Cele mai bune trucuri de machiaj pentru o piele radiantă, la orice vârstă

Make-up artiștii vedetelor de Hollywood îți spun cum să alegi machiajul potrivit, chiar dacă pielea ta nu mai e la fel de tânără.

Cele mai bune trucuri de machiaj pentru o piele radiantă, la orice vârstă

Machiajele superbe nu ar trebui să fie limitate doar pentru generația Z sau influencerii de beauty de pe Instagram – chiar și femeile de vârstă mai înaintată pot arăta fabulos, cu tehnica de machiaj potrivită.

Katherine Dorn, make-up artist pentru diferite celebrități, a explicat cum ustensilele potrivite pot face diferența: o cremă hidratantă cu pigment e mereu printre produsele sale preferate, de exemplu, reușind atât să hrănească și să hidrateze pielea, cât și să ascundă micile imperfecțiuni ale pielii. Mai mult, „nici nu încarcă tenul. Când realizez machiajul clientelor mai în vârstă, mereu încerc să-mi reamintesc că mai puțin înseamnă mai mult”, spune ea.

Potrivit The Huffington Post, iată cu ce sfaturi vin ea și alți colegi de breaslă:

Folosește mereu produsele potrivite pielii tale

Când îmbătrânim, pielea noastră devine mai subțire și pierde din elasticitatea și finețea de altădată. Te-ar putea tenta să aplici mai mult machiaj decât ar fi nevoie, însă secretul stă în îngrijirea de dinaintea machiajului – o spune chiar Jordan Artistry, make-up artist și cosmetician cu licență: „Pentru pielea matură, o cremă hidratanță și un primer bun sunt esențiale. Recomand folosirea acelor produse, inclusiv serumuri, care conțin acid hialuronic pentru un aspect neted și sănătos.”

Pe lângă hidratarea corectă, un alt make-up artist pe nume Sébastien Tardif susține că și exfolierea pielii este la fel de importantă, pentru a asigura înlăturarea celulelor moarte și înlocuirea acestora cu unele noi, lăsând pielea fină și întinerită – „e întotdeauna o idee bună să îndepărtezi celulele moarte cu un scrub sau gel de exfoliere blând”, spune el.

Ferește-te de produsele cu acoperire mare

Un fond de ten cu acoperire mare pare alegerea perfectă pentru a acoperi riduri și imperfecțiuni, dar Tardif consideră că aceste produse încarcă tenul și chiar fac ridurile să pară și mai pronunțate. El le preferă pe cele cu acoperire mică spre medie, cu o textură cât mai lichidă și ușoară, aplicate cu o pensulă rotundă și pufoasă pentru a da tenului un aspect lejer. „Ajută mult la păstrarea naturaleții pielii, evitând și strângerea produsului în pori sau în pliuri.”

Ai grijă cu anticearcănul

Pielea din jurul ochilor este mult mai predispusă ridurilor și deshidratării, care pot crea un aspect tern, în timp. Produsele corectoare te ajută să acoperi cearcănele sau petele pigmentare, însă Terri Bryant, care se ocupă tot cu machiajul vedetelor, atenționează că aceste produse ar trebui să fie extrem de lejere, pentru a nu evidenția și mai mult ridurile, de fapt. „Pentru zona de sub ochi, alege un anticearcăn lejer și aplică-l în cantități mici, doar acolo unde e nevoie, cum ar fi colțul interior al ochiului”, spune ea.

Când vine vorba de întreaga față, Bryant e de părere că e din nou nevoie de grijă și atenție: „Anticearcănul e foarte bun pentru a acoperi mici zone decolorate (puncte roșii sau porțiuni hiperpigmentate). Precum și la fondul de ten, e de preferat să evităm aplicarea de corector peste riduri.”

Nu folosi pudră de fixare

Deși poate păstra un machiaj intact pentru perioade lungi, ar fi o idee mai bună să le eviți fiindcă usucă și îmbătrânesc pielea, mai adaugă Tardif. În schimb, sfatul lui e să folosești un balsam matifiant, care „face exact ce spune că face. Lasă pielea fină ca mătasea, în timp ce înlătură orice strălucire în exces fără să o usuce.”

Alege culori naturale pentru buze

Potrivit Academiei Americane de Dermatologie, buzele noastre își pierd din volum și se deshidratează ușor, cu timpul. Asta face ca alegerea unui ruj sau a unui luciu de buze în nuanțe naturale să fie extrem de importantă, după cum afirmă și Artistry, mai ales dacă vrei să creezi impresia unor buze mai pline.

Desigur, poți purta orice nuanță care te face să te simți bine, însă sfatul lui e să „folosești un ruj într-o nuanță naturală și apoi să aplici luciu de buze transparent peste”, pentru această iluzie a unor buze mai mari și mai tinere. Și Bryant recomandă să te inspiri din culoarea naturală a buzelor tale, pentru un look impecabil: „încearcă o nuanță mai închisă decât cea a buzelor tale pentru a le defini și ale umple, apoi continuă cu un balsam lejer de buze într-o culoare mai deschisă pentru a adăuga prospețime.”

Joacă-te cu nuanțele naturale și în zona ochilor

„Ca fard de pleoape, mă gândesc la nuanțe naturale precum maro, poate puțin spre gri, ușor perlate”, sugerează Artistry. „De asemenea, aș adăuga și puțin anticearcăn, apoi o nuanță de alb sau de ivory în colțul interior al ochiului, pentru a-i face să pară mai luminoși și mai tineri.”

„Să îți conturezi discret sprâncenele, să aplici puțin eyeliner pe linia de jos a genelor și o doza decentă de mascara sunt moduri grozave de a atrage atenția asupra trăsăturilor tale, fără a crea linii stridente”, adaugă și Bryant. Tot pentru sprâncene, Tardif recomandă să le definești folosind produse tip gel, fiindcă cele tip creion le pot face să arate mult prea accentuate.

Alege corect blush-ul sau bronzer-ul

Un contur elegant, cu blush și bronzer poate trezi la viață orice machiaj. Totuși, Bryant consideră produsele cremoase ca fiind cele mai potrivite: „Alege o cremă sau un balsam pentru culoarea pomeților. Formulele de genul intră în piele și se adaptează la pigmentul natural, culoarea pare să strălucească.” Cât despre bronzer, Bryant recomandă acele produse mate care, aplicate fin pe conturul feței, oferă căldură machiajului.

Citește și:
Sfaturi de care trebuie să ții cont pentru a avea un păr sănătos și hidratat pe perioada verii

Text: Cristiana Daraban
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty