Melania Trump încalcă tradiția! Nu o va aștepta pe Jill Biden la Casa Albă

Melania Trump nu o va întâmpina pe Jill Biden la Casa Albă, și nici nu îi va oferi turul tradițional al clădirii.

Melania Trump încalcă tradiția! Nu o va aștepta pe Jill Biden la Casa Albă

Conform tradiției, care datează încă din 1920, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii trebuie să își invite succesoarea la Casa Albă pentru a o întâmpina în mod oficial și pentru a-i oferi un tur al viitoarei sale reședințe.

Însă, se pare că Melania Trump nu este dispusă să facă acest lucru, devenind astfel, așa cum anunță CNN, „cea dintâi Prima Doamnă din istoria modernă, care nu va invita femeia care o va înlocui la Casa Albă pentru o plimbare în locuințele private de la al doilea și al treilea etaj.”

În urmă cu patru ani, fosta Prima Doamnă, Michelle Obama, a așteptat-o pe Melania Trump la Casa Albă și i-a oferit un tur personal al clădirii, subliniind chiar importanța respectării acestei tradiții.

Eu și cu soțul meu am instructat personalul să facă ceea ce George și Laura Bush au făcut pentru noi: să realizeze un transfer lin al puterii – una dintre caracteristicile democrației americane”, a scris Michelle Obama într-o postare pe Instagram.

Aceasta a continuat: „Trebuie să fiu sinceră și să spun că asta nu a fost ușor pentru mine. Donald Trump a propagat minciuni rasiste despre soțul meu, care ne-a pus familia în pericol. Acesta nu era un lucru pe care să fiu pregătită să-l iert. Dar am știut că, de dragul democrației, trebuie să-mi găsesc forța și maturitatea pentru a-mi lăsa furia deoparte. Așa că am primit-o pe Melania Trump la Casa Albă și i-am vorbit despre experiența mea acolo și i-am răspuns la orice întrebare a avut – de la analiza atentă a tuturor care vine odată ce devii Prima Doamnă la cum este să crești un copil la Casa Albă.”

La rândul său, Michelle Obama a fost întâmpinată de Laura Bush, care a ajutat-o atât pe ea, cât și pe fiicele sale cu tranziția la Casa Albă. În ciuda acestui sprijin, Michelle a declarat că „Nimic nu te pregătește. Nimic nu te pregătește pentru acest rol. Este uimitor că în Statele Unite tranziția se petrece atât de repede încât nici măcar nu ai acces la Casa Albă până când președintele nu depune jurământul. Îmi aduc aminte că am intrat în clădire și nici măcar nu știam unde sunt toaletele.”, a afirmat în 2013 soția lui Barack Obama.

Melania Trump a transmis un mesaj de rămas bun tuturor cetățenilor americani, în care le-a cerut oamenilor să nu mai recurgă la acte de violență și să dea dovadă de bunătate.

 „Fiți pasionați în ceea ce faceți. Dar amintiți-vă mereu că violența nu este răspunsul și nu este niciodată justificată”, a declarat Melania în clipul video de șase minute, la scurt timp după ce un grup de susținători ai soțului său, Donald Trump, a atacat Capitoliul.

Aceasta și-a continuat discursul mulțumind lucrătorilor din sistemul medical și din cel al transportului, care au fost afectați în mod direct de pandemia de coronavirus și aducând un omagiu pentru victimele abuzului de opioide.

De asemenea, într-o postare făcută ieri pe Twitter de pe contul oficial @FLOTUS, aceasta și-a îndemnat fanii ca de acum încolo să o urmărească pe contul personal @MELANIATRUMP. Melania Trump a avut cele mai slabe rezultate acordate primelor doamne. Aceasta are o popularitate de 47%, mult sub scorul atins de Michelle Obama, de 69%.

Citește și:
Mesajul de rămas bun al Melaniei Trump în calitate de Prima Doamnă a SUA

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people