Britanicii au votat cine este membrul preferat din familia regală, iar rezultatul este surprinzător

Britanicii au votat în cadrul unui sondaj cine este cel mai popular membru al familiei regale, iar rezultatul de anul acesta este unul surprinzător.

Britanicii au votat cine este membrul preferat din familia regală, iar rezultatul este surprinzător

Cele mai multe informații pe care le vei găsi în presă sunt fie despre cei mai mici membri ai familiei regale, Prințul George, Prințesa Charlotte sau Prințul Louis sau despre părinții lor și Ducele și Ducesa de Sussex, așadar poate fi surprinzător faptul că niciunul dintre ei nu ocupă primul loc în topul britanicilor anul acesta.

În fiecare an YouGov publică un sondaj în care britanicii votează cine este membrul preferat din familia regală, iar în 2019 acest titlu merge la Regina Elisabeta, Majestatea Sa fiind „cel mai popular membru al familiei regale și pe locul 2 în ceea ce privește faima”.

Aceasta are un procent pozitiv de 72% și este descrisă de fani prin termeni precum „admirabilă, respectată, demnă, dedicată”. Dacă ești surprinsă că Prințul William sau Prințul Harry nu se află pe primul loc, află că diferența nu este atât de mare. Ducele de Sussex a pierdut locul în fața unui singur punct, având un procent pozitiv de 71%. Anul trecut el s-a aflat pe primul loc, însă chiar dacă și-a pierdut din popularitate, el este considerat în continuare „admirabil, ușor de plăcut, amuzant, încrezător și distractiv.”

Ducele și Ducesa de Cambridge au ocupat cel de-al treilea și al patrulea loc, cu un procent de 69, respectiv 64. Pe locul 5 se află Prințul Philip, iar pe locul 6 este Meghan Markle.

Se pare că Ducesa de Sussex și-a pierdut din popularitate față de anul trecut cu 6 procente, de vină fiind probabil modul în care presa britanică a portretizat-o în ultimul an. Chiar și așa, Meghan se bucură de mai multă popularitate decât Prințul Charles sau Prințesa Eugenie și a fost descrisă drept „încrezătoare, atractivă, frumoasă, plăcută și admirabilă.”

Citește și:
Membrul familiei regale britanice preferat de angajații palatului nu este cine te-ai fi așteptat

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people