Julia Roberts face declarații inedite despre filmul Pretty Woman

Filmul Pretty Woman i-a lansat cariera și a transformat-o pe Julia Roberts într-unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, însă actrița crede că acest film nu ar mai putea fi realizat în zilele noastre.

Julia Roberts face declarații inedite despre filmul Pretty Woman

Așa cum probabil deja știi, apreciata comedie romantică Pretty Woman spune povestea unei prostituate care are o relație cu un bogat om de afaceri, iar cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt și trăiesc fericiți tot restul vieții.

„Nu prea cred ca s-ar mai putea face acum acest film, am dreptate?”, a spus Roberts într-un interviu pentru The Guardian. „Există multe lacune, greșeli, însă nu cred că acestea i-ar putea determina pe oameni să nu se mai bucure de el”.

Filmul, deși s-a bucurat de mare succes în rândul fanilor, a fost criticat dur pentru portretizarea nerealistă a prostituției și a puterii financiare și sexuale. Ar mai trebui precizat că Roberts a obținut acest rol după ce a fost refuzat de alte opt actrițe.

„Chiar nu este o dovadă de talent, în special la început”, a mai precizat ea. „Este o dovadă de noroc – și despre a fi capabilă să ai spiritul și talentul de a transforma acel noroc în ceva cu adevărat interesant”.

Actrița a mai recunoscut că, la început, nu și-a dorit să joace într-un alt film care s-a bucurat de succes – este vorba de Notting Hill. Ea s-a răzgândit însă după ce i-a cunoscut pe producători, iar acum descrie acea peliculă ca pe o „mică bijuterie cinematografică”.

„Nu am vrut să fac acel film”, recunoaște ea. „Scenariul sună puțin neinspirat, nu? Vrei să vii și să joci cel mai mare star din lume care se îndrăgostește de proprietarul unei librării? Nu!”

Citește și:
Julia Roberts povestește ce s-a întâmplat, de fapt, când a fost surprinsă cu păr la subraț pe covorul roșu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people