Nadia Comăneci a fost premiată pentru întreaga carieră la Gala Laureus. Ce discurs a ținut legendara gimnastă

Nadia Comăneci a fost răsplătită cu un premiu pentru întreaga carieră la Gala Laureus.

Nadia Comăneci a fost premiată pentru întreaga carieră la Gala Laureus. Ce discurs a ținut legendara gimnastă

Pe 20 aprilie a avut loc Gala Premiilor Laureus World Sports 2026 la Palatul Cibeles din Madrid. Nadia Comăneci a fost prezentă la eveniment și răsplătită cu un premiu pentru întreaga ei carieră sportivă. 

Nadia Comăneci, premiată pentru întreaga carieră

Nadia Comăneci a obținut primul scor perfect de 10 din istoria gimnasticii olimpice și este recunoscută în întreaga lume pentru această performanță sportivă. În cadrul Galei Premiilor Laureus World Sports 2026, prezentată de Novak Djokovic și Eileen Gu, legendara gimnastă a fost premiată, chiar la 50 de ani de la recordul ei de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Nadia Comăneci a primit premiul de la gimnasta americană Simone Biles și Bart Conner, cel care îi este soț.

Bart Conner și Nadia Comăneci. Foto: Profimedia
Foto: Hepta

De asemenea, a ținut un discurs care a emoționat pe toată lumea prezentă la eveniment. 

„Nu am simțit că tremur așa de tare nici când a trebuit să merg la paralele… Vă mulțumesc foarte mult pentru premiu, mai ales că vine de la voi, de la tine (n.r. soțul ei, Bart), cel care m-ai salvat. Am fost doar o fetiță care și-a urmat pasiunea, iar câteva secunde din viața mea la Jocurile Olimpice au schimbat totul și m-au adus aici cu voi toți, sărbătorind ceea ce sportul face pentru toată lumea. Nu aș fi fost aici dacă nu aveam o direcție. Am realizat cât de multe am învățat din faptul că am fost implicată în sport. Nu este importantă doar educația. Sportul te educă, de asemenea. Îi învață pe copii cum să se ridice când cad, cum să-și gestioneze viața când sunt triști, cum să fie responsabili față de coechipierii lor și cum să fie prezenți chiar și când nu se simt bine într-o zi.

Sunt atât de mulți atleți minunați aici și la fiecare jumătate de secol apare câte un model în fiecare sport. Simone, ești incredibilă. Nu doar pentru că ești implicată în sport, ci și pentru că ai adus în discuție ceva despre care nimeni nu vorbea: sănătatea mintală, cu care fiecare a avut de furcă. Este un lucru cu care se confruntă toată lumea și faptul că avem oameni care ne ajută este foarte important, iar sportul face asta pentru noi. Laureus, mi-ați făcut o mare surpriză, așa că vă mulțumesc foarte mult. Tu (n.r. soțul ei, Bart) ești 10-le meu perfect. Vă mulțumesc tuturor.”

Printre cei care au mai fost premiați la Gala Premiilor Laureus World Sports 2026 s-au mai numărat Carlos Alcaraz, care a fost desemnat sportivul anului, Aryna Sabalenka pentru titlul de sportiva anului, Toni Kroos pentru inspirație sportivă și Gabriel Araujo pentru personalitatea anului în sportul paralimpic.

Foto: Hepta

Nadia Comăneci, o legendă a sportului românesc

Nadia Comăneci este originară din Onești și a intrat în istoria sportului odată cu performanța sa uluitoare de la Montreal. Fosta gimnastă avea 14 ani pe 18 iulie 1976, atunci când a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, ediție cunoscută sub numele de „Olimpiada Nadia Comăneci.” Nadia Comăneci a plecat de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 cu trei medalii de aur, una de argint și una de bronz. La distanță de patru ani, a mai obținut alte două titluri olimpice și două medalii de argint la Moscova în 1980.

Afișajul electronic de la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal nu era programat să afișeze nota 10, iar pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia Comăneci a început să facă gimnastică la vârsta de 5 ani, la Onești. La 11 ani a câștigat primul său titlu de campioană națională absolută. În 1974 s-a bucurat de primul mare succes la nivel internațional, câștigând locul I la individual compus, în cadrul concursului Cupa Prieteniei de la Gera.

Nadia Comăneci a câștigat de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală. În 1975 a obținut „Trofeul Campioanelor” iar în 1979, la „Cupa Mondială”, de la Tokyo, a obținut primul loc la sol și sărituri, al doilea loc la bârnă şi al treilea la individual compus. Cariera și-a încheiat-o la vârsta de 23 de ani, reușind să acumuleze 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene.

Citește și:
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Imagini emoționante de la ceremonie și primele declarații ale artistei

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people