Lady Gaga și Bradley Cooper vor susține un recital surpriză la Festivalul Glastonbury

Se pare că Lady Gaga și Bradley Cooper vor susține un recital surpriză în cadrul legendarului Festival Glastonbury.

Lady Gaga și Bradley Cooper vor susține un recital surpriză la Festivalul Glastonbury

Potrivit mai multor surse, Lady Gaga și Bradley Cooper vor cânta mai multe melodii de pe coloana sonoră a peliculei A Star is Born în cadrul legendarului Festival Glastonbury.

DJ-ul Edith Bowman a fost invitată în cadrul emisiunii Sunday Brunch și a dezvăluit faptul că ea știe un anumit invitat special care va concerta în cadrul festivalului. „Știu un posibil concert surpriză care ar avea loc în cadrul festivalului. L-am avut invitat la podcast-ul meu pe Bradley Cooper, vorbind despre A Star is Born, și am profitat de ocazie pentru a-i spune că mi-ar plăcea să îi văd cântând live. El a recunoscut că vorbește de ceva timp cu organizatorii Glastonbury și că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple în cadrul festivalului, un concert pe The Park Stage”.

Reprezentanții lui Lady Gaga și Bradley Cooper nu au comentat aceste zvonuri, însă fanii celor doi sunt foarte entuziasmați cu privire la un recital live.

Festivalul Glastonbury va avea loc în perioada 26-30 iunie și printre artiștii care vor concerta se numără Stormzy, The Killers, The Cure, Janet Jackson, Kylie, Miley Cyrus și Liam Gallagher.

Zvonurile despre o posibilă relație între Bradley Cooper și Lady Gaga continuă să apară, iar surse apropiate au făcut primele declarații despre prietenia celor doi.  În ultimele luni întreaga lume a fost de părere că Bradley Cooper și Lady Gaga ar avea o relație în secret, iar despărțirile celor doi actori de partenerii lor au accentuat aceste zvonuri.

Cu toate acestea, se pare că Bradley Cooper și Lady Gaga sunt în continuare prieteni și nimic mai mult.

Potrivit unei surse citate de ET, Bradley Cooper se concentrează asupra carierei și asupra creșterii fiicei sale după despărțirea recentă de Irina Shayk. Cei doi au format un cuplu timp de 4 ani și au împreună o fiica, Lea De Seine, în vârstă de 2 ani.

O altă sursă a declarat recent pentru ET că atât Shayk, cât și fostul logodnic al lui Lady Gaga, Christian Carino, au simțit că relațiile lor au avut de suferit din cauza pasiunii pe care Bradley și Lady Gaga o au pentru munca lor.

Citește și:
Bradley Cooper și Lady Gaga au o „conexiune incredibilă și copleșitoare”

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people