Primele imagini cu Adela Popescu și Radu Vâlcan în Republica Dominicană, înaintea filmărilor pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

Adela Popescu a dezvăluit primele imagini din Republica Dominicană, inaintea filmărilor de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Adela Popescu și Cabral Ibacka sunt gazdele emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, care va începe în curând filmările în Republica Dominicană. Vedeta și soțul ei, Radu Vâlcan, au ajuns deja unde vor avea loc filmările, iar prezentatoarea a postat primele imagini de la plecarea din România.

Adela Popescu, primele imagini din Republica Dominicană, alături de Radu Vâlcan

Fanii emisiunii mult așteptate Sunt celebru, scoate-mă de aici! au fost încântați să vadă primele imagini cu Adela Popescu, înainte de începutul filmărilor. Vedeta a ajuns în Republica Dominicană alături de soțul ei și cei trei copii ai lor, iar aceasta a postat fotografii încă de la plecarea din România. Deși prezentatoarea TV se află acolo pentru muncă, Radu Vâlcan și copiii lor se bucură de momente de relaxare.

„S-a plecat cu noaptea foarte în cap spre Republica Dominicană. (…) După 13 ore petrecute mai mult în genunchi. Adrian are un an și mișună peste tot (…) Ne-am trezit la 4 dimineața (aici suntem cu șapte ore înapoi) și la 6 eram deja pe plajă. Cred că a fost una dintre cele mai fericite zile din ultimul timp”, a anunțat Adela Popescu pe rețelele de socializare.

Adela Popescu și Cabral vor prezenta împreună emisiunea ce va ajunge în curând pe micile ecrane, la PRO TV. Vestea participării celor doi în ipostaza de prezentatori TV i-a încântat pe fani, iar Adela Popescu a transmis că experiența nu va fi una de neuitat doar pentru concurenți, ci și pentru ea. Ba mai mult, vedeta a spus că are o admirație foarte mare pentru cei care vor intra în competiție și vor trece peste provocările dificile.

„Experiența „Sunt celebru, scoate-mă de aici” nu este doar pentru cei care intră în concurs, ci și pentru mine. Mă bucur că pot face asta cu Cabral, alături de care am prezentat prima emisiune LIVE din viața mea, în urmă cu… nici nu mai contează câți ani. Îi admir pe cei care vor intra în acest reality show pentru curajul de a-și depăși propria condiție. Nu este ușor nici măcar să iei decizia asta, dar să fii acolo, în junglă, departe de tot și toate, având curajul să stai față în față cu necunoscutul. Abia aștept să văd care sunt concurenții, la ce provocări vor fi supuși și cum vor depăși fiecare zi din jungla „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, a declarat Adela Popescu.

Citește și:
Gina Pistol a publicat o imagine adorabilă cu fiica ei, Josephine

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people