15 dintre cele mai bune filme inspirate din evenimente reale

Se spune că realitatea bate ficțiunea, iar în cazul filmelor din această listă, cu siguranță, nu te-ai aștepta la astfel de povești. Iată 15 dintre cele mai bune filme inspirate din evenimente reale.

În zilele noastre, criticii de filme au ajuns să atragă deseori atenția asupra lipsei de originalitate când vine vorba de subiecte de film, condamnând numeroasele filme cu super eroi și remake-uri. Astfel, parcă și unele filme inspirate din evenimente reale au ajuns să fie doar idei reciclate. Până și expresia „bazat pe fapte reale” a ajuns să fie echivalentul lui „într-o lume în care…”, fiind frecvent adăugată atât de nonșalant, încât unele scenarii nici nu respectă întocmai parcursul real al evenimentelor.

Într-o oarecare măsură acest lucru este de înțeles, dat fiind faptul că popularitatea acestor filme inspirate din evenimente reale a crescut considerabil în ultimii ani. Mai mult decât atât, între 1900 și 2000, s-a constatat că există un total de 211 filme de acest gen, însă din 2000 până în 2013, un număr incredibil de 221 de filme inspirate din evenimente reale a răsărit din statistici.

Cu toate acestea, atunci când o poveste ajunge pe mâinile cui trebuie, un regizor poate să ilustreze un adevăr ieșit din comun într-un mod atât de atractiv, încât să depășească orice imaginație. Acest lucru, bineînțeles, fiind realizat și în prezența unor actori pe măsură. Iar filmele din această listă nu fac excepție de la acest caz. Iată 15 dintre cele mai bune filme inspirate din evenimente reale:

All the President’s Men (1976)

All the Presidents Man este considerat de unii critici de film ca fiind chintesența cinematografiei americane, rezumând unul dintre cele mai importante momente din scena politică a anilor ’70 și lupta care s-a dat în dezvăluirea acestuia. Este vorba despre Afacerea Watergate, scandalul politic care a condus la o criză politică majoră, culminând cu demisia președintelui Statelor Unite, Richard Nixon. Povestea adaptată este cea a celor doi reporteri, Bob Woodward (Robert Redford) și Carl Bernstein (Dustin Hoffman), fiind ilustrată într-un mod cât se poate de migălos și înfățisând parcursul plin de obstacole al celor doi, străbătut cu scopul de a expune adevărul crunt.

Midnight Express (1978)

Filmul redă povestea incredibil de adevărată a lui Billy Hayes, un student american a cărui călătorie în Turcia se va transforma într-un infern când este prins în timpul unei contrabande cu hașiș. Ceea ce se presupune a fi o sentință redusă cu condiția de a coopera cu autoritățile în identificarea dealer-ului său, pare că se va transforma într-o eternitate când observă ca se evită eliberarea acestuia. Sau cel puțin ceva ce pare a dura o eternitate, dat fiind faptul că în ciuda promisiunilor autorităților, sentința se va întinde chiar pe 30 de ani. Billy este prins într-un coșmar la mii de kilometri distanță față de casă, într-o închisoare în care mizeria, violența, violurile, mâncarea necomestibilă și condițiile de sănătate insuportabile sunt la ordinea zilei și de unde nimeni nu poate să-l scoată.

The Last Emperor (1987)

Așa cum se anunță și din titlu, filmul propune povestea tumultoasă a ultimului împărat al Chinei. Cel ce se va naște într-o eră în care este preaslăvit, va muri drept grădinar la Grădina Botanică din Beijing. Ecranizarea este realizată prin numeroase flashback-uri, perspectiva fiind cea a celui care în anii ’50 a fost considerat criminal de război și aruncat în închisoare pe acest motiv. Astfel, gradual, aflăm despre nașterea lui Henry' Pu Yi, ascensiunea la tron la vârsta de doar 3 ani, copilăria sa în Orașul Interzis, loc ce funcționa drept bulă izolatoare și șocul său când descoperă lumea de afară și felul în care s-a schimbat după venirea comuniștilor la putere, de aici plecând și toate problemele acestuia.

Cele mai bune filme inspirate din evenimente reale: Goodfellas (1990)

Goodfellas reprezintă introducerea perfectă pentru lumea Mafiei din Brooklyn-ul anilor ’50, sau ceea ce se mai numește „Mica Italie”. Fascinația ce înconjoară acest film se învârte în jurul vieții de zi cu zi a gangsterului Henry Hill (Ray Liotta) și a prietenilor săi instabili, Jimmy (Robert De Niro) și Tommy (Joe Pesci) care trec de pragul infracțiunilor minore și ajung la crime de-a dreptul violente. Filmul atinge și note mai sensibile precum dezechilibrul dintre viața familială și cea mafioată, astfel ilustrând tabloul complet al unei vieți de infractor la care se adaugă toate micile și marile înșelătorii, modul în care funcționează, provocările cu care se confruntă mafioții de clasă mijlocie și lipsa posibilității de ascensiune.

Schindler’s List (1993)

O adevărată capodoperă a faimosului regizor Steven Spielberg, în prezent testament pentru bunătatea din sufletul fiecăruia și deținător a 7 premii Oscar, Schindler’s List ne spune povestea lui Oskar Schindler. Oskar Schindler (Liam Neeson) a fost un om de afaceri care, pe timpul regimului nazist, s-a folosit de toată averea sa și de toate posesiunile sale pentru a obține libertatea a aproximativ 1100 de evrei prizonieri. Unii spun despre această producție că eticheta de „film” este doar o formă de modestie, iar însuși regizorul a mărturisit că la început nu a crezut că va fi capabil de a atesta aceste evenimente. De aceea, a ales ca totul să fie redat într-un stil de documentar, platourile de filmare fiind locațiile reale (cu excepția lagărului de concentrare de la Auschwitz), iar filmul să fie alb-negru.

Boys Don’t Cry (1999)

O adevărată mărturie despre ce înseamnă viața atunci când adopți o nouă identitate sexuală, filmul reprezintă povestea lui Brandon Teena (Hilary Swank): un tânăr nou venit într-un orășel din Nebraska și al cărui nume obișnuia să fie de fapt Teena Brandon. Viitorul său pare a fi promițător, chiar foarte promițător: este cel mai popular băiat și se întâlnește cu frumusețea orașului, Lana. Însă când cel mai bun prieten al său îi descoperă trecutul, lucrurile iau o întorsătură dramatică. Este o relatare tulburător de sinceră despre cineva care a ales să-și asume identitatea masculină și care, doar pentru acest lucru, a suportat consecințe tragice.

Cele mai bune filme inspirate din evenimente reale: The Hurricane (1999)

Vânat toată viața sa de același polițist determinat să-l vadă după gratii, Rubin Carter, zis și „Hurricane” (Denzel Washington) a fost un luptător de box afro-american a cărui ascensiune în carieră a luat sfârșit brusc când a fost acuzat de o crimă pe care nu a comis-o. Deși a încercat din răsputeri să-și dovedească inocența, având de partea sa celebrități militante precum Bob Dylan, toate încercările sale au fost inutile, acesta rămânând neputiincios în fața unei instituții rasiste care-și protejează răufăcătorii. Însă speranța reapare când un grup de canadieni se oferă să răzbată și să lupte pentru el, aceștia fiind convinși de inocența acestuia.

Erin Brockovich (2000)

Erin Brockovich-Ellis (Julia Roberts) este o mamă pe cont propriu, șomeră și disperată în a-și găsi o slujbă. După un accident de mașină în care vina nu era a ei, Erin îl imploră pe avocatul său, Ed Masry, să o angajeze la firma sa de avocatură. Inițial, nu este luată în serios, însă după ce descoperă niște înregistrări medicale plasate în dosare ce aparțin de domeniul imobiliarelor, lucrurile se schimbă. Îl convinge pe Ed să-i permită să investigheze situația, unde dă peste o întreagă situație acoperită implicând o apă contaminată din cadrul unei comunități locale care cauzează boli devastatoare în rândul cetățenilor. Plecând de la acest moment, Erin se va regăsi într-o serie de evenimente care îi conduce firma de avocatură într-unul dintre cele mai mari procese din istoria americană împotriva unei corporații de miliarde de dolari.

A Beautiful Mind (2001)

John Nash (Russell Crowe) le are pe toate: este profesor, soț, cercetător cu contribuții deosebite în lumea matematică și acum este rugat de către Guvern să încerce să spargă codurile sovieticilor. Însă Nash devine din ce în ce mai cuprins de conspirații și în consecință, din ce în ce mai paranoic. Sănătatea sa mintală intră într-o spirală paranoică, toate acestea până când realizează un lucru ce-i va întoarce lumea cu susul în jos. Din punctul acesta, se va lupta să-și recapete atât reputația de mare matematician, cât și starea sa mintală în general, fiind însoțit pe tot parcursul de devotata sa soție, Alicia. Se spune că filmul este de fapt o adaptare mai ușoară a ceea ce reprezentau de fapt episoadele psihotice ale lui Nash, acestea fiind deseori violente și abuzive.

Catch Me If You Can (2002)

Este povestea excepțională a unui licean devenit pilot la Pan Am, devenit doctor și pe urmă devenit procuror. Însă nu prin metode tradiționale, ci printr-o cantitate incredibilă de șarm, istețime, îndemânare și încredere de sine care i-au permis să pretindă că este toate aceste lucruri și mai mult decât atât, să fie și crezut de toată lumea. Astfel, Frank Abagnale Jr. (Leonardo DiCaprio) a obținut mai mult de 4.000.000 de dolari prin falsificare de cecuri, iar agentul FBI Carl Hanratty (Tom Hanks) a fost încă de la bun început pe urmele sale. Așadar, ceea ce devine o urmărire de tipul șoarecele și pisica, plină de aventuri, se transformă în ceva asemănător unei relații dintre tată și fiu.

Cele mai bune filme inspirate din evenimente reale: Hotel Rwanda (2004)

Când genocidul rwandez din 1994 a survenit în viața managerului Paul Rusesabagina, acesta a acționat după primul său instinct: ajutând. Acesta a fost managerul luxosului Hôtel des Mille Collines din Kigali și astfel, timp de patru luni, a adăpostit refugiați între pereții acestuia. Deși a trebuit să facă față presiunilor externe care-l îndemnau să procedeze invers, acesta și-a ascultat intuiția, în final reușind să salveze 1200 de oameni, primindu-i în hotelul său, dincolo de porțile căruia nu mai puțin de 800.000 de oameni și-au găsit sfârșitul.

Into the Wild (2007)

În primăvara lui 1990, proaspătul absolvent Christopher McCandless pornește, fără să anunțe pe cineva, într-o călătorie introspectivă în împrejurimile superbe ale statului Alaska. Tânărul ce și-a abandonat întregul mod de viață privilegiat, este înghițit de sălbăticia pădurilor alaskiene unde într-un final mult râvnit, își găsește liniștea și fericirea, alături de un simț al autenticității și al scopului. Însă călătoria sa de 100 de zile nu este întotdeauna una solitară, uneori întâlnind persoane care, similar, caută să evadeze din propria rutină și să reînvețe să se bucure de viață, toate acestea servind drept personaje simbol pentru experiența lui Christopher.

Cele mai bune filme inspirate din evenimente reale: Temple Grandin (2010)

Temple Grandin este femeia care a refuzat să se limiteze la tulburarea sa psihică și prejudecățile celor din jur care îi subestimau cu mult adevăratul său potențial. Este vorba despre o femeie autistă care a revoluționat practicile de manevrare umană a animalelor în ferme și abatoare și care a demonstrat o înclinație briliantă către aria mecanică a lucrurilor. Deși nu a fost lipsită de provocările sociale, Grandin a doborât orice obstacol intelectual, devenind un inovator, un om de știință de top în domeniul îngrijirii animalelor și un susținător pe viață a drepturilor animalelor împotriva practicilor de omorâre.

The Imitation Game (2014)

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, legendarul matematician britanic Alan Turing se alătură echipei de spărgători de coduri, formată cu scopul de a descifra codul Mașinii Enigma, instrumentul de criptare de mesaje, folosit de Germania nazistă. Povestea este una deosebită, avându-l în centru pe Alan, geniul homosexual și care timp de 2 ani, alături de echipa sa se străduiește să descifereze Enigma. Mai mult decât atât, deși succesul său îi clasează pe toți drept eroi naționali, Turing primește o surpriză neplăcută când, în 1952, autoritățile descoperă că este homosexual și îl trimit la închisoare pe nedrept.

Cele mai bune filme inspirate din evenimente reale: Lion (2016)

Bazat pe povestea greu de crezut a lui Saroo Bierly, filmul urmărește parcursul acestuia care și-a regăsit mama pierdută în obscurul și sălbaticul district Khandwa din Madhya Pradesh, India cu simplul ajutor din partea programului Google Earth. Totul începe când Saroo cel de 5 ani se trezește blocat singur într-un tren de pasageri care duce spre Calcutta. De aici, o multitudine de provocări i se arată în cale băiețelului care, după multe momente brutale petrecute în orfelinate, este adoptat de o familie din Australia și care acum, la 25 de ani, a plecat în căutarea rudelor sale pierdute.

Citește și:
10 actori foarte buni care au jucat în filme foarte proaste

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle