Motivul surprinzător pentru care Prințesa Märtha Louise a Norvegiei renunță la titlul regal

Prințesa Märtha Louise a Norvegiei face o schimbare importantă cu privire la titlul ei regal.

Motivul surprinzător pentru care Prințesa Märtha Louise a Norvegiei renunță la titlul regal

Prințesa Märtha Louise a Norvegiei a anunțat oficial că va renunța la folosirea titlului de Prințesă atunci când este vorba de activitățile sale legate de afacerile private.

Prințesa Märtha Louise a Norvegiei se află în această perioadă în turneu alături de iubitul ei american Shaman Durek (a.k.a. Derek Verrett), care se recomandă a fi un ghid spiritual și vindecător la care apelează și numeroase vedete printre care și Gwyneth Paltrow. Turneul lor purta numele de „The Princess and the Shaman” (Prințesa și Shamanul – n.red.)

Prințesa în vârstă de 47 de ani, ai cărei părinți sunt Regele Harald V și Regina Sonja a Norvegiei, a vorbit despre decizia de a renunța la titlu prin intermediul unei postări pe Instagram. „Au existat multe discuții despre faptul că îmi folosesc titlul într-un context comercial. Faptul că am folosit Prințesă în titlul turneului meu, am mai spus înainte că îmi pare rău. A fost o greșeală și înțeleg că provoacă reacții atunci când titlul de Prințesă este folosit în acest mod”.

„În colaborare cu familia ma, am decis că cel mai bun lucru este să facem niște schimbări. Am ajuns împreună la concluzia că o să îmi folosesc titlul de Prințesă atunci când reprezint Casa Regală, când am angajamente oficiale acasă și în orice altă țară. De acum înainte nu o să îmi mai folosesc titlul de Prințesă într-un context comercial. Voi folosi doar Märtha Louise”, a mai declarat ea.

La scurt timp de la această declarație oficială, imaginea promoțională a turneului a fost schimbată, iar pe afiș nu mai apare titulatura de Prințesa.

Citește și:
Tot ce trebuie sa stii despre Regina Letizia a Spaniei

Foto: Hepta

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people