Motivul pentru care Regina Margrethe a Danemarcei a decis să retragă titlurile princiale a patru dintre nepoții săi

Relația dintre membrii familiei regale este mai complicată decât ne așteptam!

Motivul pentru care Regina Margrethe a Danemarcei a decis să retragă titlurile princiale a patru dintre nepoții săi

Regina Margrethe a Danemarcei a anunțat zilele trecute că retrage titlurile de Prinț, Prințesă dar și cel de „Alteța Sa” pentru patru dintre nepoții săi: Nikolai, 23 de ani, Felix, 20 de ani, Henrik, 13 ani, și Athena, 10 ani.

Copiii Prințului Joachim, fiul cel mic al Reginei, vor fi cunoscuți în schimb cu titlurile de Excelența Sa Contele de Monpezat sau Excelența Sa Contesa de Monpezat începând cu 1 ianuarie 2023. Aceștia își vor păstra locurile în ordinea succesiunii la tron, în prezent, ei fiind pe locul șapte până la al zecelea în linia la tron.

„Decizia mea a fost luată de mult timp. După cei 50 de ani ai mei pe tron, este firesc atât să privesc înapoi, cât și să privesc înainte. Este datoria și dorința mea ca Regină să mă asigur că monarhia se modelează întotdeauna în conformitate cu vremurile. Uneori, asta înseamnă că trebuie luate decizii dificile și întotdeauna va fi dificil să găsești momentul potrivit. Deținerea unui titlu regal implică o serie de angajamente și îndatoriri care, în viitor, vor reveni mai puținor membri ai familiei regale. Această ajustare, pe care o văd ca fiind o pregătire necesară pentru viitorul monarhiei, vreau să aibă loc în timpul domniei mele”, se arată în declarația suveranei.

În mijlocul acestui scandal, Prințul Joachim, în vârstă de 53 de ani, și soția sa, Prințesa Marie, în vârstă de 46 de ani, au recunoscut că relația lor cu Prințul Frederik și cu Prințesa Mary este una „complicată.”

Potrivit revistei spaniole Vanitatis Elconfidencial, tensiunile dintre aceștia se datorează faptului că Joachim „era profund îndrăgostit de cumnata sa, Mary.”

În plus, publicația Svensk Damtidning a publicat o fotografie în care Joachim pare că încearcă să o sărute pe Mary la o petrecere de gală a Regimentului Gărzii Regale.

„Cu semne evidente de beție, se pare că fiul cel mic al Reginei Margarethe a încercat să își sărute cumnata, care s-a dat la o parte cum a putut, în timp ce Marie a asistat la acest moment jenant”, scrie publicația din Spania. „De fapt, nu a ajutat cu nimic faptul că, în 2007, el și-a anunțat logodna cu o franțuzoaică (Prințesa Marie) cu același nume și care seamănă izbitor de tare (cu Prințesa Mary)”, a mai adăugat revista.

Citește și:
Noi detalii emoționante despre ultimele ore de viață ale Reginei Elisabeta a II-a

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people