Cum au fost purtate fularele și eșarfele pe străzile marilor capitale ale modei

Eșarfele și fularele nu sunt doar accesorii care țin de cald în sezonul rece ci, în funcție de cum le porți, pot fi și un fashion statement.

Toamna și iarna, când majoritatea ținutelor noastre sunt de obicei mai terne decât cele din lunile călduroase ale anului, eșarfele și fularele sunt o modalitate stylish de a oferi un pic de culoare aparițiilor noastre. Iar partea cea mai bună este că sunt extrem de versatile, posibilitățile de a le purta fiind infinite.

Am aruncat un ochi asupra propunerilor fashionistelor de pe străzile marilor capitale ale modei și ți-am pregătit o listă cu cele mai hot modalitați de a le purta acum.

Eșarfa legată sub bărbie

Chiar dacă pare la prima vedere o variantă bătrânicioasă de a purta o eșarfă și aduce mai degrabă aminte de stilul reginei Elisabeta purtat la Balmoral, te asigur că alături de o pereche de ochelari soare și un outfit modern bazat pe layering, va arată deosebit de modern.

Fularul deschis și lăsat să atârne

Pentru un aspect clean și clasic, ia în considerare purtarea fularului deschis în față și lăsat pur și simplu să atârne în stanga și dreapta pe umeri. Această modalitate va funcționa extrem de bine cu sacouri, trenciuri și paltoane, dar și cu cămăși purtate pe post de jachetă.

Eșarfa purtată pe umeri peste palton

Dacă nu știi ce să faci cu o eșarfă de dimensiuni mari am o propunere pentru tine. Ce ar fi să o porți peste sacouri sau paltoane. Pliaz-o în două, lasă triunghiul rezultat pe spate, iar în față o poți lega într-un nod lejer sau o poți lăsa să cadă peste umeri pe piept. Îți va conferi o alură foarte rafinată.

Eșarfe și fulare înfășurate în jurul gâtului

Cel mai clasic și instinctual mod de a purta o eșarfă sau un fular este pur și simplu să le înfăsori lejer în jurul gâtului. O manieră care nu se va demoda probabil niciodată, este potrivită pentru toate texturile și lățimile de accesorii de gen pe care le poți găsi.

Eșarfa legată la ceafă

Pe lângă varianta de a purta o eșarfă pe cap și înnodată în jurul gâtului, mai există cea de a o purta la fel, dar legată la ceafă. Îți va conferi un aer tineresc și nonconformist, iar în funcție de print-ul sau materialul ales, poți obține look-uri foarte variate, de la hippie, până la minimalist.

Eșarfa purtată ca accesoriu de păr

Eșarfele de dimensiuni mici pot fi folosite ca accesorii de prins părul. Fie că ești adepta cocurilor, a half pony-tail-urilor sau a cozilor, înlocuiește elasticele de păr cu o eșarfă colorată, iar un outfit aparent banal poate primi astfel exact acel upgrade de care are nevoie.

Eșarfa înnodată ca o batistă la gât

Dacă te-ai săturat de eternele coliere la baza gâtului, care, este adevărat, sunt foarte moderne în această perioadă, le poți înlocui oricând cu o eșarfă de dimensiuni mici pe care o poți lega strâns în jurul gâtului. O schimbare este oricând binevenită.

Citește și:
De ce este layering-ul soluția perfecta pentru ținutele tale de iarnă

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion