De ce este importantă muzica pentru copii: alege cele mai frumoase cantece pentru copii

Știai că muzica este extrem de importantă pentru copii? Există atât de multe motive pentru care aceasta trebuie introdusă cât mai curând posibil în viața copiilor.

De ce este importantă muzica pentru copii: alege cele mai frumoase cantece pentru copii

Știai că muzica este extrem de importantă pentru copii? Există atât de multe motive pentru care aceasta trebuie introdusă cât mai curând posibil în viața copiilor, chiar de la naștere sau dinainte de naștere, așa cum consideră specialiștii. De la cântecele de leagăn la cântecelele care îi ajută să silabisească primele cuvinte, apoi mai departe, muzica face – sau ar trebui să facă – parte din viața oricărui copil. Iată de ce este atât de importantă aceasta.

Muzica ajută părinții să comunice cu copiii 

Muzica și mai ales minunatele cantece pentru copii destinate acestora în funcție de etapele de dezvoltare sunt cele mai eficiente instrumente cu ajutorul cărora sunt create legături pozitive între părinți și copii. 

Atunci când cânți și dansezi împreună cu copilul tău, nu îi vei arăta altceva decât implicarea în relația pe care o aveți, dragostea și afecțiunea pe care i le porți. Că îi cânți copilului sau că alegeți să cântați împreună sau să ascultați muzică împreună, oricare dintre acestea reprezintă o modalitate sigură de a fi aproape de copilul tău. 

Muzica îi ajută pe copii să învețe

Știai câte pot învăța copiii prin intermediul muzicii? Este important să alegi cântecele potrivite, adaptate vârstei, iar din fiecare cântec, un copil poate învăța mai mult decât ai crede – mai ales dacă este vorba de copii de vârstă preșcolară. 

Mai mult decât simplul fapt de a reprezenta o sursă de învățare, activitățile muzicale includ ascultarea, memoria, atenția, organizarea gândurilor, respectiv capacitatea copilului de a controla anumite comportamente. 

Oferă-i copilului tău șansa de a asculta cantece de primavara pentru copii și acesta va ști să îți descrie mai frumos primăvara, oferă-i ocazia să asculte cântece cu numere, cu animale, cu păsări și va învăța din toate câte ceva. 

Cântecele pentru copii dezvoltă limbajul 

Nu numai că va cunoaște mai mult cu ajutorul cântecelor, dar va reuși să și exprime mai mult. Pentru că, într-adevăr, cântecele pentru copii au menirea de a dezvolta limbajul, de a le oferi copiilor șansa de a se exprima mai bine, mai frumos, printr-un limbaj mai bogat. 

De asemenea, cântecele și rimele din perioada preșcolară, intonate silabic sau pe sunete, îl vor ajuta pe cel mic să învețe mai ușor să scrie și să citească atunci când va ajunge la vârsta potrivită. 

Așadar, se poate spune despre muzică și despre cântecele pentru copii că sunt nu numai sursă de distracție, ci și unul dintre cele mai eficiente instrumente cu ajutorul cărora copiii își pot dezvolta capacități și aptitudini.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial