ELLE HEALTH: Vulva Shame

Cred că aveam vreo 23 de ani când am asistat pentru prima oară la o discuție despre părțile intime ale unei femei. Nu te gândi că era o conversație intimă între prietene. Erau câțiva bărbați care au găsit perfect normal să compare vulva unei femei cu diverse animale sau feluri de mâncare – de la un burger suculent, la un cocoș și până la o cămilă – și să își exprime preferințele.

Privind retrospectiv, mă înfurie teribil faptul că nu am avut puterea să ripostez la grotescul situației. Știu sigur că m-a deranjat, dar cred că combinația de șoc și rușine m-a făcut să tac. Nu mă gândisem niciodată, până atunci, cum ar trebui să arate vulva unei femei. Și, dintr-odată, câțiva bărbați m-au făcut să mă întreb în ce categorie mă încadrez și dacă alții o găsesc atrăgătoare sau nu. Nu era suficient că toate părțile corpului meu – sâni, buze, picioare, fund – erau deja examinate și judecate. Acum trebuia să îmi fac griji și pentru o zonă atât de intimă, pe care, până la urmă, câți oameni o văd într-o viață?

Fiind o femeie heterosexuală, nu văzusem alte vulve în realitate, nu aveam cu ce să compar. La școală, când am învățat despre anatomia organelor sexuale, nimeni nu ne-a arătat cum e, de fapt, o vulvă. Nu ni s-a spus că pot exista zeci de forme, culori și dimensiuni normale. Că labiile pot fi mai mari, mici, asimetrice, proeminente. Nu. Tot ce am văzut a fost o schiță simplificată, tehnică, a sistemului reproducător. Un desen steril cu ovare, trompe uterine și uter, complet deconectat de realitatea corporală a unei femei. Și când nimeni nu-ți arată, nu-ți explică, nu normalizează nimic, iar primul care îți spune cum ar trebui să arate vulva e un bărbat a cărui viață sexuală se rezumă mai mult la filme pentru adulți decât la interacțiuni reale cu sexul opus, ai în față un rezumat perfect al patriarhatului în care trăim.

E absurd că încă refuzăm educația sexuală în școli, în condițiile în care majoritatea oamenilor nu știu nici măcar cum arată, în mod real, organele genitale feminine. Nu fac diferența între vagin și vulvă, dar au opinii puternice despre cum „ar trebui” să arate. În lipsa unor informații corecte, fetele cresc cu rușine, confuzie și convingerea că e ceva în neregulă cu ele. Iar băieții cresc cu standarde false, învățate de pe site-uri porno. Rezultatul? O societate care preferă să încurajeze labioplastiile decât să pună un manual de educație sexuală pe bancă.

Dacă ți se pare că exagerez, poate ar fi util să știi că, în ultimii cinci ani, rata intervențiilor de chirurgie estetică genitală feminină a crescut cu aproape 220% (potrivit PubMed). Nu vorbim despre operații medicale necesare, ci despre proceduri pur cosmetice, menite să „corecteze”, să „înfrumusețeze” sau să „rejuveneze” zona intimă.

De fapt, fenomenul nu e nou. Am găsit un documentar realizat la începutul anilor 2000, The Perfect Vagina: Exploring the Dangers of Genital Plastic Surgery, care vorbește despre exact acest tip de presiune asupra femeilor și deciziile radicale pe care ajung să le ia pentru a se încadra într-un standard imaginar. Rosie are 21 de ani și este atât de nemulțumită de felul în care arată vulva ei, încât și-a făcut programare pentru o operație. Povestește că a fost „luată peste picior din cauza asta. Sora mea le-a spus cum arată unor băieți cu care ieșeam, iar a doua zi ei m-au părăsit. Obișnuia să zică lucruri de genul ‘Rosie are o șuncă care atârnă’. Apoi s-a întâmplat să ies, eram într-un club cu prietenii mei, vreo 10-11 băieți, și au început să râdă de mine, să mă facă praf. Iar eu stăteam acolo și mă gândeam: ‘La naiba, ce pot să zic acum?’. Ajunsesem să cred că a mea era atât de diferită de a altora, încât trebuia schimbată.”

Ca o paranteză, Rosie nu este o excepție. Într-un studiu realizat de Refinery29, aproape jumătate dintre cele 3.670 de femei intervievate au declarat că nu sunt mulțumite de aspectul vulvei lor. Iar o treime dintre acestea au fost mărturisit că au fost rușinate de un partener sexual sau de un membru al familiei din cauza felului în care arată zona lor intimă.

Revenind la documentar, Rosie e în cabinetul medicului pentru o labioplastie, adică o intervenție chirurgicală prin care labiile mici sunt reduse ca dimensiune. „Toată pielea asta e în exces”, îi spune medicul, trasând cu markerul zona care urma să fie tăiată. În exces față de ce?, mă întreb, privind imaginile în care o tânără de 21 de ani urlă de durere pentru a corecta ceva ce nu era greșit în primul rând.

Labiile mici pot avea, în mod normal, între 1,2 și 10 centimetri în lungime și între 0,7 și 5 centimetri în lățime. Iar ale lui Rosie nu depășeau în nici un caz aceste dimensiuni. Dar n-am auzit ca medicul să o asigure că e în parametri normali. Nu a adus în discuție presiunea psihologică uriașă care a dus-o acolo. Doar a scos markerul, a desenat pe corpul ei ce trebuie „să tăiem” și a validat, fără ezitare, o rușine care nu-i aparținea. N-a fost consiliere, n-a fost educație. A fost business.

Pentru că e mult mai profitabil să vinzi soluții pentru corpuri „greșite” decât să recunoști că nu există nimic de reparat. Am spus-o de zeci de ori și o voi spune mereu: industria estetică nu are nici un interes să accepte și să promoveze diversitatea. Din contră, profită de nesiguranța noastră, o alimentează constant și câștigă din ea. Fiecare milimetru „în plus” devine o oportunitate de făcut bani, iar fiecare adolescentă nesigură se transformă într-o clientă fidelă.

Sigur, există și cazuri când labioplastiile pot fi cu adevărat necesare și justificate. De exemplu, în situații în care există dureri semnificative, disconfort fizic sau dificultăți la activitățile cotidiene. Însă numărul acestora este extrem de mic în comparație cu cererea creată de standardele estetice nerealiste și presiunile sociale.

Dr. Jen Gunter explică pe larg în cartea sa, The Vagina Bible, cât de puțin înțelegem, de fapt, anatomia vulvei și cât de important e să privim aceste decizii chirurgicale printr-o lentilă informată, nu una cosmetică.

Înainte de a lua în calcul o operație de reducere a labiilor, trebuie să știi că labiile mici nu sunt „exces” de piele, ci structuri sexuale cu roluri precise. Ele conțin țesut erectil, sunt bogate în terminații nervoase, se umflă în timpul excitării și sunt conectate direct cu capișonul clitorisului, ceea ce înseamnă că pot amplifica stimularea sexuală. În plus, au un rol de protecție important pentru vestibul, adică deschiderea vaginală.

Așadar, o labioplastie nu este un simplu gest estetic, ci o intervenție cu potențiale riscuri, care poate afecta funcționalitatea și sensibilitatea unei zone esențiale pentru sănătatea și plăcerea sexuală. În plus, Dr. Gunter subliniază că implicațiile medicale pe termen lung ale acestei operații sunt, în mare parte, necunoscute. Impactul asupra senzației sau funcției sexuale nu a fost studiat suficient, iar modificările care apar natural odată cu înaintarea în vârstă, cum ar fi micșorarea treptată a labiilor mici, ridică întrebări suplimentare. Nu știm, de exemplu, dacă o reducere chirurgicală combinată cu aceste schimbări naturale ar putea duce, în timp, la simptome sau disconfort.

Dar vulva nu trebuie doar să fie simetrică. Ideal, ar trebui să arate și ca la 15 ani. Nu o spun eu, o spun bărbații. Un sondaj din 2015, publicat în American Journal of Obstetrics and Gynecology, a întrebat 2.403 americani cu vârste între 18 și 80 de ani ce preferințe au atunci când vine vorba de părțile intime ale unei femei. Aproximativ 43% au considerat labiile mici ca fiind cele mai atrăgătoare, 43% au preferat dimensiunile medii, iar doar 24% au avut o opinie pozitivă în legătură cu labiile mari.

În ceea ce privește pilozitatea pubiană, peste jumătate au ales varianta „îngrijit parțial”, iar 47% au preferat epilarea completă. Doar 16% au optat pentru aspectul natural. Mai mult de jumătate dintre participanți au declarat că aspectul genital influențează dacă își doresc sau nu un contact sexual cu o femeie.

Citește continuarea în ELLE IULIE 2025!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK