Ana Odagiu a transmis un mesaj surprinzător pe rețelele sociale de ziua ei de naștere.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/07/ana-odagiu.jpg)
Ana Odagiu a împlinit 39 de ani pe 14 iulie și a transmis pe Facebook un mesaj care pare să aibă legătură cu fostul soț, actorul Conrad Mericoffer. Cei doi s-au separat în urmă cu câteva luni, după o căsnicie de scurtă durată, iar artista nu se ferește acum să spună că și durerea a ajutat-o să crească.
Cuprins
Într-o postare sinceră, Ana a reflectat asupra ultimilor ani și asupra oamenilor care au trecut prin viața ei, unii rămânând, alții plecând. Subînțelesul din mesajul ei i-a făcut pe fani să se gândească imediat la divorțul de Conrad.
„Asta e cea mai recentă față a mea. 39 de ani. Azi! Mulți, dar buni. Le mulțumesc oamenilor care au trecut prin viața mea și au ales să și rămână. Le mulțumesc și celor care au plecat, pentru că am învățat mult și din plecările lor. Le mulțumesc chiar și celor care mi-au făcut rău, pentru că, de fapt, mi-au făcut bine. Sunt supărată puțin pentru că a trebuit să învăț binele pe calea a mai grea, dar ce bucurii primesc acum și ce oameni minunați îmi vin în întâmpinare… 39 de ani. M-am făcut mare și datorită vouă și din cauza voastră! Mi-e bine. 39”, a transmis actrița.
Într-o declarație pentru Antena Stars, Ana Odagiu a recunoscut separarea, dar a evitat să ofere detalii despre motivele care au dus la acest final neașteptat.
„Da, este adevărat, nu vreau să comentez mai mult”, a declarat Ana Odagiu, confirmând zvonurile care circulau de ceva timp, potrivit Spynews.ro.
Într-un interviu acordat recent, Ana Odagiu a vorbit cu sinceritate despre viața ei după divorț.
„Fac foarte bine, încerc să mă obișnuiesc cu cu atât de multă lume, n-am mai ieșit de mult. Din fericire, toate aceste nume mari adunate la un loc sunt colegii mei. Mă bucur că se întâmplă lucruri bune, că se fac filme din ce în ce mai multe și din ce în ce mai bune și da, am emoții pentru colegii mei, mai ales pentru unii dintre ei, care îmi sunt și prieteni, iar în seara asta eu îi țin pumnii lui Sergiu Costache, care este nominalizat pentru rol secundar, pentru că este unul dintre prietenii mei cei mai buni”, a declarat Ana Odagiu, pentru WOWbiz, la Premiile Gopo 2025.
„Sunt o femeie care are foarte mulți oameni pe lângă ea și probabil că s-a schimbat ceva în viața mea, încă nu îmi dau seama. Important e că mă simt bine și mergem înainte. Lucruri se tot întâmplă în viață, dar important e să le iei așa cum vin și să îți vezi de treabă”, a mai spus actrița.
Ana și Conrad au fost văzuți pentru prima dată împreună în 2022, formând un cuplu care inspira discreție și stabilitate. La scurt timp după ce relația lor a devenit publică, cei doi s-au căsătorit, iar momentul părea să fie începutul unei povești de iubire durabile. Cu toate acestea, în ultimele luni, fanii au observat semnele unei posibile distanțări: lipsa fotografiilor comune pe rețelele de socializare și faptul că cei doi nu mai erau prezenți împreună la evenimente publice.
foto: Arhiva ELLE