Cardi B a făcut publice primele imagini cu băiețelul ei nou-născut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/cardi-b-1.jpg)
Cardi B a făcut publice pe rețelele de socializare primele fotografii cu băiețelul ei nou-născut. Artista a devenit mamă pentru a patra oară. Este primul copil pe care îl are alături de iubitul ei, Stefon Diggs. Cântăreața mai are trei copii, Kulture, Wave și Blossom, cu fostul ei soț, rapperul Offset.
Cuprins
Pe Instagram, Cardi B a postat mai multe fotografii în care e surprinsă alături de fiul ei nou-născut într-o cameră pentru copii. Într-o altă imagine, artista apare cu iubitul ei, Stefon Diggs, și băiețelul lor în camera de spital, la scurt timp după naștere.
Cardi B a născut recent, după cum relatează o sursă citată de TMZ. În cadrul unui mesaj publicat pe Instagram, artista a făcut mai multe declarații despre faptul că a devenit mamă pentru a patra oară și despre cum se simte față de acest nou capitol din viața ei.
„Viața mea a fost întotdeauna o combinație de capitole diferite și anotimpuri diferite. Ultimul meu capitol a fost începutul unui nou sezon. Să o iau de la capăt nu este niciodată ușor, dar a meritat enorm! Am adus muzică nouă și un nou album lumii! Un nou copil în lumea mea și încă un motiv pentru a fi cea mai bună versiune a mea, încă un motiv pentru a mă iubi mai mult decât orice altceva sau oricine altcineva, ca să pot continua să le ofer copiilor mei dragostea și viața pe care le merită.
Următorul capitol este Eu vs. Eu! Sunt eu împotriva tuturor obstacolelor, eu împotriva a tot ceea ce ar trebui să-mi stea în cale. Am început să mă pregătesc pentru turneu, să-mi pun corpul în ordine, să-mi pun mintea în ordine. Nu există nimic care să mă împiedice să vă ofer performanța vieții mele! Am învățat că m-am vindecat și iubesc femeia care am devenit! Asta înseamnă următoarea eră pentru mine și pășesc în ea mai bine ca niciodată.”
Cardi B mai are trei copii alături de fostul ei soț, Offset. Cei doi au împreună o fiică, pe nume Kulture Kiari, un fiu, Wave Set, și încă o fiică, Blossom Belle, care a venit pe lume în septembrie 2024. De-a lungul timpului, Cardi B și Offset au avut o relație cu multe suișuri și coborâșuri. S-au căsătorit în septembrie 2017, iar după doar un an de mariaj au hotărât să se despartă. Deși ulterior s-au împăcat, artista a depus în 2020 actele de divorț. În cele din urmă, artista a anulat cererea.
În august 2024, Cardi B a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul că este însărcinată cu al treilea copil, la o zi după ce a depus a doua cerere de divorț de Offset. Procesul dintre cei doi nu a fost încă finalizat.
Cardi B și Stefon Diggs formează un cuplu din luna octombrie a anului 2024. În mai 2025, și-au făcut prima apariție publică împreună la un meci al echipelor Boston Celtics și New York Knicks de la Madison Square Garden, la câteva luni de când au participat la aceleași evenimente, dar au sosit separat. Stefon Diggs mai are și el o fiică dintr-o relație anterioară, pe nume Nova, care s-a născut în 2016. De asemenea, recent, un test de paternitate a dezvăluit că Stefon că Diggs mai este tatăl unei fetițe de câteva luni, pe care o are împreună cu modelul Aileen Lopera.
Foto: Profimedia