Dileme în timp de război

Pentru că scriu aceste rânduri de pe un șezlong din Maldive, unde urmează să petrec o săptămână, am avut ceva timp la dispoziție pentru a reflecta mai profund la ultima lună.

Nu știu cum v-a afectat pe voi războiul, sau de fapt șocul că la doar câțiva kilometri de granița noastră oamenii omoară alți oameni cu un sânge rece care parcă nici în filme nu ți se pare credibil. Eu, una, m-am cufundat într-o mică depresie, am mâncat compulsiv în fața ecranelor citind știri, m-am îngrășat și, evident, m-am simțit rău în primele săptămâni.

Dar omul se obișnuiește cu orice, are un sistem de apărare care intră în funcțiune când corpul e în avarie. Începe să se obișnuiască cu această stare de fapt, se adaptează. La fel și mintea noastră… începe să nu mai poată fi prezentă în acea stare de durere și încet-încet uită.

Dar iată că se mai trezește, când se întâmplă ceva și mai tragic, mai atroce, ca masacrul din Bucha. Abia atunci realizezi că starea ta de relaxare nu avea legătură cu sfârșitul războiului, ci cu obișnuința cu ideea de război. Și mai vine o altă știre, cea care ne spune că 83% din ruși îl susțin azi pe Putin și războiul lui, care de fapt devine al lor, al tuturor rușilor, aproape. 83% înseamnă că 83 din 100 de ruși sunt vinovați.

Și încep să te încerce alte sentimente, de revoltă profundă, îți vine să extinzi la un popor toată ura care până ieri era canalizată doar către conducătorul lor. Care propagandă? Cine crede sau cine vrea să creadă aceste minciuni? Brusc ți se pare OK să moară oameni pentru că ți s-au impus sancțiuni (înainte de începerea războiului, 60% îl susțineau pe Putin)? De parcă nu asta era consecința crimelor de război… Unde trebuie să te oprești cu aceste judecăți și sentimente negative, sau când? Sau ce să faci? Pot doar să-mi imaginez tragedia ucrainenilor, dacă noi suntem în starea aceasta.

Roxana Voloseniuc REDACTOR SEF

Instagram: @roxanavoloseniuc

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Roxana Voloseniuc