ELLE SPECIAL: E încă viață în bibliotecile rurale

Micile biblioteci rurale au devenit, cel puțin la nivel declarativ, ținta unui Guvern fixat pe austeritate. Cum susținătorii tăierilor pretind că nu le frecventează nimeni, am vrut să aflu realitatea.

În iulie, prim ministrul Bolojan șoca publicul cu o declarație care continua o serie de propuneri de austeritate. „Un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă. Nu văd nici un fel de problemă ca un bibliotecar, de exemplu, dacă tot este o comună care să vrea să aibă o bibliotecă, să poată lucra în două primării în așa fel încât să avem biblioteci deschise și în zona de rural.”

Venită la câteva săptămâni după creșterea TVA-ului de la 5 la 11% pentru cărți și manuale și pe fondul unor tăieri masive în educație (sunt afectate burse, mii de suplinitori rămân fără loc de muncă, comasări de școli, mărirea normei didactice a profesorilor, reducerea costului orelor suplimentare), declarația a picat prost și personalului, și părinților. Cum educația e slogan de campanie electorală și după un sezon de alegeri intens și prelungit, afirmația a fost surprinzătoare. Cu atât mai mult cu cât, în contextul amenințătorului deficit, economia e infimă. Declarația a născut dezbateri – între cei interesați de educație și susținătorii unor reduceri cu potențial să o ducă în colaps.

Un raport al Comisiei Naționale a Bibliotecilor, după datele furnizate de Institutul Național de Statistică, arată că numărul total (biblioteci naționale, universitare, specializate, școlare și publice) a scăzut de la 8.829 la 8.263 din 2020 până în 2023. Pe lângă îmbătrânirea personalului, degradarea fondului de carte și alte probleme, raportul arată că cele mai afectate au fost bibliotecile publice, mai ales comunale, dintre care s-au închis 171, deși legea permite asta doar odată cu desființarea unității administrativ-teritoriale de care aparțin. Susținătorii propunerii o justifică prin lipsa interesului pentru lectură, ignorând dreptul accesului la cultură înscris în Constituție, dar și faptul că în mediul rural biblioteca e singurul spațiu care acoperă astfel de nevoi. Raportul arată și că, deși majoritatea bibliotecilor se află încă la sate (60,6%), ele dispun doar de 21,8% din fondul de carte.

Marea transformare: Biblionet

Nici un alt proiect nu a avut asupra bibliotecilor din România impactul Biblionet – un program de 5 ani finanțat (cu 27 de milioane de dolari) de Fundația Bill și Melinda Gates, pentru diversificarea activităților din biblioteci, care le-a conectat pe toate la Internet. Mariana Lucia Marian, directoarea Bibliotecii Județene „I.S.Bădescu” din Sălaj, povestește că „foarte multe biblioteci au fost renovate, pentru că în majoritatea finanțărilor se solicită cofinanțare. Eu vin cu finanțarea ca organizație, dau bani pentru cheltuielile pe echipamente și instruirea personalului, dar instituția locală trebuie să renoveze spațiul, să-l facă funcțional, echipat cu lumină, căldură, Internet și mobilier.”

Anișoara Bocai din Vladimir, Gorj, e bibliotecară de 35 de ani, de la 1 iulie 1990. Povestește că „la început am avut biblioteca în corpul primăriei, dar din 2013 s-a mutat într-un alt spațiu, ca urmare a Biblionet. Atunci am început să schimbăm destinele bibliotecii. M-am adaptat din mers la schimbările din societate și, pe deasupra, în decursul acestor ani, am încercat să am diferite servicii, astfel încât biblioteca mea să fie una dintre cele mai active din Gorj și chiar din țară.”

Și Mădălina Lica lucrează în Biblioteca din Valea Călugărească, Prahova, din 1990, „de când au fost redeschise cu bibliotecari cu normă întreagă.(…) Mi-a plăcut ideea de a lucra printre cărți”, îmi spune, așa încât a făcut mai târziu pregătire postliceală, facultate și un master în bibliotecoeconomie. În 35 de ani de muncă „am trăit transformarea profundă a bibliotecii de la un simplu spațiu de lectură, la un centru activ de cultură, educație și informație. Am început într-o perioadă în care biblioteca era privită ca un loc cu rafturi cu cărți de împrumut, cu fișe scrise de mână, și am înțeles că ea trebuie să evolueze odată cu nevoile comunității. Și am încercat să lucrez constant la transformarea ei într-un spațiu deschis tuturor, indiferent de vârstă sau de statut social.”

Azi, spune, biblioteca permite acces nelimitat și gratuit la colecții, baze de date, resurse proprii și virtuale, iar la lucrul acesta au contribuit atât autoritățile locale, cât și parteneri și voluntari. Biblionet „a fost rotița care a angrenat sistemul care a dus la transformarea radicală a bibliotecilor, nu numai că oferea echipamente și acces gratuit la Internet, dar nescris impunea niște standarde. La noi, biblioteca era un spațiu mic, închis, zugrăvit cu humă, cu toaleta în curtea Căminului Cultural. Ei au venit și au spus: noi oferim echipamente, dumneavoastră puneți la dispoziție spațiul igienizat, rafturi noi etc.” La vremea aceea, autoritățile i-au spus Mădălinei Lica că nu au bani pentru bibliotecă. Asta a ambiționat-o: „am mers din poartă-n poartă la firme de bricolaj și am cerut materiale pentru renovare, și am găsit poarta deschisă la Baumax, care au venit cu un tir de materiale de zugrăvit. După au început să vină și alții, mi-au adus parchet, mână de lucru, am schimbat și instalația electrică. A fost reînviată biblioteca”.

Adriana Boboc, bibliotecară în Tazlău, Neamț, spune că Biblionet a fost mult mai mult decât o simplă renovare. „Când nu erai conectat la Internet acasă, unde te duceai? Într-o bibliotecă. Am prins vremuri când copiii din sat veneau să vorbească prin Skype cu părinții. Trăiam niște emoții – stând la distanță de ei, că le cream o intimitate – pe care nu le puteai trăi altfel.”

Camelia Crișan, directoarea Fundației Progress, care implementează și azi numeroase proiecte în bibliotecile din România, cunoaște îndeaproape această transformare, la care a și contribuit. Biblionet a însemnat, spune, „o rețea de în jur de 2.500 de biblioteci publice în care s-a investit în tehnologie și formarea de competențe”, iar după finalul proiectului, datele obținute le-au dat șansa să „facem benchmarking între ce se întâmpla cu sistemul de biblioteci din România și ce e în afară”, observat în deplasări. Își amintește, de pildă, că în Moldova și, mai larg, „în sistemul de biblioteci sovietic bibliotecarul e situat foarte sus în ierarhia socială a comunității”. Pe lângă componenta de culturalizare exista totuși acolo și cea de îndoctrinare, dar „bibliotecarul chiar conștientiza că e un lider al comunității”.

Biblionet, spune ea, a însemnat cursuri de bază de IT pentru toți bibliotecarii, dar și „Bazele Serviciilor de Bibliotecă, realizat împreună cu consultanți din SUA și adaptat cultural pentru România, în care, în trei zile, ei să realizeze servicii bazate pe metodologia Design Thinking. Asta înseamnă să faci un serviciu uitându-te la nevoile comunității. Să ieși din bibliotecă și să cunoști comunitatea. Le-am făcut cursuri de leadership indirect, făcându-i să caute date, să înțeleagă structura, ierarhia, cine sunt liderii informali, cei formali, cum fac marketing-ul serviciilor lor, dar și advocacy(…) să fii capabil să te promovezi ca să obții resurse de la instituții publice. Să te duci la primar și să spui ‘Săptămâna asta am avut 200 de copii în bibliotecă, părinții sunt foarte mulțumiți. Dacă continuăm, lumea o să fie mulțumită că ne sprijiniți.’ Pentru foarte mulți a fost boost-ul de care aveau nevoie ca să-și deschidă aripile și să zică ‘Da, pot să fac și asta’.”

Proiecte și impact

Fără finanțări substanțiale de la stat, lucrul acesta era aproape imposibil, dar a devenit realitate prin implicarea multor organizații cum este Progress. Camelia Crișan spune că fundația „a funcționat în ideea de butic de inovație pentru biblioteci, post Biblionet”, împrumutând idei din alte părți, implementându-le cu ajutorul unor bibliotecari-campioni care să creeze emulație din partea celorlalți. Nu a fost totul roz, au întâmpinat și rezistență din partea celor care-și doreau ca bibliotecile să rămână doar spații în care se împrumută cărți, dar au întâlnit și oameni, precum fosta directoare a Bibliotecii Județene Gorj, Olimpia Bratu („cel mai inovator om pe care l-au avut bibliotecile publice din România”, spune Camelia), care au vrut mai mult. Alături de ea au realizat un studiu al comportamentului cultural al cetățenilor din județ, un document pe care s-a bazat ulterior strategia de dezvoltare a întregului sistem.

Fundația Gates, își amintește Camelia Crișan, a lăsat niște fonduri pe care le-au planificat, funcționând „ca un legacy organization”. Și-au regândit strategia, până atunci lucrând în dezvoltare comunitară, și au ajuns să „contribuim la dezvoltarea comunităților folosind bibliotecile publice ca pe hub-uri de învățare, educație și dezvoltare”. Camelia Crișan subliniază și că proiectele lor sunt bazate pe date – greu de obținut de la autorități –; așa s-a născut, de pildă, CODE Kids, când au identificat faptul că copiii din rural, adică 45% din populația de gimnaziu școlarizată a României, au un decalaj de educație șocant față de cei din urban: „la un copil din urban care are media sub 5 la evaluarea națională, ai 10 copii din rural în situația asta, per cohortă între 25 și 30 de mii de copii care nu puteau să meargă la licee teoretice, la facultate, se pierdeau pentru că cineva nu intervenea.”

Mariana Marian, directoarea Bibliotecii Județene din Sălaj, povestește despre CODE Kids, la care participă din vremea proiectului pilot, și la care s-au alăturat șase biblioteci rurale din județ, cu un club pentru începători și unul pentru avansați, în fiecare an. Au și rezultate – o fată din comuna Bălan din județ e acum studentă la Politehnică în București, în urma participării, și lucrează și la Progress. E povestea multora dintre cei 14 mii de copii care au trecut prin proiect în țară.

Ana Damșa, care lucrează la Biblioteca Bălan de mai bine de 30 de ani, îmi confirmă cu mândrie povestea fetei pe care a ghidat-o și care frecventa din copilărie biblioteca – cartea ei preferată, de când încă nu știa să citească, era Bucătăreasa zânelor. Bibliotecara s-a angajat în 1994, după o încercare de a lucra într-o croitorie; când s-a ivit postul, s-a ambiționat, a învățat metodologia și l-a câștigat, dintre 7 candidați.

Pe lângă CODE Kids, derulează alături de Progress și proiectul Rețeaua Fetelor Neînfricate, care a făcut-o să devină „ca o mamă pentru copii”. În plus, are parteneriate cu școala și grădinițele din zonă, astfel încât să facă periodic activități. Face și șezători la care adulții practică lucrul de mână și împărtășesc povești, întrebări, socializează. Dintr-un curs Erasmus+ la care a mers anul acesta în Croația, a văzut că ce se face în alte părți nu e mult diferit, dar a mișcat-o un colț de bibliotecă cu computere dedicat copiilor mai retrași, pe care l-ar replica. Spune că biblioteca e esențială în comunitate: „bibliotecarul, dacă nu știe ceva, se documentează. La bibliotecă e universul, practic. Poate nu chiar tot, dar o poartă, măcar, către el.”