10 fashion influencers de pe Instagram care au maxim 10 ani și care au cucerit lumea

Copiii-vedetă de pe Instagram pot fi o inspirație chiar și pentru adulți când vine vorba de stilul vestimentar.

10 conturi pe care să le urmărești dacă vrei să-ți înseninezi ziua.

Coco (@coco_pinkprincess)

Orice listă de acest fel ar trebui să înceapă și să se termine cu puștoaica de 10 ani din Tokyo care are aproape 630.000 de followers. Coco a crescut în Harajuku, inima modei japoneze, și poate și de-asta e greu să te uiți la fotografiile ei fără să-ți dorești să te îmbraci fix ca ea. Culoare în fel și chip, accesorizare fără limite și layering cum numai copiii au curajul să încerce (și să și poarte) –  sunt toate acolo, gata să primească inimioare și un loc în arhiva ta.

Nyjah Rhinato (@nyjahrinato)

Are 5 ani, locuiește în Olanda și e reprezentat de o agenție de modele din Barcelona. Cu părul lui creț și veșnic zbârlit, Nyjah poartă orice, de la animal print la printuri tropicale cu o naturalețe adorabilă.

Zooey Miyoshi (@zooeyinthecity)

În orice moment ai privi-o, e superbă, de la moțul din vârful capului până la fundițele de la teniși. Jumate japoneză și jumate vietnameză, Zooey își împarte timpul între Tokyo și LA, iar asta se vede în stilul ei relaxat și plin de culoare. Mama ei îi documentează ținutele de când avea 3 ani. Acum, la 8 ani, Zooey se declară a kid’s style blogger și da, are și un site care dovedește că deja are multe de spus.

Summer Gittens (@_callmesparkle)

Un site propriu (și un magazin online cu accesorii inspirate de ea) are și Summer, aka Sparkle, kidpreneur la 6 ani. Lui Summer îi place să se joace cu frații ei mai mici, să citească și să danseze. Dacă nu te-au atras până acum blănurile false în culori nebune, s-ar putea ca ea să îți facă poftă să-ți cumperi una.

Kingston și Kaui (@kingandkaui)

Să fii BFF cu North West nu e puțin lucru, dar ăsta este numai unul dintre lucrurile cu care se poate lăuda, la 8 ani, micuța Kaui. Nikki Yip, prietenă la rândul ei cu Kim K, și-a transformat copiii, pe Kingston și pe Kaui, în niște staruri în toată regula.

Nolan și Théa (@boho_addict)

Întorcându-ne în Europa, mai exact în sudul Franței, alți frați de pe Instagram pe care vei vrea să-i urmărești sunt copiii lui Cindy P., aka Boho Addict. Pe contul ei își fac frecvent apariția și Nolan împreună cu surioara lui cu bucle blonde, și e o plăcere să vezi cum evoluează stilul lor oh, so French.

Jada Khalia (@jada_khalia)

Jada are TikTok, do you? Are, de asemenea, un stil greu imitabil și absolut de invidiat, deși abia de ajunge la jumătatea coapsei mamei ei.

Lily (@miss_lil_rush)

Am fugit, în căutările pentru această listă, de conturile cu imagini hiperprocesate care fac niște copii oricum perfecți să arate ca niște influenceri virtuali. Lily are momentele ei ciudate, dar nu într-atâtea încât să o putem ignora. Iar când recreează ținute celebre din filme, e șah mat.

Mira și Miral (@miraandmiral)

Cu puțin peste 2000 de followers, contul ăsta merită să crească. Mira și Miral și-au pornit călătoria pe Instagram acceptând celebrul #pillowchallenge din primăvara carantinei mondiale. Le place cam mult machiatul și să imite femeile „mari”, dar nu am trecut cu toatele prin faza asta?

Eloise Ro (@eloisero_)

Eloise și-a început deja cariera de actriță –  are un scurtmetraj la activ și pagină de IMDb. Este în mod evident un model de succes, pentru uluitor de multe branduri. Dacă aveai nevoie de un cont care să te facă să-ți pară rău că hainele de copii nu sunt făcute și în mărimi pentru adulți, ăsta e.

Citește și:

Ce se întâmplă cu moda străzii și protagoniștii ei? 

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion