Actori faimoși ale căror nume reale cu siguranță nu le-ai știut până acum

Mai mulți actori care sunt cunoscuți în întreaga lume au ales să își schimbe numele, iar motivele pentru care au făcut acest lucru sunt cu adevărat surprinzătoare.

Actorii ascund foarte multe secrete, însă, din fericire sau nu, unele dintre ele au fost descoperite de-a lungul anilor. Cum ar fi faptul că unii dintre aceștia și-au schimbat numele reale și au reușit să își surprindă cu fanii cu motivele care au stat în spatele acestor decizii cel puțin neașteptate.

10. Marilyn Monroe

Fără îndoială, Marilyn Monroe rămâne în istorie drept una dintre cele mai faimoase personalități de la Hollywood. Însă, regretata actriță avea și foarte multe secrete. Iar unul dintre ele este că și-a schimbat legal numele în anul 1956, în Marilyn Monroe. Numele ei adevărat era Norma Jeane Mortenson, dar de cele mai multe ori a folosit numele de fată al mamei sale ca nume de familie pentru că identitatea tatălui ei era necunoscută. Monroe era un nume de familie din partea mamei ei, iar prenumele Marilyn a venit de la un producător executiv care i-a spus că seamănă cu Marilyn Miller, o vedetă de pe Broadway. 

9. Ben Kingsley

Ben Kingsley este cunoscut pentru rolul Mahatma Gandhi din filmul Gandhi din 1982, regizat de Richard Attenborough. Numele real al actorului este Krishna Pandit Bhanji. Motivul pentru care și-a schimbat numele în 1960 are legătură cu faptul că îi era teamă că nu va primi roluri în actorie. Într-un interviu pentru Radio Times, acesta povestea că după ce și-a schimbat numele, a primit mai multe oferte. 

8. Joaquin Phoenix

Joaquin Pheonix, recunoscut pentru rolul din filmul Joker, și fratele său, River, actor la rândul său, care a murit la vârsta de 23 de ani, în 1993, în urma unei supradoze, în fața unui local deținut de prietenul său, actorul Johnny Depp, și-au schimbat numele de familie. Inițial, numele lor era Bottom, însă ulterior au preferat Pheonix tocmai pentru a simboliza despărțirea de cultul Children of God (Copiii lui Dumnezeu), din care făcea parte familia Pheonix. De asemenea, în producțiile de film de la sfârșitul anului 1980, actorul a folosit alt prenume, Leaf, dar după l-a schimbat în Joaquin, după ce a fost încurajat de fratele său, River, să facă acest lucru.

7. Meryl Streep

Maryl Streep este una dintre cele mai apreciate și talentate actrițe de la Hollywood. A primit prima ei nominalizare la Oscar în urma performanței din filmul The Deer Hunter și a jucat într-o mulțime de pelicule clasice, precum Mamma Mia și The Iron Lady. Prenumele ei real este Mary Louise, așa că nu este atât de diferit față de cel pe care îl folosește în prezent. „Când m-am născut, a trebuit să îmi pună numele Mary deoarece numele mamei era Mary, dar și cel al mamei ei era Mary. Dar mereu mi s-a spus Meryl. Tatăl meu a inventat acest nume și i-a plăcut”, a povestit Maryl Streep pentru Vanity Fair. 

6. Emma Stone

Notorietatea actriței Emma Stone a venit odată cu rolul Gwen Stacy din filmul The Amazing Spider-Man, în care a jucat alături de Andrew Garfield. Ea nu a putut să își folosească prenumele real, și anume Emily, din cauza unei alte actrițe cu același nume din Screen Actors Guild. S-a inspirat de la cântăreața Emma Bunton din trupa Spice Girls.

5. Winona Ryder

Winona Ryder este cunoscută pentru rolurile din mai multe filme de la sfârșitul anilor ’80 și ’90, dar a revenit în lumina reflectoarelor cu rolul Joyce Byers din serialul-fenomen Stranger Things. În alegerea prenumelui ei, părinții actriței au fost inspirați de orașul natal, Winona, Minnesota. Familia ei a emigrat în Statele Unite după ce majoritatea rudelor au fost ucise în timpul Holocaustului. Numele ei real de familie este Horowitz, dar a decis ca în filme să fie creditată cu numele Ryder, acest lucru datorându-se faptului că tatăl ei a ascultat un album al muzicianului Mitch Ryder și și-a amintit asta atunci când a fost întrebată ce nume ar dori să apară pe lista peliculelor în care juca. 

4. Natalie Portman

Numele real al actriței Natalie Portman este Neta-Lee Herschlag. Ea s-a născut în Ierusalim și și-a folosit numele adevărat pentru primele roluri pe care le-a interpretat. Însă, și-a schimbat numele în Natalia Portman, atunci când avea aproximativ 13 ani, după filmul The Professional, din motive de confidențialitate din cauza naturii peliculei. 

3. Brad Pitt

Brad Pitt a fost recompensat cu primul său premiu Oscar pentru actorie în 2020, în urma prestației din filmul Once Upon a Time in Hollywood. Înainte de a fi căsătorit cu două dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, Jennifer Aniston și Angelina Jolie, mulți îl știau după prenumele William, care era și cel real. Și tatăl actorului poartă numele de William, dar Brad Pitt și-a dorit un nume mai ușor de pronunțat.

2. Judy Garland

În cazul în care nu știai până acum, adevăratul nume al actriței Judy Garland a fost Frances Ethel Gumm. Și-a schimbat numele din cauza reacției publicului. A cunoscut celebritatea de la o vârstă fragedă, iar ea și surorile ei au decis să folosească alt nume de familie, după ce un comediant le-a sugerat să facă acest lucru, în speranța că vor primi mai multe roluri. 

1. Audrey Hepburn

Iconica actriță Audrey Hepburn și-a schimbat cu mai multe ocazii numele. Numele ei adevărat a fost Audrey Kathleen Ruston, iar mama ei a determinat-o să și-l schimbe temporar în Edda van Heemstra ca urmare a invaziei germane din Țările de Jos și a pericolelor pe care le-ar fi adus numele ei. Prin alegerea numelui de familie, actrița i-a adus un omagiu tatălui ei, Joseph Victor Anthony Ruston. 

Citește și:
Celebritățile care au răspuns perfect atunci când au fost criticate sau jignite

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle