Tot ce trebuie să știi despre Gua Sha, noua revelație în skincare

Deși instrumentele gua sha par a fi revelația momentului în ceea ce privește îngrijirea pielii, istoria lor este mult mai veche decât ai crede, iar beneficiile acestora nu se rezumă doar la un ten ferm și lipsit de riduri.

Tot ce trebuie să știi despre Gua Sha, noua revelație în skincare

Dacă ai deschis Instagram-ul cel puțin o dată în ultimele luni (și sigur ai făcut-o, după cum arată statisticile din dosarul despre social media), atunci nu aveai cum să ratezi avalanșa de imagini cu aceste pietre colorate Gua Sha, de diferite forme, pe care toate specialistele în frumusețe le recomandă. Dar care e treaba cu ele? Sunt un nou trend? De unde vin și la ce ajută? E timpul să deslușim misterul.

În primul rând, trebuie să știi că se numesc gua sha, iar numele lor vine de la o practică chineză, extrem de veche, care datează încă din paleolitic, care presupunea utilizarea instrumentelor din piatră pentru a îmbunătăți circulația sângelui, a reduce tensiunea musculară și inflamația. Inițial, era folosită o piatră cu ajutorul căreia era frecată viguros pielea, până când se înroșea și se formau chiar purpure vasculare (pete hemoragice roșii), pentru a trata bolile inflamatorii, durerile musculare sau articulare. Bref, ideea de bază a acestei practici era că frecarea pielii ajută la o circulație mai bună a sângelui, iar aceasta este responsabilă pentru sănătatea întregului corp.

Însă cum s-a transformat această terapie străveche într-o tendință de frumusețe actuală? În primul rând, în ultimii ani, industria de beauty asiatică, cu precădere cea coreeană ( K-beauty) și japoneză (J-beauty), iar mai nou cea chineză, a căpătat o influență tot mai mare la nivel global. Iar asta se întâmplă fiindcă tot mai multe femei sunt în căutarea unor terapii holistice, a unor proceduri și produse sigure și naturale. Apoi, instrumentele gua sha sunt folosite în prezent într-un mod mult mai blând, care nu duce la înroșirea pielii, așa cum obișnuiau vechile practici. Beneficiile acestui tip de masaj au fost observate mai ales la nivelul tenului. Pielea își recapătă elasticitatea, devine mai fermă și mai luminoasă, ridurile sunt vizibil diminuate, iar unii experți afirmă că ajută și la tratarea rozaceei, a acneei adulte sau a tenului uscat.

Cele mai comune instrumente gua sha sunt realizate fie din cuarț, fie din jad, iar formele lor diferă în funcție de zona pe care vrei să le folosești. Cele cu capetele rotunjite mai mult pot fi folosite mai ales pentru zona pomeților, iar cele cu crestături mai mici sunt ideale pentru masajul maxilarului.

Acum să trecem și la partea practică. După ce ți-ai curățat tenul, aplică câteva picături de ulei pentru față (The Ordinary 100% Organic Virgin Seed Oil, Clarins Paris Santal Treatment Oil, Antipodes Divine Face Oil). Astfel, masajul va fi mult mai ușor de realizat și mai relaxant. Nu trebuie folosită marginea instrumentului, ci o suprafață cât mai mare din acesta, încât între ten și piatră să se formeze un unghi de 45 de grade. Începe întâi cu zona gâtului, efectuând mișcări line de jos în sus, iar apoi continuă cu masarea fetei, din centru către margini. Partea bună este că, datorită formei pe care o au, instrumentele gua sha pot fi folosite pe toate zonele feței, inclusiv maxilar, pomeți sau în jurul ochilor.

Însă trebuie să știi că, oricât de eficiente ar fi aceste mici pietre, dacă nu le foloseșți cu regularitate, nu te poți aștepta la o transformare miraculoasă. Introdu-le în rutina ta de seară și folosește-le zilnic, preț de câteva minute, iar în câteva săptămâni vei putea observa diferențele. Și pregătește-te să le lauzi pe Instagram!

Citește și:
7 mituri despre curățarea tenului, analizate și demontate

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty