentru a susține și premia directorii de școală care se remarcă printr-o activitate extraordinară și ajută la transformarea educației din România, începând cu propriile lor comunități.
****
Despre AVE (Asociația pentru Valori în Educație)
AVE (Asociația pentru Valori în Educație) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Management Școlar, ALFABETAR și HumanKind.

Citește și:
Peste 250 de organizații ce ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle