Keanu Reeves și Alexandra Grant, surprinși în ipostaze romantice la Londra. Cum a atras atenția celebrul cuplu

Keanu Reeves și iubita sa, Alexandra Grant, au fost surprinși în timpul unei întâlniri romantice la un restaurant din Londra.

Keanu Reeves și Alexandra Grant, surprinși în ipostaze romantice la Londra. Cum a atras atenția celebrul cuplu

Keanu Reeves și iubita sa, Alexandra Grant, par mai îndrăgostiți ca niciodată. Cei doi au fost surprinși în acest weekend la Londra, unde s-au bucurat de un prânz romantic la restaurantul Scott’s.

Actorul din „John Wick” și artista nu s-au ferit să își arate dragostea, fiind fotografiați de paparazzi în timp ce se sărutau. De asemenea, în imagini, Keanu poate fi văzut privindu-și iubita cu tandrețe și ascultând-o cu atenție.

Mai târziu în aceeași zi, cei doi au zâmbit fotografilor în timp ce se plimbau ținându-se de mână.

Pentru ieșire, Reeves a optat pentru o ținută casual, purtând un hanorac negru, o jachetă gri, jeanși, bocanci și o șapcă de baseball. În ceea ce o privește pe Grant, aceasta a ales un pulover negru, o jachetă, jeanși și bocanci negri. De asemenea, a atras atenția cu un inel cu diamant.

Keanu Reeves, detalii despre relația cu Alexandra Grant

Într-un interviu acordat pentru E! News, Keanu Reeves a făcut o serie de dezvăluiri despre relația cu Alexandra, menționând care sunt secretele unei iubiri de durată: „Sinceritatea, comunicarea, susținerea reciprocă.”

Keanu Reeves a cunoscut-o pentru prima dată pe Alexandra, în prezent în vârstă de 51 de ani, la o cină în 2009. Mai târziu, el a contribuit cu poezii la două dintre cărțile ei, Ode to Happiness (2011) și Shadows (2016). În 2017, cei doi au deschis împreună editura independentă X Artists Books, alături de Jessica Fleischmann, iar un an mai târziu, relația lor s-a transformat într-una romantică.

Keanu Reeves a povestit că au făcut câteva călătorii împreună pe motocicletă și că le-au plăcut foarte mult aceste aventuri. „De atunci, nu am mai repetat experiența. Dar nu a fost vreo declarație de genul: ‘Nu voi mai merge niciodată cu tine pe motocicletă pentru că ești nebună!'”, a glumit el. Reeves, care a co-fondat ARCH Motorcycle în 2011 împreună cu Gard Hollinger, a recunoscut chiar că Alexandra ar putea fi mai rapidă decât el: „Probabil, da.”

Comentariile lui Reeves vin la câteva săptămâni după ce Alexandra Grant a declarat pentru People că lucrul cel mai important în relația lor este faptul că „oamenii sunt fericiți pentru ei.”

De-a lungul timpului, Keanu Reeves a avut relații cu actrița premiată cu Oscar Charlize Theron și scenarista Sofia Coppola. De asemenea, a fost partenerul lui Jennifer Syme, asistenta lui David Lynch, care a murit într-un accident de mașină în 2001.

În prezent, lucrările Alexandrei Grant sunt expuse în cadrul expoziției Before You Now, o colecție de autoportrete găzduită de Lancaster Museum of Art and History din California, deschisă până pe 13 aprilie.

Actorul, o serie de reușite pe plan profesional

Pe plan profesional, Keanu Reeves are un an plin. Pe 7 martie a lansat pe Roku Channel documentarul inovator Visionaries. De asemenea, trupa sa de rock alternativ, Dogstar, în care cântă alături de solistul Bret Domrose și toboșarul Robert Mailhouse, va susține un concert pe 25 aprilie la Gallo Center for the Arts din Modesto, California.

În luna iunie, Reeves revine pe marile ecrane în rolul legendarului asasin John Wick, în spin-off-ul Ballerina, alături de Ana de Armas, care o interpretează pe dansatoarea răzbunătoare Eve Macarro. Filmul, regizat de Len Wiseman, va avea premiera pe 6 iunie în SUA și pe 7 iunie în Marea Britanie. În această producție vor apărea și regretatul Lance Reddick, Ian McShane, Anjelica Huston, Gabriel Byrne, Norman Reedus și Catalina Sandino Moreno.

Mai târziu în acest an, Keanu Reeves va juca rolul îngerului Gabriel în Good Fortune, debutul regizoral al lui Aziz Ansari, unde va împărți ecranul cu Seth Rogen, Keke Palmer și Sandra Oh. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 17 octombrie.

În această toamnă, actorul va păși pe scena de pe Broadway în rolul lui Estragon, într-o nouă versiune a piesei Așteptându-l pe Godot, regizată de Jamie Lloyd. Alături de el, Alex Winter va da viață personajului Vladimir.

Printre proiectele viitoare ale lui Keanu Reeves se numără mult așteptata continuare a filmului Constantine, comedia neagră Outcome, regizată de Jonah Hill pentru Apple TV+, și satira The Entertainment System Is Down, în regia lui Ruben Östlund.

Citește și:
Kim Kardashian, încercări disperate de a o proteja pe Bianca Censori de Kanye West. Ce planuri are vedeta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people