Timiditatea cronica

Refuzi sa te afisezi in grupuri, spui „nu“ intilnirilor romantice si singura persoana pe care o vezi toata ziua esti chiar tu, reflectata in oglinda? Atunci, draga mea, suferi de timiditate cronica. ELLE a cautat remediul.

Timiditatea cronica

Poate fi adorabila in primii ani de viata, cind esti imbracata intr-un tutu roz-bombon si iti reciti poezia preferata propriului tata imbracat in Mos Craciun. Dar sa suferi de timiditate excesiva cind deja ai adunat citeva riduri pe fata? Iata cu adevarat o mare problema.

Timiditatea excesiva, sau in forma ei paroxistica, fobia sociala, poate fi corelata atit cu mostenirea genetica, cit si cu mediul de dezvoltare. Asa cum a descoperit si prof. Nathan Fox, de la Universitatea din Maryland, copiii timizi poseda in general parinti cu o sensibilitate crescuta la stres, sint crescuti intr-un mediu cu o educatie deficitara, de cele mai multe ori, privati de afectiune, sau din contra, li se ofera afectiune, dar nu cunosc reguli si responsabilitati. „Se pare ca nici controlul fara dragoste, nici dragostea fara control nu sint calea cea buna pentru a ne ajuta sa capatam control si abilitati”, crede Judith Viorst, autoarea cartii "Control imperfect. Lupta noastra continua cu puterea si renuntarea, un eseu de psihologie practica", publicat la Editura Trei. „Un studiu asupra metodelor de crestere a copiilor si impactului acestor metode peste ani gaseste ca cea mai buna cale este o relatie calda si afectiva combinata cu o disciplina consistenta si judicioasa. Cei crescuti intr-un mediu autoritar, rece, distant si strict vor deveni probabil persoane pasive si retrase, pe cind cei ai caror parinti i-au crescut intr-un mediu permisiv, plin de dragoste, caldura, dar lipsit de reguli tind sa devina persoane fara incredere in sine si fara autocontrol.”

Cel mai bine vazuti sint copiii crescuti intr-un mediu autoritativ, caracterizat de control, ratiune, comunicare si caldura. Un astfel de micro-univers ii va transforma in persoane increzatoare, cu autocontrol, in special atunci cind parintii au facut efortul de a le explica motivele din spatele regulilor lor. La fel de perturbatoare pot fi, insa, experientele din mediul de dezvoltare. Insuccesele din timpul scolii, transformarile din perioada adolescentei, primele amoruri, primele esecuri, refuzuri si piedici, toate ne marcheaza in mod fundamental si pot duce la aparitia unei adevarate fobii sociale.

Articolul de fata nu este insa despre timiditatea care poate aparea doar in anumite situatii, sa zicem atunci cind ne confruntam cu persoane care, prin autoritatea sau functia lor, pot crea o stare de emotivitate exacerbata. Rindurile de mai jos sint pentru toti aceia care se confrunta zilnic cu o lipsa de incredere in sine, cu o viziune exagerat de critica asupra propriei persoane si care prefera sa devina nevazuti, ascunzindu-se intr-un colt al camerei si mascind orice urma a dorintei de comunicare. Asadar, nu este neobisnuit sa te bilbii in fata barbatului care te atrage sau sa te inrosesti si sa-ti mingii ceafa ca un autist atunci cind seful iti re­cunoaste valoarea si te recompenseaza pentru munca ta.

Anormale sint teama puternica si persistenta de a fi judecat de alti oameni si gindul ca ai putea atrage atentia printr-un comportament ridicol, nepotrivit, umilitor peste masura. Timi­di­tatea excesiva si „ruda” ei, fobia sociala, au ca factori declan­satori, in afara de cei genetici sau educationali, factorii biologici (studiile efectuate pe acest subiect indica disfunctii in metabolizarea serotoninei) si stresul. Cronicizarea maladiei poate veni astfel ca urmare a unor evenimente traumatizante, ori a responsa­bilitatilor presupuse de viata de adult (cistigarea si mentinerea pozitiei sociale), tratate, fara exceptie, cu un comportament ezitant. De aici pina la depresie cronica si sinucidere nu mai este decit un pas.

Stiind aceasta, medicii si psihoterapeutii au gasit ceea ce par a fi doua solutii eficace in tratarea acestei afectiuni. Una o constituie psihoterapia de tip comportamental-cognitiv si a doua, pe care nu te sfatuim sa o alegi decit in cazul cel mai sever, tratamentul me­dicamentos.

Preferata medicamentatiei, psihote­rapia comportamental-cognitiva presupune o evaluare initiala a abilitatilor sociale ale individului, urmata de insusirea sau exersarea lor in situatiile sociale care-i stirnesc teama. In acest caz, subiectul are ca obiectiv autoevaluarea reactiilor sale, a nivelului de anxietate si a felului in care gindeste in situatiile prin care trece. Toate acestea sint analizate apoi de psihoterapeut. De fapt, ce se urmareste prin aceste sedinte? In primul rind, par­tea cognitiva vizeaza recunoasterea de catre individ a gindurilor disfunc­tionale care apar la anticiparea si la confruntarea cu situatiile temute („nu voi face fata”, „vor ride de mi­ne”, „nu sint buna de nimic”), ginduri care stau la originea ni­velului ridicat al anxietatii, a tendintei de autoizolare si a ima­ginii de sine distorsionate. Te­rapia presupune asadar de­monstrarea fals­­itatii acestor ginduri, in timp ce insul este invatat sa descopere singur ca tot ce a crezut pina atunci despre el este fals si exa­gerat. In timp, in fata unor ar­gumente solide si verificate, aprecierea propriei pres­tatii devine mult mai adecvata, an­xietatea este re­dusa, iar imaginea de sine imbunatatita.

Per ansamblu, insa, timiditatea excesiva este o manevra suicidara in viata profesionala sau personala. O poate con­firma si An­drei, un web editor care a cunoscut un declin important in viata sa personala si in cariera. „Oportunitatea de la inceput de a-mi lucra articolele de acasa s-a transformat intr-un ade­va­rat cerc vicios. Am inceput sa-mi ra­resc iesirile in societate, preferind mai curind sa-mi petrec serile acasa, in fata televizorului. Am devenit din ce in ce mai stin­gher in prezenta oamenilor, contactele mele cu exteriorul s-au rarit si treptat am inceput sa pierd orice contact cu realitatea. Realitatea mea erau doar patru pereti, iar eu am inceput sa cred ca doar intre patru pereti pot supravietui si ma pot desfasura. Exteriorul nu-mi provoca decit frica.”

La rindul ei, Mara probeaza aceeasi teama de medii si persoane necunoscute, agravata in timp, pe masura ce s-au adunat si esecurile de orice fel. In rarele ocazii in care se afiseaza in public, prefera sa se retraga intr-un colt si sa creada ca oamenii o vor evita in mod obligatoriu daca se preface ca studiaza un obiect de arta, daca-si ascunde privirea in paginile vreunei carti stufoase sau daca s-ar pretinde preocupata de agenda telefonului. Si mai mult, atunci cind este abordata, aproape fara ex­ceptie se inroseste, tremura si traverseaza crize puternice, ca un adevarat vulcan uman. O atitudine cu atit mai incredibila cu cit toti cei care o cunosc admit ca este o persoana multita­lentata si chiar atragatoare.

Din punctul de vedere al carierei, cercetatorii au demonstrat asadar ca timizii cronici refuza adesea promovarile, isi aleg preocupari care sa ii mentina intr-o interactiune minima cu ceilalti si sint indecisi cu privire la domeniul in care isi do­resc sa lucreze. Pe parcursul carierei lor, ei intilnesc nenumarate obstacole in drumul catre o identitate profesio­nala. Cit despre viata privata, ea este cu atit mai perturbata cu cit timizii cronici isi distorsioneaza permanent imaginea de sine, se tem de refuzuri si, in definitiv, se consi­de­ra extrem de neintere­santi – in principal fata de oamenii pe care nu ii cunosc. Fiindca realitatea este ca oamenii timizi nu sint intotdeauna lipsiti de prieteni. In momentul in care cu anumite persoane din anturaj au reusit sa depaseasca bariera din calea comunicarii, astfel de persoane devin volubile si isi arata ade­varata personalitate. Fobia incepe in momentul in care ei ar trebui sa demareze o relatie cu persoane necunoscute, fata de care se simt stingaci, nedoriti, ciudati. E un comportament care pe noi ne-ar aduce in pragul ne­buniei. Sincer.

Din fericire, exista multiple solutii. Cercetatorii au descoperit ca oxitocina, un hormon secretat de hipofiza, ar putea reduce anxietatea, ameliora fobiile si atenua viciile. Ei spera sa il poata distribui pe piata sub forma de medicamente si spray nazal, usor de administrat in cazuri de anxietate exacerbata. Manevrele ce tin de psihoterapia cognitiv-comportamentala par a fi, insa, mult mai eficiente pe termen lung, poate si fiindca scopul lor este consolidarea sentimentului de incredere in sine si readaptarea in societate.

Un prim pas care te poate ajuta sa scapi de etichetele „ciudata”, „nesociabila”, „aroganta” ce inso­tesc adesea starea de anxietate este sa inte­ractionezi cu oamenii care impartasesc aceleasi pasiuni ca si tine. Gaseste-ti un hobby sau, mai eficient, informeaza-te despre ce se petrece in lume, pentru a gasi mai usor subiecte de conversatie atunci cind te afli intr-un cerc nou de oameni. Nu-l vei egala din start pe Cezar la capitolul oratorie, dar macar te va ajuta sa-ti atenuezi teama de grupuri straine si-ti va intari increderea in tine. Zimbeste mai mult si infrunta cu umor situatiile pe care le consi­deri jenante. Astfel vei da impresia unei persoane degajate, care stie sa treaca exemplar peste situatiile mai putin flatante.

Si, poate un indemn mai bun, rizi din toata inima, atunci cind ai ocazia. Risul atenueaza stresul si ajuta la o mai buna comunicare cu ceilalti, formeaza noi prietenii si elimina energiile negative din jur. Umorul apropie oamenii, elimina emotiile si ne arata cum sintem cu adevarat: fiinte umane, fiecare cu puncte forte si slabiciuni, dornice sa fim iubite, aparate, respectate si apreciate. Diferentele dintre noi nu fac altceva decit sa ne dea motive sa ne bucuram de individualitatea noastra, de parerile proprii si de felul unic de a ne construi viata. Drept urmare, ori de cite ori simti nevoia sa-ti faci auzita parerea, actioneaza! Nu te gindi ca ceilalti te vor dispretui pentru punctul tau de vedere contradictoriu. E mult mai probabil sa fie unul constructiv si care solutioneaza divergente.

Daca vei parasi rolul de victima si vei gindi po­zitiv (o gafa n-a ucis pe nimeni), lucrurile vor incepe sa-ti mearga din ce in ce mai bine. Iar cind cineva iti arata ca te apreciaza, multumeste-i in loc sa consideri complimentul drept un afront. Un simplu multu­­mesc si un zimbet sint exact ceea ce trebuie. Cit despre esecurile pe care le-ai intimpinat in dragoste, cel mai indicat este sa lupti impotriva temerilor tale legate de respingere. Nu uita ca oamenii (ca si criteriile dupa care se ghi­deaza, de altfel) sint diferiti. Nu poti sa placi tuturor, dar sint atit de multi care te-ar vrea alaturi, gata sa te cunoasca si sa te placa pentru ce esti tu cu adevarat. Ar­borea­­za o atitudine discreta, continua cu o gluma, deschide o conversatie pe o tema pe care o poti sustine cu cit mai multe exemple si argumente si, incet-incet, interlocutorul tau se va transforma din Mr. Hyde intr-un rafinat dr. Jekyll.

Nici entuziasmul excesiv nu este indicat. Ramii cu picioarele pe pamint si nu considera revelatoare fiecare intilnire cu un necu­­noscut. Cheia fericirii este oferita adesea de asteptarile mici. Invata sa asculti, saluta, apro­pie-te de cei singuratici si elimina gindul esecului. Fiecare dintre noi sintem sortiti greselii. Cum altfel am putea deveni mai buni decit sintem?

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet