(P) Află semnificațiile celor mai comune vise

(P) Află semnificațiile celor mai comune vise

Se știe, dormim o treime din viață (și este foarte bine că e așa, mai rău e când nu ne facem cele opt ore de somn pe noapte). Iar când dormim, creierul nostru este la fel de activ ca în perioada de veghe.

Ce  înseamnă dacă visezi zăpadă sau animale?

Uneori atribuim semnificații greșite viselor noastre. Psihanaliza a făcut o carieră de succes din încercarea de a atribui semnificații viselor celor analizați. Câteva elemente care apar deseori în visele noastre de noapte au o „traducere' destul de simplă.

Dacă visezi că te joci în zăpadă, înseamnă că îți este dor de eul tău de fetiță, de inocență și de joacă. Dacă visezi o cruce, simbolul este ambiguu. Unii pot vedea în asta nevoia de echilibru, moartea, sau doar o nouă etapă a vieții. În orice caz, nu are valoare premonitorie, nu te speria.

Animalele sunt acea parte a psihicului nostru care se simte conectată cu supraviețuirea. Atunci când visezi că te urmărește un animal sălbatic este posibil să îți fie frică de ceva, mai cu seamă de cineva agresiv.  

Copilul mic, un simbol al vieții noi

Dacă visezi copii mici, e simplu: dorința de maternitate. Bebelușul înseamnă o nouă viață, un nou început. Sau mai poate fi dorința de a te simți din nou ocrotită și de a nu te teme să fii vulnerabilă.

Dacă visezi moartea cuiva apropiat nu e cazul să te sperii, deși te poate trezi din somn pentru că moartea apare în coșmaruri. Moartea simbolizează schimbarea, începutul,este  la fel ca simbolul bebelușului. Dacă realmente cineva ți-a murit dintre apropiați, atunci visul poate reprezenta încercarea creierului de a procesa acest eveniment extrem.

Atunci când visăm o anumită haină, poate însemna că suntem preocupate de felul cum oamenii ne percep, cum se raportează la noi. Dacă te visezi cu haine pe care de obicei nu le porți, asta înseamnă că ai nevoie de schimbare. Când visezi mâncare, este posibil ca aceasta să fie simbolul cunoașterii, pentru că mâncarea alimentează corpul și creierul.

Visele, semne de stres diurn

Unora dintre noi le se întâmplă să viseze adesea că sunt la un examen. Asta poate să arate un stres din prezent sau nevoia de introspecție și de autoanaliză.

Atunci când te visezi în cădere sau visezi obiecte care cad înseamnă că ai anumite neliniști, că vrei să deții controlul într-o anumită privință și nu poți. Și creierul îți arată că trebuie să lași lucrurile „să cadă', să se așeze așa cum vor ele.

Demoni, mirese și apartamente

Dacă visezi demoni, înseamnă că ai anumite emoții neprocesate, pe care este bine să le discuți cu cineva, o prietenă bună sau un terapeut. Poate că simți nevoia să fii un om mai bun și demonul este doar ipostaza pe care o lași în urmă.

Dacă visezi păr, înseamnă că treci printr-o perioadă de lipsă de dorință sexuală. Cel puțin așa credea Sigmund Freud. Pierderea părului de pe cap poate însemna chiar asta: frica de a cheli.

Dacă visezi mâinile cuiva (sau pe ale tale) înseamnă că dorești să schimbi ceva (cu mâinile) să fii mai bună (dacă visezi că le speli frecvent).

Când visezi case, înseamnă că legi o relație cu spațiul ambiental. Fie că ai un apartament nou, fie că vrei așa ceva, casa e mereu simbolul confortului cu mediul.

Dacă visezi că te căsătorești poate însemna chiar asta, dorința de a fi mireasă, ori armonizarea părții masculine cu cea feminină.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle