Nadine dă BAC-ul, la vârsta de 44 de ani

La 44 de ani, Nadine dă BAC-ul, demonstrându-ne tuturor că nu e niciodată prea târziu să te întorci la școală. Ce a povestit vedeta despre prima probă a examenului.

Nadine dă BAC-ul, la vârsta de 44 de ani

La 44 de ani, Nadine dă BAC-ul alături de adolescenții de 18 ani, demonstrându-ne că nu e nicicând prea târziu să ne urmăm visurile și trecând peste răutățile celor care o condamnă că nu a terminat școala până acum. Vedeta a spus în mai multe rânduri că este fericită pentru oportunitatea de a-și finaliza studiile și că a împărtășit emoțiile școlii alături de fiul ei, în vârstă de 11 ani.

Nadine dă BAC-ul și este teribil de emoționată, așa cum am fost toți atunci când am trecut prin examenul maturității. Chiar ea a mărturisit că experiența primului examen, cel la limba și literatură română, i-a adus una dintre cele mai frumoase zile ale vieții ei. Vedeta a scris pe conturile sale de socializare cum a trăit momentul:

„Astăzi am trăit una dintre cele mai frumoase zile din viață mea – prima zi de BAC. M-am înscris la liceu la 38 de ani, iar azi, extrem de emoționată, la 44 de ani, alături de copiii de 18 ani, am dat și eu una dintre probele examenului maturității. Pentru mine, frumusețea acestui moment are și un simbolism aparte, și anume faptul că trăim într-o lume (Românie) în care un om, indiferent de istoricul său, poate reface/ repara o bucată din viața sa, așa încât să îi fie mai bine pe mai departe și, totodată, să poate face pace cu ce a fost. Pentru mine asta înseamnă că trăim vremuri bune, într-o lume frumoasă. În mod neașteptat, această zi a fost încununată de prezența, în fața liceului unde dădeam examen, a profesoarei mele de română, Ancuța Drondoe, și a directorului liceului unde am terminat școala.”

Nadine Voindrouh, care a devenit cunoscută prin intermediul participării la emisiunea Școala Vedetelor de la TVR, alături de Adrian Despot, Călin Goia și mulți alți artiști care și-au găsit mai apoi succesul în showbiz-ul din România, a fost impresionată de susținerea profesorilor care au venit să își întâmpine elevii la ieșirea din sala de examen. „Acești oameni au venit la prima oră la locația examenului și au așteptat acolo, cu emoții, până a ieșit fiecare elev de al lor din examen, pentru ca elevii să îi aibă/știe alături (fac asta de 13 ani de când s-a înființat liceul). Probabil că mai există astfel de profesori, de directori de liceu, însă eu n am mai auzit. Gestul lor m-a emoționat profund. Directorul făcea poze elevilor doritori de amintiri, iar profesoara de română impărțea îmbrățișări celor emoționați, având grijă să recapituleze, în zbor, pentru fiecare dintre noi, și curentele literare…”

Faptul că Nadine dă BAC-ul i-a prilejuit vedetei o mulțime de trăiri, dar și multă recunoștință pentru oportunitatea de a se întoarce la școală, după cum ea însăși a mărturisit. „Mă uitam perplexă la ea și mă întrebam dacă eu aș fi un astfel de profesor… mi-e teamă că nu, însă la nivel uman, fără doar și poate, mi-a transmis un mesaj puternic pe care am să-l port cu mine pe mai departe în viață. Am simțit că acești oameni și-au asumat cu maximă responsabilitate rolul pe care l-au avut în viața fiecărui om ce a fost lăsat în mâinile lor pentru a fi pregătit pentru viață din p.d.v. academic. M-au impresionat și le mulțumesc că mi-au arătat că există și asemenea oameni. Am întâlnit mulți oameni buni, dar pentru ei trebuie să fac o altă categorie, pentru că e ceva mai mult decât calitatea umană… e ceva ce ține și de onoare, demnitate, datorie, conștientizarea privilegiului de a fi una dintre uneltele ce formează un om… nu știu, mai caut, pentru că gestul lor m-a pus pe cugetat”.

Faptul că Nadine dă BAC-ul la 44 de ani i-a adus, cum era de așteptat, și reacții negative, însă vedeta și-a păstrat optimismul și a continuat să vadă în continuarea și finalizarea școlii un lucru pozitiv. Ea a povestit mai multe într-un interviu pentru Gândul. „M-am reîntors la școală la 40 de ani. Am reluat liceul de la clasa a noua. Eu am mai făcut odată liceul, am dat Bacul și am picat la o singură materie. Nu am vrut să dau examen doar la acea materie, ci am vrut să reiau liceul de la început. Eu am spus că pentru mine a fost important să îmi reiau studiile și să revin ca adult la școală. S-a râs de mine pe la toate colțurile. Am văzut în presă că râdeau și de un fotbalist. Dacă noi punem rușine pe reîntoarcerea la educație, pe acești adulți, nu e bine”.

Citește și:
Aris, fiul Andreei Esca, a absolvit liceul. Ce mesaj a transmis prezentatoarea TV

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people