Ce este un motocompresor și la ce se folosește

Aerul comprimat este la acest moment o resursă energetică folosită pe scară largă în diferite domenii, începând de la industria grea, până la cele mai simple activități casnice. Pentru obținerea și utilizarea acestei resurse este nevoie de echipamente speciale denumite compresoare, care sunt de diferite tipuri și dimensiuni, în funcție de domeniile de activitate cărora le sunt destinate.

 Ce este un motocompresor și la ce se folosește

Aerul comprimat este la acest moment o resursă energetică folosită pe scară largă în diferite domenii, începând de la industria grea, până la cele mai simple activități casnice. Pentru obținerea și utilizarea acestei resurse este nevoie de echipamente speciale denumite compresoare, care sunt de diferite tipuri și dimensiuni, în funcție de domeniile de activitate cărora le sunt destinate.

Una dintre aceste categorii este reprezentată de motocompresoare, despre care îți vom prezenta detalii mai pe larg, în cele ce urmează.

Cum funcționează un motocompresor

Un detaliu esențial care diferențiază motocompresorul de compresoarele electrice, este reprezentat de motorul care acționează utilajul. Astfel, dacă în cazul compresoarelor electrice vorbim de un motor alimentat cu energie electrică de la rețea, generator sau acumulator, motocompresoarele sunt acționate de un motor termic, alimentat cu combustibil.  

Acesta transformă energia termică în energie mecanică acționând mecanismele care produc aerul comprimat și permit utilizarea acestuia de către sculele pneumatice.

Așadar, un motocompresor este complet independent de o sursă de alimentare electrică, însă are nevoie de motorină pentru a putea funcționa.

Care sunt caracteristicile unui motocompresor

Datorită faptului că nu depinde de o sursă de curent, motocompresorul poate fi utilizat pe teren, în zone unde nu există rețea electrică și nici instalații fixe de aer comprimat.

Pentru a ajunge în astfel de zone, motocompresorul trebuie să fie ușor de transportat, astfel că o altă caracteristică de bază este mobilitatea. Toate modele sunt dotate cu roți sau amplasate pe o platformă mobilă, astfel încât să poată fi remorcate și transportate cu ușurință acolo unde este nevoie de ele.

Fiind destinate muncii de șantier, sunt adaptate celor mai dificile condiții de lucru, ceea ce presupune o rezistență sporită la temperaturi scăzute, umiditate, praf și noroi.

Din același considerent, sunt utilaje de mare putere, iar aceste calități se reflectă și în prețul lor, care este mai ridicat decât cel al compresoarelor electrice. Poți găsi însă motocompresoare la preț bun, al căror cost este proporțional cu calitățile acestora.

La ce se folosește un motocompresor

Am precizat puțin mai devreme că acest tip de utilaj se folosește cu precădere în teren, atunci nu există posibilitatea folosirii unor instalații fixe de aer comprimat. Așa se explică prezența unui motocompresor pe stradă atunci când e nevoie să se spargă asfaltul sau să se facă diferite alte lucrări de reparații sau mentenanță. De asemenea, motocompresorul este nelipsit de pe orice șantier, fiind utilizat totodată în exploatațiile miniere, în carierele de piatră și în atelierele mobile pentru efectuarea de diferite lucrări.

La un astfel de utilaj se pot conecta scule pneumatice profesionale precum pickhammere, mașini de găurit, scule de polizat sau de tăiat și alte unelte necesare anumitor activități.

Debitul de aer debitat și presiunea maximă au valori ridicate pentru a face față sculelor profesionale, valori care depind și de puterea motorului cu care utilajul este echipat.

Având în vedere performanțele ridicate și prețul pe măsură, motocompresorul nu este un utilaj potrivit pentru activitățile casnice și nici pentru activități profesionale de mică anvergură cum ar fi cele desfășurate de vulcanizări sau atelierele de vopsitorie.

Alte dotări utile ale unui motocompresor

Un utilaj puternic precum motocompresorul trebuie să fie ușor de utilizat, iar pentru aceasta e bine să dispună de cât mai multe dotări în acest sens. Pentru că unul din dezavantajele aerului condiționat constă în apariția condensului, un motocompresor trebuie să fie dotat cu funcții care să împiedice acumularea excesivă de lichid în urma acestui fenomen.

În acest mod, aerul comprimat este adus mai ușor la temperatura optimă de lucru.

Totodată, este indispensabil un filtru de ulei, precum și un dispozitiv de dozare a uleiului pentru scule în aerul comprimat.

Mai trebuie precizat că pentru utilizarea unui motocompresor este nevoie de personal pregătit, care a urmat un instructaj în acest sens și cunoaște foarte bine toate informațiile legate de acest utilaj.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din advertorial