Cu ajutorul câtorva piese bine alese îți vei putea alcătui toată vara cele mai stylish ținute.
Chiar dacă vremea este încă mohorâtă și zilele însorite și călduroase sunt destul departe pentru a ne bucura cu prezența lor, nu este nicidecum prea devreme să ne gândim la garderoba pentru primăvară – vară. Cu cât ne facem mai repede o idee despre ce vom purta într-un timp relativ scurt, cu atât vom fi mai pregătite pentru apariții fresh, actuale și stylish de sezon. Astfel, ți-am pregătit o listă cu piesele de bază pe care trebuie musai să le ai în șifonier.
Cămășile oversized sunt încă o tendință puternică, după cum s-a văzut și în show-ul lui Pierpaolo Piccioli pentru Valentino, iar o variantă într-o nuanță aprinsă de roz, nu numai că-ți va înveseli apariția, dar se pretează atât pentru întâlniri relaxate cu prietenii, cât și pentru outfit-uri de birou.
Vremea jeanșilor skinny sau slim a trecut lăsând loc variantelor lejere și confortabile. Alege o variantă într-o nuanță light de albastru pe care o poți purta cu practic mai orice îți trece prin cap. De la tricouri basic până la cămăși din mătase, cropped tops și chiar și cu rochii lejere pe deasupra.
Ce material poate fi mai potrivit pentru zilele călduroase de vară decât inul? Light și confortabilă, este țesătura ideală pentru un sacou de sezon pe care să-l arunci seara relaxat pe umeri. Achiziționează-ți cel mai bine o variantă pe bej cu dungi fine, pe care-l vei putea combina atât cu pantaloni, cât și cu fuste sau rochii.
Încălțămintea care a cucerit instantaneu fashioniste de pretutindeni, care a fost prezentă în nenumărate prezentări de sezon și pe care o vei îndrăgi și tu cu siguranță la prima vedere, o reprezintă saboții. Inspirați de modelele olandeze vechi, au căpătat acum un upgrade modern și sunt perfecți pentru orice moment al zilei.
Indiferent că ești în oraș sau la mare, geanta din rafie nu-ți poate lipsi din garderoba esențială de sezon. Alege un model cu mâner, dar care poate fi purtat și în bandulieră atunci când este nevoie. Poartă-l cu rochii maxi, espadrile și bijuterii statement pe nuanțe de auriu.
Două tendințe puternice pentru primăvară – vară 2021 sunt rochiile maxi și imprimeurile tie-dye. Așa că de ce nu ai împușca doi iepuri dintr-o lovitură și ți-ai achiziționa o rochie cu un astfel de print? Vaporoasă și lejeră, este ideală pentru zilele cu temperaturi caniculare, iar imprimeul te duce instantaneu cu gândul la zilele minunate petrecute la mare.
Un clasic care nu trebuie să lipsească nimănui, niciodată din șifonier este maioul alb. Alege o variantă tetra, cu un ușor iz masculin și poartă-l fie ca atare cu o pereche de jeans și sandale din pânză, fie înnodat peste buric, cu o fustă midi mătăsoasă și o pereche de sandale cu barete subțiri.
Unul dintre accesoriile pe care îți recomand să nu le eviți sub nicio formă în noul sezon este o eșarfă din mătase cu un print discret. Fie că o porți înnodată la gât, legată ca o bentiță sau sub formă de fundă în păr sau legată de geantă, este acel element multifunctional care va conferi unei ținute minimaliste acel je ne sais quoi de care are întotdeauna nevoie.
De factură nouăzecistă, topurile din tricot au revenit deja de anul trecut, iar popularitatea lor nu pare să scadă prea curând. Diferența este însă ca anul acesta au căpătat un upgrade, au luat alte forme, cum ar fi cea de vestă, iar cea mai bună alegere este o variantă într-o nuanță pastelată.
Nu, nu sunt o noutate în materie de tendințe, au fost prezenți pe nenumărate podiumuri cum ar fi Chloé, Fendi, Isabel Marant sau Jacquemus, iar designerii și toate părțile implicate în industrie mizează mai mult ca oricând pe ei pentru noul sezon. Astfel, achiziționează-ți și tu o pereche și poartă-i cel mai bine cu topuri cropped și platforme.
Chiar dacă arată ca niște papuci pe care i-ai fi purtat până acum probabil doar în casă, te rog să le dai anul acesta o șansă la fel cum au făcut-o case de modă precum Balenciaga, Coach sau Molly Goddard. Sunt nu numai extrem de comozi, cât și foarte stylish și îți vor asigura un look extrem de cool de sezon.
Foto: PR, Instagram