Ann Demeulemeester a redeschis magazinul său iconic din Anvers

După o pauză de opt ani, designer-ul de modă belgian Ann Demeulemeester s-a reîntors la label-ul său omonim.

Demeulemeester a revenit la brand-ul pe care l-a fondat în 1985 împreună cu soțul și partenerul său, Patrick Robyn, dar, potrivit ziarului belgian De Tijd, de astă dată nu ca designer. A căzut de acord cu noul proprietar al mărcii, antreprenorul italian de modă Claudio Antonioli, să revină drept consilier pentru următorii zece ani. „Mie mi se pare că acum rolul meu personal este acela de a îmbogăți ADN-ul în noi domenii și sub alte forme”, a spus Demeulemeester.

De când a renunțat la brand, Ann a urmat cursuri de ceramică și a lansat o colecție de articole Serax de homewear. Acestea vor fi expuse în magazinul renovat, care s-a deschis oficial săptămâna trecută.

Știrea a venit odată cu decizia brand-ului de a redeschide emblematicul său magazin din Anvers pe 2 septembrie. Magazinul, care și-a deschis porțile în 1999 în interiorul clădirii istorice Beaux Arts din anii 1880, a fost complet reproiectat de Robyn.

Spațiul de 420 mp are pânze albe care acoperă ferestrele de la primul etaj ale magazinului, creând un efect de clarobscur în timpul zilei, în timp ce iluminatul magazinului a fost schimbat cu un nou sistem LED controlat digital, care plasează îmbrăcămintea într-o „lumină soft, dar clară.” La parter, pe lângă perdelele negre care acoperă acum ferestrele din podea până în tavan, pardoseala originală din lemn a fost și ea restaurată și vopsită în negru.

„Sunt onorat să pot redeschide acest flagship-store emblematic”, a spus Antonioli, care a preluat brand-ul anul trecut. „De la începutul acestui proiect, misiunea mea a fost să păstrez etosul mărcii, din care magazinul este o parte importantă. Anvers-ul este un oraș care m-a fascinat întotdeauna și mă declar fericit să readuc în prim-plan un loc care este epicentrul universului Ann Demeulemeester.”

Citește și:
Editorial fashion: Sweet escape

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion