Ce rol joacă piesele masculine în garderoba mea

Piesele masculine ocupă cel puțin jumătate din dulapurile noastre, chiar dacă noi considerăm că avem un stil feminin 100%. Ei bine, iată de ce crede Domnica Mărgescu că se întâmplă acest lucru.

Trebuie să vă mărturisesc că am ales să scriu despre acest subiect dintr-un motiv destul de personal, și anume că eu îmi pun aproape zilnic problema abordării unui stil mai feminin, mai delicat, mai suav. Și iată că în fiecare dimineață când îmi deschid dulapul, dau peste blazere, pantaloni, cămăși, tricouri oversized, pantofi sau teniși, toate în stil bărbătesc.

Trebuie să răscolesc destul de mult printre stenderele cu haine ca să găsesc o fustă din mătase sau o rochie-cămașă (tot cu iz masculin), și, când o fac, mă bucur cu adevărat. Și atunci mă întreb: oare de ce nu achiziționez mai multe piese feminine, ci, dimpotrivă, atunci când cumpăr ceva nou mă îndrept către aceleași piese pe care le am deja: jeanși, blazer masculin, cămașă albă, teniși sau orice fel de flats.

Cred că există cel puțin două motive pentru care se întâmplă asta:

  1. Am un stil bine definit, în care predomină accentele masculine, și, este clar, nu vreau să renunț încă la el.
  2. Îmi este pur și simplu teamă să încerc ceva nou atunci când vine vorba despre stilul meu și atunci nu fac decât să „presar' elemente feminine și să le ascund bine printre piesele masculine pe care cu siguranță le ador.

Chestia e că îmi dau seama că mă simt foarte confortabil în hainele masculine pe care le port și consider că orice ținută precum un costum bărbătesc negru, alb, roșu sau chiar verde este o opțiune mult mai bună decât o rochie din mătase. Pe de altă parte, când mă încumet să port un slip dress, spre exemplu, mă simt excelent. Dar dacă îmi analizez ținuta cu atenție, descopăr că acolo tot există un element masculin, cum ar fi un blazer oversized pe umeri.

Și acum ar trebui să urmeze o concluzie? Ei bine, voi rămâne la motto-ul meu: „Mă îmbrac așa cum simt” și voi accepta faptul că piesele masculine au un rol mai important în garderoba mea decât cele feminine.  Dar, există și un „dar”, se poate ca această proporție să se schimbe la un moment dat. Un lucru e sigur: și nu voi spune NU și voi lăsa ca lucrurile să se întâmple firesc, și voi permite stilului meu să evolueze.

Citește și:
Importanța marinierei în garderoba unei fashioniste

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din fashion