Tudor Chirilă: „Spunem „nu” doar copiilor, ăsta e sistemul”

Recent, Tudor Chirilă a făcut câteva declarații extrem de sincere despre modul în care își crește copiii, dar și despre timpul pe care insistă să îl petreacă cu ei.

Tudor Chirilă: „Spunem „nu” doar copiilor, ăsta e sistemul”

Actorul și cântărețul Tudor Chirilă, a dat recent un interviu pentru podcast-ul Pe bune, realizat de Decât o Revistă, în care a povestit despre relația lui cu cei doi băieți ai lui, dar și despre cât de greu este își gestioneze timpul pe care vrea să îl petreacă cu ei, având în vedere numeroasele proiecte în care este implicat.

În vârstă de 45 de ani acum, Tudor Chirilă are doi băieți și este implicat atât în proiecte de televiziune, cât și în piesele de teatru în care joacă. Artistul a explicat pentru Pe bune cât de important este pentru el ca fiii lui să aibă repere din familie, să aibă un model pe care să îl urmeze. Pentru el, contează atât să își facă meseria așa cum trebuie, cât și să petreacă timp de calitate cu cei mici. „Trebuie să îţi poţi face meseria ca ei să aibă şi o componentă admirativă. Copiii, până la 18 ani, te respectă pentru ceva, după – te respectă pentru altceva. Toată lumea vrea ca ei să se califice în ceva profesional şi tu trebuie să îi arăţi că munceşti, dar dacă îi arăţi prea mult că munceşti nu mai stai cu ei.”

El atrage atenția și asupra modului în care este construit sistemul de învățământ din România, dar și cum este el în străinătate. „Ca să poţi să ai o relaţie cu ei, trebuie să ai timp şi ca să ai timp tu trebuie să fii un bun manager al timpului tău. În Occident oamenii sunt mult mai bine pregătiţi în zona asta. În ţările nordice sistemul contribuie de aşa manieră la viaţa socială şi profesională a oamenilor încât ei îşi termină treaba la patru şi sunt acasă pentru copiii lor.”

În același timp, Tudor Chirilă încearcă în mod frecvent ca, în timpul petrecut cu cei mici, să îi învețe lucruri noi, chiar și anumite jocuri inventate pe moment. „Zilele în care reuşesc să inventez un joc care să îi prindă pe copii mei, zici că am luat Oscar-ul. Am pus într-o găleată spumă de baie şi am umflat-o cu pompa şi ca să facem bulbuci. Ăia au fost vulcanii noştri noroioşi.”

Tudor Chirilă a spus și cât de mult timp petrece alături de copiii lui, deși este implicat în mai multe proiecte, atât de televiziune, cât și de teatru. „Ce încerc să fac este să am timp pentru copiii mei. Încerc să am liber pentru ei de la 5 la 9 seara. Nu tot timpul reuşesc, de multe ori ajung la şase. Mi-a plăcut remarca unei cineaste suedeze care spunea: «mă simt vinovată în fiecare clipă în care nu sunt cu fiica mea şi mă simt frustrată profesional în fiecare clipă în care sunt cu ea.» Și asta este drama oricărui părinte care îşi face profesia şi nu își vrea copiii crescuţi de bonă. Există şi varianta asta safe cu care poţi trăi, dar cred că se întoarce puţin înapoi pe la pubertate, când de fapt copiii au cea mai mare nevoie de tine, dar dacă nu te cunosc, atunci eşti doar un domn cu care au stat în casă, la care s-au uitat, dar sigur nu e cel care poate să îi înţeleagă.”

Pentru Tudor Chirilă, subiectul educației este unul pe care îl aduce în discuție de câte ori poate, mai cu seamă în noua lui piesă, „Pe de rost”, în care vorbește despre sistemul educațional cu care tinerii trebuie să se confrunte zilnic și la care trebuie să se adapteze. „Spunem „nu” doar copiilor, ăsta e sistemul. Şi după aia, ei devin mici şi când ajung şi ei să îşi facă meseria şi să intre într-o casă ca să salveze un om, nu intră, că aşa le-a spus lor profesorul, învăţătorul, directorul şcolii. Că dacă vrei să supravieţuieşti, nu trebuie să chestionezi autoritatea şi atunci copilul ăla moare acolo şi tu nu intri în casa aia pentru că tot ce ţi s-a predat e mai puternic decât instinctul de a fi om. Din punctul meu de vedere, aceasta este adevărata problemă, faptul că nişte oameni au putut să fie educaţi de asemenea manieră încât să se dezumanizeze total.”

Tudor Chirilă este într-o relație cu Iulia Mîzgan de șase ani și au împreună doi băieți. Artistul este una dintre personalitățile publice foarte vocale în România, participând frecvent la proteste, încurajând oamenii să își mențină treaz spiritul civic și scriind pe social media ori de câte ori un subiect politic sau social îi atrage atenția.

Citește și:
Delia și maternitatea: “Sunt prea tânără şi prea bătrână ca să am un copil”

Foto: Instagram.com/vamamusic/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people