10 semne care îți arată că ești obosită emoțional

Atunci când traversăm perioade lungi de stres emoțional și intelectual, se întâmplă uneori ca mintea noastră să aibă nevoie de o perioadă de pauză, iar semnalele prin care îți transmite asta să semene mult cu cele ale depresiei.

10 semne care îți arată că ești obosită emoțional

Și oricât de mult ne-am dori să râmânem optimiste și să gândim pozitiv, tot ne simțim epuizate și lipsite de energie.

Motivul pentru care se întâmplă asta este că mintea noastră, la fel ca și corpul nostru, are nevoie de timp pentru a se repara (după o perioadă de stres intens sau după o traumă), la fel cum oasele noastre au nevoie de timp ca să se sudeze după ce au fost fracturate.
Dacă ignorăm semnalele pe care ni le transmite, putem ajunge la stări de anxietate cronică, depresie sau alte probleme de sănătate mintală. Iată 10 semne care îți arată că ești obosită emoțional:

1. În timpul zilei, tot ce-ți dorești este să te întinzi în pat și să te odihnești. Îți dorești mai tot timpul să tragi un pui de somn, iar uneori te lupți ca să rămâi trează și să te dai jos din pat. În timpul nopții, însă, somnul vine greu, ești agitată, iar când în sfârșit reușești să adormi, ai coșmaruri care par foarte reale.

2. Simți o senzație difuză de durere, răspândită în tot corpul. Sau ai tensiunea ridicată, amețeli, dureri de stomac, tulburări de vedere, dureri de cap (aparaent fără motiv și fără o explicație medicală).

3. Când ești întrebată ce e în neregulă cu tine, nu știi ce să răspunzi, pentru că nici tu nu poți defini ce simți. Știi că e ceva complex și adânc, dar nu poți înțelege de ce te simți așa și, mai mult de atât, de ce ești așa lipsită de energie.

4. Adeseori te simți fragmentată și dezorientată, pentru că mintea nu ți se sincronizează cu corpul.

5. Toate emoțiile tale sunt mai intense. Te simți emoțională, te trezești plângând la o reclamă sau chiar fără nici un motiv. Simți că inima stă să-ți explodeze de bucurie într-un moment, pentru ca imediat mai apoi să ți se frângă de o durere nedefinită.

6. Ai parte de atacuri de panică și de anxietate cronică.

7. Te simți extrem de singură, chiar și atunci când ești în mijlocul oamenilor. Începi să-i pui la îndoială pe cei din jurul tău, te întrebi în cine ai mai putea avea încredere, simți că ar trebui să fii în permanență în gardă.

8. Ai gânduri pline de gelozie, furie, amărăciune sau chiar resentimente în legătură cu tot ce se întâmplă în jurul tău, iar asta te suprinde pentru că, de obicei, ești o persoană empatică, plină de compasiune.

9. Te simți atât de slăbită încât nu te mai duci la sală, nu mai faci deloc exerciții fizice, iar asta te face să te simți ușurată pentru că devenise istovitor. De cele mai multe ori, te simți lipsită de energie și cea mai simplă mișcare ți se pare super solicitantă.

10. Gândurile legate de viitor te sperie și te fac să te simți plină de nesiguranță. Uneori, te simți atât de epuizată mental încât tot ce-ți
dorești este să-ți faci bagajul și să începi o nouă viață în altă parte, pentru că nu-ți mai face nici o plăcere să faci lucrurile care altă dată îți aduceau bucurie.

Dacă recunoști unul sau mai multe dintre aceste semne, este semnul să devii o prioritate pentru tine însăți și să ai grijă de propria persoană. Odihnește-te cât de mult ai nevoie, închide-ți telefonul atunci când vrei să iei o pauză de la tot ce înseamnă tehnologie și petrece mai mult timp făcând doar acele lucruri care îți plac cu adevărat: fă o baie, meditează, ascultă-ți muzica preferată, ocupă-te de hobby-urile tale și petrece mai mult timp cu oamenii pe care îi iubești.

Citește și:
Cele 7 trasaturi emotionale care ne fac atragatoare pentru barbati

Foto: Imaxtree

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle