Ce destinație inedită au ales Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia, pentru „săptămâna de miere”

În weekend Liviu Teodorescu s-a căsătorit religios cu partenera lui, Iulia, după ce la începutul lunii iulie cei doi au avut parte de cununia civilă.

Ce destinație inedită au ales Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia, pentru „săptămâna de miere”

Liviu Teodorescu s-a căsătorit religios sâmbătă, 24 iulie, cu partenera lui, Iulia, alături de care formează un cuplu de 10 ani. La începutul lunii iulie, cei doi s-au căsătorit civil.

Anunțul că Liviu Teodorescu s-a căsătorit religios a fost confirmat de către artist, care a transmis un mesaj pe contul lui de Instagram, prin care le împărtășește urmăritorilor faptul că are emoții pentru acest eveniment important din viața lui. „Azi sunt mire fraților. Parcă am emoții cât pentru 10 concerte la un loc. Dar, după party-ul de aseară, primul goal pe ziua de azi și cel mai important a fost atins: m-am trezit”, a scris artistul pe Instagram.

De asemenea, el a publicat și o fotografie alături de partenera lui, Iulia.

Cei doi au făcut și o ședință foto și putem vedea că soția lui Liviu Teodorescu a purtat o rochie albă tip prințesă, în timp ce artistul a optat pentru un costum alb.

Ulterior, artistul a postat câteva imagini din ședința foto organizată cu ocazia nunții, făcându-i și o frumoasă declarație de dragoste celei care acum este soția lui: „Sâmbătă a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Și ziua care pe @iulialu a făcut-o cea mai fericită femeie. A mers totul atât de frumos, de firesc, a curs ca apa unui râu. Suntem fericiți”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Liviu Teodorescu (@liviuteodorescu)

Cei doi au plecat acum și în „săptămâna de miere”, însă au făcut o alegere mai neobișnuită. Nu au optat pentru destinații exotice sau vacanțe impresionante, precum multe alte vedete, ci au rămas pe plaiuri mioritice și vor petrece câteva zile de vis la unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Suceava, unde sunt cazați într-un apartament de lux.

„Am plecat în săptămâna de miere. După un weekend de haos, efectiv, de abia mai știu să vorbesc. Suntem mega fericiți, a fost cea mai tare zi din viața noastră. Ce superb este aici, ce tare, avem două băi, un jacuzzi și patul, oglinzile-s oglinzi”, a spus artistul pe contul său de Instagram.

Liviu Teodorescu și Iulia Iacob sunt împreună din liceu, iar anul trecut au împlinit 10 ani de relație. În ciuda faptului că artistul este obișnuit să se afle în lumina reflectoarelor, partenera sa este mult mai discretă.

În 2018, într-un interviu pentru revista Viva!, cei doi au dezvăluit cum a început povestea lor de dragoste. „A început în liceu, când am decis să îi spun că simt ceva pentru ea. S-a lăsat super greu, mi-a dat bătăi de cap și m-a făcut să sufăr, dar după am devenit superstar și a fost simplu”, spunea Liviu atunci.

„Totul a început cu conștientizarea faptului că el voia să-mi fie mai mult decât un simplu prieten. E băiat deștept, s-a prins că am un spirit al proprietății foarte dezvoltat și m-a șantajat emoțional. Mi-a spus că, dacă nu îi înțeleg sentimentele, nu mai putem fi nici măcar prieteni. Eu i le înțelegeam, dar nu i le împărtășeam. Cu greu am acceptat să fim împreună”, a continuat Iulia pentru sursa citată anterior.

Citește și:
Reacția lui Smiley după anunțul logodnei dintre Antonia și Alex Velea

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people