Ce titlu regal va primi Prințesa Beatrice după nunta cu Edoardo Mapelli Mozzi

Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi se vor căsători pe 29 mai, urmând ca după această nuntă regală, Beatrice să primească și un alt titlu regal.

Ce titlu regal va primi Prințesa Beatrice după nunta cu Edoardo Mapelli Mozzi

Familia regală britanică se pregătește pentru o nouă nuntă, pe 29 mai urmând ca Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi să se căsătorească în Londra.

După nuntă, Beatrice va primi un nou titlu regal, însă nu din partea familiei regale britanice, ci din partea familiei lui Edoardo. Acesta nu este doar un om de afaceri italian, ci este și un aristocrat, el fiind fiul contelui Alessandro Mapelli Mozzi. Astfel, având în vedere că la rândul lui Edoardo moștenește titlul tatălui său, Beatrice va deveni o contesă după căsătorie.

În plus, cel mai probabil aceasta va avea și propriul palat. Edoardo, fiind fiul cel mare al lui Alessandro, va moșteni Villa Mapelli Mozzi, un palat construit în Bergamo, nordul Italiei.

Prințesa Eugenie, sora mai mică a lui Beatrice, nu a primit noi titluri regale după căsătoria cu Jack Brooksbank, în 2018, însă acest lucru este ușor de înțeles. Decizia de a acorda noi titluri regale nu a aparținut familiei regale, ci pur și simplu a fost o decizie bazată pe faptul că Brooksbank nu are nici un titlu. Potrivit People, aceasta este acum „Prințesa Eugenie, doamna Jack Brooksbank”.

În luna februarie a acestui an, familia regală britanică a confirmat pe Instagram că Beatrice și Edoardo se vor căsători în Capela Regală de la St. James’s Palace, iar Regina Elisabeta a II-a va găzdui recepția în grădinile de la Palatul Buckingham.

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre nunta Prințesei Beatrice cu Edoardo Mapelli Mozzi

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people