Cine vrea sa traiasca vesnic?

Prinsa intre dorinta de a trai vesnic si speranta ca nu va imbatrani niciodata, Ioana Ulmeanu reme­morea­za momentele pe care le-a par­curs obsesia noastra pentru tinerete si se intreaba cum vom reusi sa impacam utopia unei vieti indelungate cu im­batra­nirea cu care aceasta vine, inevitabil, la pachet.

Cine vrea sa traiasca vesnic?

Anul acesta voi implini 30 de ani. Stiu cum suna, mai cu seama ca planurile mele din adolescenta mizau pe o si­nu­ci­­de­re eroica la 27, atunci cind toata lumea buna pa­rea sa moara dintr-un motiv sau altul. Nu m-am gin­dit mult la lucrul acesta cind am trecut de pragul pe care singura mi-l impu­sesem, dar am inceput sa ma gindesc acum. Asta si pentru ca, in parte, simt ca imbatrinesc. Daca 27 era o virsta la care sa mori poetic si sa te alaturi unor figuri romantice ca Jim Morrison, Kurt Cobain sau Janis Joplin, 30 a devenit una mult mai complicata si mai pro­vo­ca­toare. Sa va explic: prietenii mei se invirt in jurul ace­leiasi virste.

Zilele noastre de nastere, celebra­te in trecut cu veselie, au devenit acum un motiv de restrictii: nu se fac glume legate de numarul anilor pe care ii avem, nimeni nu in­trea­ba pe nimeni despre cum se simte in noua etapa. Una dintre cunostintele mele apropiate a trecut deja pragul inevitabil spre 30 si a decis sa il sarbato­reasca cu o jumatate de doza de toxina botulinica injectata ferm intre sprincene, acolo unde, se pare, ii a­pa­ru­se un rid pe care numai ea putea sa il vada in oglinda din baie, sub lumina necrutatoare a neonului. In plus, lucrez pentru o revista si chiar da­ca intreaga redactie pare mai tinara decit este de fapt, aud si pronunt mai des decit mi s-ar parea firesc in alte conditii expresii ca „antiaging”, „antioxidanti” si altele din acelasi registru.

Imi este mereu teama ca dezvolt o obsesie le­gata de virsta, iar teama aceasta se inca­drea­­za intr-una mult mai mare si colectiva. Asta­zi, toa­ta lumea pare obsedata de virsta sau, mai bine spus, de tinerete. Orice reclama pe ca­re o vad intimplator la TV imi promite tinerete ves­nica. Ori­ce produs vrea sa ne faca sa ara­tam mai bine, mai de succes, mai tinere. Chiar si felul in care oa­menii se imbraca pare schimbat: de la adoles­cen­ti la pensionari, toata lumea a abordat o uni­forma universala, fara gen si fara virsta, care comaseaza laolalta cele mai diver­se categorii de populatie. Iar faptul ca mama imi imprumuta uneori jeansii nu ma face sa ma simt mai bine.

In plus, mai sint si actritele, cin­ta­re­te­le, socialites – o in­treaga categorie de femei pe care nu am cum sa nu le vad la tot pasul, ca­re arata, pe masura ce trece vremea, din ce in ce mai bine, si care, desi nevoite sa faca fata ace­leiasi presiuni pe care o resimt si eu, par sa se descurce mult mai bine decit mine. Incer­ca­ri­le lor de a-si mentine ti­ne­retea sint tot timpul cu ci­ti­va pasi inaintea stradaniilor noastre, dar se in­ca­dreaza in aceleasi tipare. Fie ca este vor­ba despre hormoni, fructe care contin antioxidanti, vin rosu sau ciocolata, elixirele tineretii vin sub forme diverse si continua sa apara.

Daca recapitulam, probabil ca cea mai populara astfel de metoda in ultimii ani a fost info­­me­ta­rea, asta dupa ce un studiu datind din anii ’30 ara­­tase ca soarecii hraniti cu mai pu­ti­ne calorii traiesc mai mult decit cei cu o dieta nor­mala. A urmat epoca res­ve­ratrolului, un fenol natural intilnit in coaja stru­gu­rilor rosii, produs in momen­tele in care plantele erau atacate de ciuperci. Desco­pe­rit in 2003, resveratrolul a creat ob­sesii, efectele lui benefice s-au vazut imediat, insa doar in labora­tor si pe organisme mici.

Si an­tioxidantii au avut un moment de glorie, dar asta doar pi­na cind s-a constatat ca unii dintre ei pro­te­jea­za ce­lu­lele canceroase. Hormonii au devenit ob­se­sia urmatoare, iar efectele lor benefice, care tre­­ceau de la cresterea energiei la marirea ma­sei mus­culare, au determinat literalmente milioane de fe­mei sa ia es­trogen. Dar si aceasta poveste s-a sfi­rsit trist: es­tro­genul – s-a do­vedit intr-un studiu din 2004 – creste semnificativ riscu­ri­le de a suferi un a­tac de cord.

Lumea nu du­ce lip­sa de solutii, dar nici unele nu sint efi­ca­­ce pi­na la ca­pat. Pentru ca, de­sigur, asa ceva este im­­po­sibil. Probabil ca pe acest lucru mizeaza si televiziunile si cinema-ul, aceste uzine de creat obsesii, odata cu intoarcerea lor catre modele mai virstnice. Unele dintre ele, precum Betty White sau Susan Boyle, se bucura de un succes mult mai mare astazi decit ar fi avut la alte virste, si tocmai virstele lor sint factori importanti in obtinerea popularitatii pe care au capatat-o. Eroinele serialelor pentru femei au crescut odata cu fanele lor, iar astazi Lipstick Jungle, Desperate Housewives sau Cougar Town vorbesc deja despre femei care au o ex­pe­rien­ta de viata in urma.

Obsesia pentru tinerete sau pentru impa­ca­rea cu virsta pe care o avem a facut si din cartea lui Beth Teitell, Drinking Problems and the Fountain of Youth, un succes. Autoarea, care scrie in mod curent pentru Boston Globe, a studiat ideea fixa a americanilor pentru tinerete vreme de un an si a ajuns la concluzii interesante. Una dintre ele, pe care o dezvolta intr-un interviu pentru Time, era le­ga­ta de cres­te­rea spec­ta­culoa­sa a numa­ru­lui de operatii este­tice in ultimii ani. In 2007, spu­nea ea, nu­marul de pro­ce­duri ajunsese la peste 11 mi­lioane, adica cu 457% mai mult decit in 1997. Iar acest lucru, oricit de ex­p­li­ca­bil ar fi, odata cu teh­no­logiile noi, este si curios. Asta pentru ca un numar atit de mare de proceduri chirurgicale nu face decit sa creasca numarul celor care arata in mod artificial mai bine decit colegii lor de ge­neratie si sa-i oblige pe acestia din urma sa recur­ga la aceleasi metode de rein­ti­ne­rire.

Du­pa ce a studiat felul in care femeile folosesc creme, se tund, se comporta si mai cu seama se imbraca (cu scopul de a arata mai tine­re), Teitell a ajuns la concluzia ca acceptarea virs­­tei este, pina la urma, cea mai bu­n­a optiu­ne. Si la ideea ca acest lucru nu inseamna neaparat re­sem­nare, cit un realism asumat. O astfel de atitudine, oricit de sanatoasa ar fi, nu este si usor de pus in practica. Pina sa ajunga la acceptarea propriei virste, a imbatrinirii si a terme­nu­lui de expirare odata cu ea, femeile au de parcurs un drum anevoios. Calea aceasta trece, de cele mai multe ori, de la ceasul biologic care incepe sa sune periculos de tare in jurul virstei de 30 de ani, la depresii cauzate de pierderea as­pec­tului fizic, atit de important pentru fiecare dintre noi.

Semnele de batrinete apar devreme: de la celulita cu care majoritatea femeilor poarta o lupta pierduta din start inca de la virste fragede, la primele riduri si mai apoi la bratele care isi pierd to­nusul si la parul care albes­te prea curind, toate vin sa le arate femeilor (si bar­batilor deo­pot­riva) cit de inadecvate sint in compa­ratie cu modelele de ur­mat. Este vorba des­pre ace­le personaje scutite, prin intermediul Photos­hop-ului, de orice umbra de rid in paginile revistelor, des­pre fetele care nu apuca sa ajunga la adolescenta cind fac o cariera defilind pe catwalk, despre actritele care prefera sa-si piarda expresia, dar nu si tineretea si mai ales despre acele doamne aflate la o virsta respectabila, dar care mai lanseaza inca ghiduri sau ma­nuale despre cum se imbatrineste cu gratie. Ne vine greu sa facem fata tuturor acestor exemple si sa raminem echilibrate. Asta si pentru ca ne aflam intr-o situatie in care apar pro­bleme cu care lumea nu s-a mai confruntat pina acum: nu vrem doar sa traim mult, caci acest lucru deja se intimpla.

Vrem sa nu imbatrinim niciodata, iar in acest sens vestile bune intirzie sa apara. La inceputul anilor ’90, tineretea vesnica parea o promisiune valabila. Tom Johnson de la Universitatea Colorado si Cynthia Kenyon de la Universitatea San Francisco descoperi­sera o mutatie genetica ce dubla durata de viata a unei specii de viermi. Au urmat soarecii si toate celelalte vie­tati la care preferam sa nu ne gindim atunci cind folosim, seara, crema noastra antiaging. Pornind de la aceste des­coperiri stiintifice, industria cosmetica a lansat o ade­va­ra­ta isterie a terapiilor care o­presc sau incetinesc im­batrinirea. Fara sa aiba verificarile ne­cesare – pentru ca trebuie sa treaca cel putin o generatie pina ce eficacitatea unor astfel de terapii sa fie controlata –, industria a promovat me­tode dintre cele mai spectaculoase, pro­mi­tind tine­rete fara batrinete si viata fara de moarte.

In acest timp, munca cerce­tatorilor din laboratoarele lumii a condus la o speranta de viata mult mai mare decit in trecut, dar care nu re­zol­va neaparat problema imbatrinirii. Numai in Ro­­ma­nia, in doar 5 ani, din 2001 pina in 2006, speranta de viata a crescut de la 67,4 la 69,2 ani pentru barbati, respectiv de la 74,8 la 76,1 pentru femei, conform da­telor Institutului National de Statistica. Dar aceasta nu este nea­pa­rat o veste buna. Odata cu cresterea sperantei de viata (cercetatorii de la University of Southern California au publicat in 1996 o lucrare ale carei rezultate estimau o speranta de viata, in viitor, de 120 de ani), apar multe alte pro­bleme pe care nu stim deocamdata cum sa le controlam. Cancerul si Alzheimerul, boli de batrinete, care au ajuns atit de des intilnite pentru ca am ajuns sa traim atit de mult, nu si-au gasit, inca, rezolvarea.

Vrem sa traim mai mult, dar nu am aflat cum sa imbatrinim cu gratie. Probabil ca va veni un moment in care vom afla cum se face. Pina atunci, putem doar sa ne consolam cu gindul ca vor exista mereu oameni mai batrini decit noi si ca vom fi mereu pe cit de tinere vrem sa fim. Cit despre mine, astept in continuare cu ceva emotii cei 30 de ani pe care urmeaza sa-i implinesc si incerc sa ma obisnuiesc cu gindul ca, daca tot am ratat intrarea in Club 27, ma pot bucura din plin de anii care urmeaza dupa toate pragurile de virsta pe care singura mi le-am impus.

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet