De ce nu mergem la sala?

Ne imaginam cit de hot vom arata peste trei luni, ne cumparam echipament asortat si ne facem abonamente, dar cu toate astea, de ce nu frecventam sala de sport? Lavinia Gogu investigheaza.

De ce nu mergem la sala?

De curind m-a invitat in vizita prietena mea, Diana, sa-mi prezinte cu mindrie ultima ei achizitie in materie de fitness, si anume, o consola Wii. „E minunat ca pot sa joc tenis, golf sau sa fac Pilates fara sa ies din casa”, imi povestea extaziata. Iar dupa o scurta introducere in lumea sportului semi-real/semi-virtual m-a provocat la o partida de box. Ce trebuie sa-ti spun despre Diana este ca are o slabiciune pentru endorfinele matinale obtinute la sala de fitness, practica sporturi mai mult sau mai putin extreme, are o conditie fizica de nota zece si un job cu ore flexibile. Daca stau sa ma gindesc, poate este chiar ultima persoana care ar fi avut nevoie de un asemenea gadget, pentru ca am impresia ca, de fiecare data cind o sun, ea defileaza cu rolele sau bicicleta prin parc.

Iar ce trebuie sa iti povestesc despre mine este ca am la activ o sumedenie de abonamente la sala care au expirat inainte sa ajung sa le onorez a doua oara, merg pe jos numai daca e strict necesar pentru ca vreau sa-mi scutesc tocurile de gaurile din pavaj si nu-mi place sa pierd. Asa ca am inceput sa boxam, iar pe masura ce o faceam K.O. dupa K.O. (nu am lasat-o sa cistige nici macar o runda), simteam cum inima mi-o lua la goana, transpiram abundent si abia daca mai puteam sa respir. Pentru ca dupa al patrulea meci imi tremurau deja bratele, am fost nevoita sa admit ca nu mai pot si m-am trintit resemnata intr-un fotoliu, gifiind si incercind sa-mi revin. „Cum, nu vrei sa mai joci? Trebuie sa imi iau revansa! Si pe deasupra, abia am inceput!”, m-a dojenit Diana afectata.

In timp ce o ascultam, am observat ca avea respiratia regulata si nu era nici macar imbujorata, ca si cum nu ar fi depus nici un pic de efort. Iar eu ziceai ca mai am un pic si imi dau sufletul, ca soldatul care a facut primul maraton din lume. In acel moment mi-a venit ideea ca poate m-a lasat sa cistig ca sa ma agit ca o Cola sau ca sa imi umfle orgoliul. Dar pe de alta parte parea sincera, pentru ca era frapata de abandonul meu subit si nici nu putea sa conceapa faptul ca am obosit intr-un asemenea hal in doar douazeci de minute. Atunci, din minte mi s-au risipit toti norii si am vazut in sfirsit lumina. Trebuia sa ma apuc de sport urgent, acum sau chiar de ieri.

Dar cum? Dvd-urile cu titluri sugestive de genul Shape your butt&thighs comandate cu mult entuziasm de pe e-Bay nu au mai vazut inte­riorul dvd player-ului de secole, pentru ca m-am plictisit de ele cu viteza fulgerului (se intimplau mereu aceleasi lucruri). Iar de bicicleta medicinala m-am atins periodic doar ca sa o mai sterg de praf, pina cind, in final, m-am indurat sa o donez. Singura solutie care inca ma mai tenteaza este sala de fitness, insa perspectiva unui nou abonament ma lasa rece, pentru ca, de fiecare data cind am aceasta initiativa, istoria se repeta.

Mai exact, achit contravaloarea unui membership cu acces nelimitat (pentru ca nu se stie niciodata cind ai chef de miscare, iar un abonament este mult mai avantajos decit sa platesti fiecare sedinta) si cind ma debarasez de acea suma de bani simt ca, de fapt, investesc in bunastarea si in sanatatea mea. Iar ca bonus, primesc si promisiunea unui corp tonifiat si sexy. Super-oferta! Tot ce trebuie sa fac este un act de prezenta si unul de rezistenta. Si chiar ma duc!

Ma imbrac in cel mai sporty outfit pe care il detin, ma vintur stingace printre benzile de alergat, accept ajutorul semenilor bine­voitori care se ofera sa-mi regleze aparatele… si, pentru ca nu vreau sa par o novice sau sa plec de acolo cu sentimentul ca am batut drumul degeaba, trag de fiare din greu. Practic, ma epuizez, iar febra musculara de a doua zi imi amina a doua sedinta pe saptamina viitoare cind, in mod invariabil, intervine ceva. Fie ca este ziua de nastere a unei rude, se imbolnaveste catelul, ma solicita o prietena pe care nu pot sa o refuz, am un deadline dificil sau sint in acea perioada a lunii, imi e clar ca eu nu pot sa ajung la sala. Ca si cum as­trele s-ar da de trei ori peste cap ca sa-mi creeze circumstante atenuante pentru a ma sustrage.

Si daca as fi un caz singular, probabil nu as scrie acest articol si as pastra cu indirjire secretul esecului meu, insa majoritatea fetelor pe care le cunosc intimpina aceleasi dificultati cind vor sa faca sport. Dar toate, fara exceptie, si-au facut multe abonamente. Oare de ce insistam sa urmam acelasi tipar chiar si atunci cind este evident ca nu functioneaza pentru noi? „Folosesc in medie patru sedinte dintr-un membership care imi permite vreo 12 intrari la sala intr-o luna si imi fac unul nou cam o data la doua luni. Sau de cite ori ma impulsioneaza abdo­menul, fesele sau lejeritatea miscarilor vreunei animatoare din club. De multe ori m-am gindit ca-mi irosesc finantele practicind acest «sport», dar de fiecare data cind imi pun problema daca ar trebui sa mai fac asta sau nu, o voce firava imi sopteste ca daca nu as avea acel abonament, fie el si folosit pe sfert, nu as ajunge sa mai fac miscare niciodata”, imi povesteste Adelina, o alta prietena aflata in situatia mea.

Adevarul este ca am putea sa ne tinem de treaba daca am vrea. Dar nu vrem. In principiu deoarece, conform unui studiu publicat in jurnalul medical Health Psychology, nu sintem capabili sa facem o prognoza realista asupra placerii pe care o vom simti in timpul exercitiilor fizice si mai ales dupa. Adica ne imaginam ca vom pluti usurati intr-un balon de fericire dupa ce vom parasi sala de fitness (pentru ca asa declara ca simt multi impatimiti ai sportului) si, de fapt, plecam exte­nuati, fara chef de viata si cu febra musculara. Autorii studiului au numit acest fenomen „forecasting myopia“ (miopia prognozei) si se refera la faptul ca, atunci cind ne apucam de sport, ne concentram prea mult pe dificultatile pe care le intimpinam la inceput si apoi incercam sa evitam chinul si durerea aferente calirii fizice.

Alt motiv pentru care ne descurajam atit de usor este ca efectele efortului fizic sint vizibile in aproximativ trei luni de la prima sedinta de fitness. „Ne-am dori sa vedem rezultatele instant, ca la coafor. Insa dincolo de aceste impe­dimente, cauza principala a acestui fenomen este vointa. Aceasta poate fi sparta in doua componente: vointa de decizie si cea de actiune. Unele persoane pot avea dificultati foarte mari in a se decide sa se apuce de ceva, dar in acelasi timp le poate fi foarte usor dupa aceea sa isi puna planul in actiune. Iar alte persoane pot lua deciziile cu usurinta, dar nu le pun in aplicare sau tergiverseaza. Acesta este si cazul absentilor de la sala. Lipsa consecventei este totusi specifica unor personalitati imature, carora le vine greu sa-si asume respon­sabilitati sau persoanelor care nu au incredere ca pot reusi si incearca sa isi confirme aceasta convingere prin tot ceea ce fac”, spune psihologul Mihaela Costea, care mi-a marturisit cu frustrare ca si ei i-a expirat recent un abonament pe care l-a folosit doar de doua ori. 

Poate creierul nostru nu este programat sa ne oblige sa alergam cu o tinta mentala, ci mai degraba cu una fizica. Iar conservarea energiei atunci cind nu vinam sau nu culegeam a fost o strategie de supravietuire care ne-a fost utila de-a lungul evolutiei si pe care, aparent, inca o practicam. Iar managementul salilor de fitness este constient de acest fapt. De aceea ofera de obicei abonamente peste capaciatea spatiului si a facilitatilor. Tot din acest motiv, abonamentele expira intr-un termen prestabilit. Oare cum ar fi daca ar aparea toti membrii unui gym simultan sau daca un abonament ar fi valabil tot anul? Probabil ar fi o coada de jumatate de ora la banda de alergat sau la dusuri si s-ar calca lumea in picioare. Deci sintem incurajati sa ne tinem de sala, pentru ca daca nu sintem in stare, tot noi pierdem. Insa de multe ori in loc sa ne gindim: „Am platit, acum trebuie sa merg”, ne spunem: „Am platit deja, deci ce mai conteaza daca merg sau nu?”.

Totusi, unele sali demonstreaza marinimie fata de aceasta men­ta­litate si fata de alte impedimente care ar putea interveni in calea noastra spre gym si permit extinderea perioadei de valabilitate a abonamentului: „Pro­cen­tul membrilor inactivi este de 20%, asa ca am oferit posibilitatea prelungirii abonamentului cu o saptamina, in special pentru doamne. Insa poate fi prelungit si pentru o perioada mai indelungata in cazul unui concediu sau al unei accidentari”, spune Gabriel Danila, manager la Bery Fitness Spa. Din diferite motive, specia neseriosilor care nu au continuitate in activitatea fizica este pe cale de disparitie, conform lui Mihai Popa, Club Manager Word Class Marriott: „Procentul celor care isi fac abonament si nu trec deloc pe la sala este foarte mic, sub 3% in comparatie cu 2007/2008, cind acest procent era mult mai mare – aproape 10%.

In ceea ce priveste frecventa antrenamentelor, as spune ca este mult mai intensa in ultima perioada si cred ca se datoreaza si faptului ca sint multe persoane care au propriul business, care in ultima perioada nu i-a solicitat in acelasi ritm precum in 2008. Acest lucru e usor de evidentiat prin vizitele zilnice, care depasesc 500 de persoane, in comparatie cu o medie de 350 in 2008, cind aveam acelasi numar de membri”. Ma pot lauda ca am contact si cu persoane care fac sport regulat, chiar daca le pot numara pe degetele de la o mina. Iar una dintre ele este colega mea, Barbara, care practica sportul de placere. Chiar daca ploua si e frig afara, ea merge dimineata la sala, chiar daca o doare un tendon, ea alearga prin parc. Iar cind are o problema si nu poate sa faca miscare intr-o zi, compenseaza in ziua urmatoare. Stiind aceste lucruri, am intrebat-o care este secretul consecventei ei. „Am facut atletism de performanta multi ani, iar in anturajul meu sint sportivi care ma inspira sa fac miscare chiar daca nu mai concurez. Incerc mereu sporturi noi ca sa nu ma plictisesc si imi fac mereu timp pentru asta, deoarece consider exercitiul fizic o prioritate in viata mea. In plus, imi place foarte mult”, spune Barbara.

In mod firesc, sportivii sint persoanele care obtin cele mai mari satisfactii de pe urma sportului, insa se poate remarca si tiparul autodisciplinei care ii determina sa faca acest efort sustinut. Pe cind, pentru noi, limitele autoimpuse sint mai flexibile decit cele pe care ni le impun altii. De exemplu, de sala ma las inainte sa ma apuc, insa in perioada in care am facut Pilates cu un antrenor personal, simteam ca nu pot sub nici o forma sa ii dau teapa lipsind la sedinta, asa ca nu am ratat nici una si am facut multe seturi de exercitii peste limitele mele, doar pentru ca el insista ca pot. Iar in ziua in care antrenorul era ocupat cu alt client si a fost inlocuit de altcineva, chiar m-am gindit pentru o secunda ca poate s-a suparat pe mine ca am intirziat cinci minute la intil­nirea precedenta.

Oare de ce sintem inclinati sa respectam an­ga­jamentele pe care le facem fata de altii, dar sintem atit de indulgenti cu cele pe care le facem fata de noi insine? Oricare ar fi raspunsul, cert este ca aceasta reteta functioneaza. Si in lipsa unui antrenor personal, mi-am fixat o intilnire cu Diana, sa ne dam cu rolele prin Cismigiu. Probabil asta o sa ma coste o noua febra musculara, o entorsa sau poate chiar mai mult. Dar macar nu pot invoca lipsa de chef drept scuza. Si daca totusi o voi suna ca nu ajung dintr-un motiv sau altul, stiu ca nu am absolut nimic de pierdut.

Foto: Marius Baragan

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet