Experiențele grele din copilărie sau din alte relații au devenit o scuză pentru comportamentele din prezent? Cum îți faci rău ție și partenerului

Trecutul tău nu trebuie negat, dar nici tu, nici partenerul tău nu trebuie să rămâneți captivi în el perpetuând și acceptând aceleași comportamente care rănesc.

Poate ai crescut într-o familie în care iubirea era condiționată, ai învățat că vulnerabilitatea te face slabă. Sau ai fost din plin mințită, respinsă ori controlată. Astăzi, toate aceste experiențe pot influența felul în care îi interpretezi gesturile partenerului, reacționezi la conflicte și te raportezi la ce este și ce presupune intimitatea emoțională. Problema apare atunci când trecutul nu mai este doar o explicație pentru rănile și unele dintre comportamentele tale, ci devine o justificare pentru a le menține, indiferent de efectul pe care îl au asupra relației.

Explici, dar nu schimbi

Te retragi imediat ce pare că se naște un conflict, tonul tău capătă accente agresive când te simți criticată sau devii suspicioasă atunci când partenerul nu îți răspunde la mesaje, iar atitudinea ta este puternic marcată de control. Îți spui că ai motive să reacționezi astfel, pentru că ai fost rănită înainte. Și, da, anumite experiențe te pot face mai sensibilă la ceea ce interpretezi ca fiind respingere sau abandon. Totuși, faptul că poți identifica originea unui comportament nu înseamnă că acesta nu mai are consecințe în prezent.

Dacă folosești trecutul pentru a încheia orice discuție despre felul în care te porți, îi transmiți partenerului că în final el trebuie să accepte reacțiile tale fără să poată vorbi despre cum se simte, ce are nevoie diferit din partea ta. În loc să identifici doar de ce reacționezi într-o anumită manieră, încearcă să te întrebi și ce poți face… altfel. Nu ești responsabilă pentru tot ce ai trăit în copilărie sau adolescență, dar ești responsabilă pentru felul în care alegi să gestionezi ce se petrece acum în urma acelor experiențe.

Responsabilul pentru vindecarea ta

După o relație în care ai fost înșelată, poate simți că ai nevoie de dovezi constante de loialitate. Dacă ai crescut cu un părinte imprevizibil, poate că te neliniștește orice schimbare de ton sau de dispoziție a partenerului. În astfel de situații este firesc să ai nevoie de siguranță, consecvență, reasigurare, predictibilitate. Însă există o diferență între a-i comunica partenerului ce te ajută să te simți în siguranță și a-i cere să demonstreze permanent că nu este persoana care te-a rănit în trecut.

Dacă ajungi să îi verifici telefonul, să îi controlezi programul sau să îi interpretezi fiecare gest ca pe un posibil semn de trădare, relația riscă să devină un spațiu al suspiciunii, nu al apropierii. Astfel, te rănești și pe tine deoarece ajungi să cauți pericole chiar și atunci când nu există suficiente motive să le presupui, iar partenerul poate ajunge să se simtă permanent suspectat, controlat și obligat să îți gestioneze emoțiile. Iar partea ta de autoreglare emoțională este ca atare pusă, inechitabil, pe umerii lui.

Confunzi protecția cu autosabotajul

Ai învățat să nu te atașezi prea mult, să nu ceri ajutor sau să pleci prima, înainte să fii părăsită. Aceste strategii poate că te-au ajutat cândva să faci față unor situații dificile, dar în prezent pot deveni obstacole serioase în calea unei relații sănătoase. Dacă respingi apropierea din teama că vei fi rănită, îl ții la distanță tocmai pe omul cu care îți dorești să construiești o relație. Dacă ameninți cu despărțirea la fiecare conflict, încercând să verifici dacă va lupta pentru tine, vei crea un grad de instabilitate care vă afectează pe amândoi. Poate că intenția ta este să te protejezi, dar rezultatul este că recreezi o parte din nesiguranța de care încerci să scapi. Nu orice disconfort este un semn că relația e nepotrivită și nu orice conflict anunță o despărțire.

Pași către schimbare

Să îți asumi responsabilitatea nu înseamnă să îți minimizezi suferința, ci să accepți că poți avea reacții automate, maniere de a face față, care pot fi înțelese și schimbate treptat. Identifică situațiile care îți declanșează reacțiile acelea intense. Întreabă-te ce s-a întâmplat concret, ce interpretare ai dat situației și dacă reacția ta este proporțională cu ceea ce știi în acel moment. În loc să acuzi, spune ce simți și de ce ai nevoie. Ar putea fi psihoterapia o cale de a lucra cu tine, de a găsi modalități mai sănătoase de a gestiona aceste tipare care îți dau viața peste cap?