ELLE de aprilie ți-o înfățișează pe Andia dincolo de clișee, într-o serie de ipostaze French chic. Dar îți aduce și unghiuri diferite asupra industriei longevității, care ne promite că putem de-acum să trăim mai mult și mai bine.
Lily Collins în universul Zalando
Chanel, un nume sinonim cu moda
Nuanțele metalice, din nou în tendințele de modă
5 remedii naturale care te vor ajuta să scapi de cearcăne
8 dintre cele mai nocive lucruri pentru frumusețea ta pe care le faci seara
Adio, cearcăne! Trucuri eficiente și soluții pentru a scăpa de cearcănele și pungile de sub ochi
Kim Kardashian, imagine rară cu noul său iubit, Lewis Hamilton. Cum au fost surprinși cei doi la Coachella
Cu ce se ocupă acum Ana Maria Gheorghe după ce a plecat din România și s-a mutat în Portugalia: "M-am reinventat"
Sandra Bullock, la trei ani de la moartea partenerului său, Bryan Randall. Cum a traversat actrița această perioadă dificilă
5 moduri prin care poți mânca mai sănătos, potrivit specialiștilor
4 mituri legate de metabolism pe care nu ar trebui să le crezi
7 semne fizice ale depresiei, la care cu siguranță nu te aștepți
"Atlasul Universului", regizat de Paul Negoescu, în selecția Cannes Écrans Juniors 2026, program desfășurat sub umbrela Festivalului Internațional de Film de la Cannes
10 seriale care ar fi trebuit să se sfârșească mult mai repede
Comportamente pe care le consideri dovezi de iubire, dar de fapt indică un partener foarte subjugat
Horoscop săptămânal. Previziuni pentru perioada 20-26 aprilie 2026
Cele 5 semne zodiacale care sunt atente la detalii și oferă cadouri deosebite
Zodiile care nu împărtășesc detalii despre viața privată
Pentru un somn bun pe parcursul nopții, trebuie să fii atentă la alimentație! Află ce să mănânci seara pentru a dormi mai bine și care sunt alimentele și ingredientele pe care trebuie să le ții sub control.
Alimentația potrivită și sportul sunt cele care te ajută să ai un organism sănătos, așadar, dacă ai grijă la ceea ce consumi, probabil nu ai nevoie de nicio detoxifiere specială.
Dacă și tu ești în căutarea detoxifierii perfecte, atunci ar trebui să acorzi atenție asupra modurilor prin care poți face asta cât mai eficient cu putință.
De câte ori nu ai citit despre beneficiile miraculoase pe care o cură de detoxifiere le are asupra organismului? Părea soluția ideală pentru momentele în care aveai nevoie de un restart. În ultimul timp însă, tot mai mulți nutriționiști demontează miturile legate de avantajele unei astfel de cure.
Probabil când te gândești la detoxifiere te gândești automat la sucuri sau tot felul de diete, însă nu este nevoie de măsuri atât de drastice pentru a-ți ajuta organismul, așa că ți-am pregătit 10 metode pe care le poți încerca.
In zilele de azi fiecare persoana a citit cel putin un articol despre curele de detoxifiere, afie intr-o revista, fie intr-un blog de sanatate, fie in carti.
Primavara ar fi momentul perfect sa incerci un program de detoxifiere, insa esti sigura ca esti pregatita pentru un asemenea pas?
Dupa atatea pahare de sampanie si toate acele preparate grele de sarbatori, cu siguranta corpul tau are nevoie de o detoxificare.
E sezonul meselor imbelsugate si a exceselor, ceea ce inseamna ca trebuie sa cunosti cateva moduri prin care te poti detoxifia dupa o petrecere.
In mod cert, vara ti-a oferit un plus de energie si multa culoare. Poate ca a existat o perioada cand ai mancat mai sanatos fara sa-ti dai seama si ti-a venit natural sa fii mai activa fizic. Oricum ar fi, vara poarta dupa ea anumite lucruri de care ar trebui sa tii cont odata ce te pregatesti pentru noul sezon.
In ultimul timp poate te-ai gandit sa incepi o cura detox, insa problema este ca nu stii care ti se potriveste. Dintre atatea variante cum ai putea sa stii care este cea potrivita pentru tine?
Iti doresti sa testezi efectele benefice ale namolului de Techirghiol sau ale namolului de la Lacul Ursu? Sau poate te tenteaza o terapie balneara la Baile Herculane, o cura de detoxifiere ca la carte sau de un ritual de relaxare? Iti recomandam 7 spa-uri medicale de top, din toata tara.
Este usor sa patrunzi intr-un cerc vicios al mancarii nesanatoase. Indiferent ca este vorba de un cocktail ispititor sau de mancarea procesata nesanatoasa, tentatiile exista peste tot.
O cura de detoxifiere este intotdeauna binevenita, deoarece organismul, eliberat de toxine, este mai puternic si mai sanatos. Iti spunem cateva bauturi usor de facut si care actioneaza rapid!
In timpul lunilor reci de iarna este usor sa uitam de regimul alimentar sanatos si sa cadem prada tentatiilor. Insa, exista anumite diete si trucuri care te pot ajuta sa tii la distanta kilogramele nedorite.
Cu siguranta ai auzit de programele de detox. Iata 7 idei de bauturi care iti vor detoxifia organismul, sunt usor de preparat si nu necesita un regim sau un program alimentar strict.
Unele persoane par ca niciodata nu racesc, dar cum fac posibil acest lucru? Citeste metodele prin care acestia tin boala la distanta.
De cate ori te-ai trezit ca infuleci resturile de pe farfuria iubitului, iei pranzul in fata calculatorului de la birou sau mananci pana la ultima bucatica tot ce ai in farfurie? Daca te regasesti in toate aceste situatii, atunci esti vinovata de o alimentatie nesabuita, care te va impiedica sa slabesti indiferent de dieta...
Fie ca vrei sa scapi de cateva kilograme inainte de vacanta sau pur si simplu iti doresti sa iti imbogatesti dieta cu cateva dintre fructele si legumele atat de laudate de nutritionisti ti-am pregatit o lista cu cele mai bune 8 alimente care ajuta la detoxifierea organismului.
Pe tot parcursul timpului si fara ca macar sa iti dai seama, locuinta ta se poate umple de lucruri de care nu prea mai ai nevoie. Insa, din lipsa de timp sau alte motive mai sentimentale, te faci ca nu observi aceasta acumulare de obiecte inutile.
Ultimii ani au adus cu ei o adevarata “manie a sanatatii”! Toate lumea a devenit foarte atenta si precauta atunci cand se gandeste la alimentele consumate, tot mai multi oameni se dedica jogging-ului si tot mai multi sunt in cautarea unui elixir al sanatatii.
Afirmandu-se in topul tendintelor de sezon, detoxifierea este un trend care nu trebuie adoptat dupa ureche. Ca face bine am auzit, dar ce masuri sa luam pentru a ne asigura ca nu face si rau? ELLE investigheaza.
O cura de detoxifiere prin care pierzi rapid si sanatos din kilogramele in plus, dieta cu limonada a devenit celebra cand Beyonce a declarat ca a recurs la aceasta varianta pentru a slabi rapid si pentru a scapa de toxine.
Putem gasi 1001 de motive pentru care iubim apa, sursa vietii pe Planeta Albastra. Dintre acestea, noi am ales 10!
Ce se ascunde in spatele siluetei de vis a vedetelor? Obsesia pentru perfectiune, un program spartan de antrenamente fizice si cantarirea la miligram a fiecarei inghitituri. Suntem dispuse sa traim asa, doar ca sa aratam ca ele?
Mai e foarte putin si va trebui sa defilezi in bikini! Ca sa fii o adevarata aparitie pe plaja in acest sezon, ELLE ti-a pregatit un ghid complet pentru un corp de vis...
Ca sa-ti modelezi corpul pe care ti-l doresti nu trebuie neaparat sa urmezi diete draconice, sa mergi in fiecare zi la sala sau sa te privezi de micile placeri vinovate. ELLE iti dezvaluie cele mai practice trucuri pentru a fi in forma.
Detoxifiere, lupta contra kilogramelor in plus, aspiratia catre un corp frumos si sanatos si un concept inovativ – asa s-ar putea descrie Centrul INFRAFIT Detox De-stress & Lose Weight, primul de acest fel din Romania.
Cum iti poti purifica organismul, cum iti poti recapata energia, stralucirea si pofta de viata? ELLE iti da citeva idei.
Daca ti-ai spus vreodata ca “nu am timp pentru mine“ cu siguranta vei dori sa citesti in continuare acest articol.
E fashion sa faci detox. E de actualitate sa te ocupi de tine si de purificarea organismului tau, insa e si mai bine sa te decizi sa intreprinzi o astfel de actiune pentru trupul si sufletul tau.
Detoxifierea si fasting-ul sunt vazute ca niste retete pentru un nou inceput, deoa¬rece promit, printre altele, prelungirea tineretii si mentinerea sanatatii. Deci aceste metode pot fi asemanate cu apasarea butonului de restart.
O dieta la indemana care da rezulate dupa doar o saptamana. Si nu, nu mananci sapte zile doar rosii fierte, dar si alte alimente care sa iti furnizeze un minim necesar pentru ca in toate aceste zile de dieta sa te simti bine. Iti dam detalii!
Academie Scientifique de Beaute a dezvoltat o gama de produse pentru acasa, care te fac sa descoperi, zi dupa zi, placerea de a avea grija de corpul tau si de a-l intelege mai bine. O metoda simpla si eficienta cu o aplicare optima.
Specialistii au descoperit ca esentele marine au efecte spectaculoase. Asa ca, daca esti in cautarea unui tratament miraculos, care sa te faca mai tinara, mai supla, mai frumoasa si care sa-ti redea energia, cauta raspunsul in mare.
Cind vrei sa scapi de toxine, kilograme sau stres, ofera-ti o vacanta de detoxifiere pentru trup si suflet in locuri paradiziace, departe de zgomotul urban. ELLE iti recomanda opt spa-uri care te vor face sa te simti nou-nouta.
Obiectivul e acelasi: sa te detoxifici, sa-ti purifici pielea, imbunatatindu-i culoarea, subtiind silueta. Numai metoda prin care o faci se schimba.
Ai auzit pe toate canalele media despre proprietatile pozitive ale apei . Ei bine, specialistii sustin ca tot ce stiam pina acum despre beneficiile acesteia asupra organismului e cit se poate de eronat..
Pentru a realiza o detoxifiere naturala si eficienta, echipa de cercetare de Fares Orastie a conceput mai multe formule de capsule cu proprietati depurative, dar si ceaiuri ce pot completa sau alterna cura de detoxifiere.