Nu există accesoriu mai frumos pentru o femeie decât zâmbetul

Nu există accesoriu mai frumos pentru o femeie decât zâmbetul

Se spune despre zâmbet că este cea mai importantă carte de vizită pe care o poți avea. Un zâmbet frumos este ca o invitație la conversație și legarea unei noi prietenii. Dar eu sunt de părere că zâmbetul este ceva chiar mai mult decât atât. Pentru o femeie, zâmbetul este totul.

De la noi femeile toată lumea se așteaptă să zâmbim, iar fiecare dintre noi, prin natura sa, adoră să aducă în lume dragoste o rază de soare și lumină prin zâmbetul său. Zâmbim ca fiice pentru a ne face părinții mândri și fericiți; zâmbim ca iubite pentru că este cel mai frumos dat pe care îl putem dărui partenerilor noștri; zâmbim ca mame pentru a le arăta copiilor noștri toată iubirea de care suntem capabili și nu în ultimul rând, zâmbim pentru că suntem femei.

Dacă ai putut mereu să oferi celor din jurul tău un zâmbet frumos, poate că nu ai conștientizat vreodată până acum cât de important este să poți zâmbi mereu. Dar eu care până la vârsta de 30 de ani mi-am pierdut unul după altul patru dinți, am simțit cum pierd încetul cu încetul cel mai prețios lucru pe care îl aveam.

Primul dinte mi l-am pierdut cândva în vremea facultății. Era un molar pe care nu l-am tratat la timp și cu timpul s-a deteriorat în așa măsură încât a fost nevoie să apelez la doctor pentru a-l extrage. Dar m-am oprit acolo pentru că nu aveam suficienți bani să apelez și la un implant dentar și pentru oricum locul gol pe care dintele meu natural îl lăsase nu se vedea atunci când vorbeam sau zâmbeam, am amânat soluționarea problemei. 

Cu cel de-al doilea dinte am avut parte de o experiență similară. Dar cu al treilea și al patrulea am simțit pe pielea mea ce înseamnă să-ți pierzi frumusețea zâmbetului. La petrecerea de ziua mea, când am împlinit 30 de ani, cred că am fost cea mai sobră persoană din lume. În toate pozele pe care le-am făcut atunci mi se citesc pe chip nefericirea și nervozitatea și toate motivele neîmplinirii mele porneau de la dantură.

Eram prea sobră ca să am o viață socială normală, iar de soț sau măcar iubit nici nu putea fi vorba pentru că mă iubeam așa de puțin încât mi-ar fi fost imposibil să găsesc pe cineva care să-mi ofere dragostea lui dacă eu nu aveam nimic de oferit mie. Atunci am decis să pun piciorul în prag și să fac o schimbare. M-am hotărât că oricât efort ar fi necesar din partea mea, îmi voi recupera frumusețea zâmbetului și voi zâmbi mereu așa cum orice femeie merită s-o facă.

Când vine vorba de implanturi dentare, nu există loc pentru compromisuri

Aveam nevoie de un tratament cu implanturi dentare pentru a putea zâmbi frumos din nou. Acest lucru presupunea o investiție destul de mare din partea mea, dar și găsirea unui medic stomatolog cu experiență, care să mă ajute să-mi ating obiectivul cu un succes deplin.

Astfel am început să caut online și să cer recomandări cunoștințelor și prietenilor pentru a mă informa și am decis în final să merg la Dental West. Dental West este un cabinet stomatologic din Brașov preferat în special de pacienții care au nevoie de implanturi dentare și cu o rată mare de succes în rândul tratamentelor efectuate.

Nu oricine poate beneficia de un implant dentar deoarece există multe afecțiuni care pot influența stabilitatea acestuia sau procesul de vindecare și de aceea am vrut să merg la sigur. Și am ales corect pentru că la Dental West niciun tratament cu implant dentar nu se efectuează decât după efectuarea unor analize medicale speciale, menite să descopere eventualele probleme de sănătate incompatibile cu un tratament cu implanturi dentare.

Din fericire pentru mine, s-a dovedit că sunt candidatul ideal pentru astfel de tratamente și acum, la puțin mai mult de jumătate de an după ce am descoperit cabinetul stomatologic Dental West, pot să zâmbesc frumos, așa cum am considerat întotdeauna că se potrivește unei femei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial