Mihai Morar și soția lui, Gabriela, au aniversat 20 de ani de căsnicie.
Mihai Morar și soția lui, Gabriela, au sărbătorit 20 de ani de căsnicie. Realizatorul de radio a dezvăluit cu ocazia asta imagini rare cu partenera lui de viață.
Cuprins
Pe Instagram, Mihai Morar a publicat fotografii de colecție din ziua în care s-a căsătorit cu soția lui, Gabriela. Alături de aceste imagini, realizatorul de radio și moderatorul de podcast a transmis un mesaj încărcat de emoție și admirație față de partenera lui de viață.
„În urmă cu exact 20 de ani am semnat niște acte. Viața a scris, apoi, cartea. Și o scrie în continuare. Până la ultima pagină. Mulțumesc pentru poveste, Gabriela!”, a scris Mihai Morar pe Instagram.
Mihai Morar și partenera lui de viață, Gabriela, s-au căsătorit în 2006. Au împreună trei fete: pe gemenele Mara și Cezara și pe Roua, care este mezina familiei.
Într-un interviu acordat acum ceva timp, Mihai Morar a vorbit despre problemele din căsnicia cu Gabriela, dar și despre modul în care a început relația lor.
„Cele mai grele cumpene și adevăratele cumpene sunt cele când cineva drag, apropiat, are probleme de sănătate și în rest cred că au fost cumpene legate și de programul meu, știi, deși cred că e foarte greu să fi găsit un alt om decât Gabriela în lumea asta care să-mi înțeleagă programul și pasiunea, ceea ce mă înflăcărează pe mine. Ea a înțeles mai bine decât oricine care mi-e misiunea mea, a știut nu să stea deoparte, ci să aibă grijă ca eu să-mi fac bine treaba și ea să facă treaba noastră, adică visul nostru comun. Cred că am mai zis asta, că eu am fost în relația asta cu misiunea și Gabriela a fost cu viziunea legată de ce înseamnă familia, viața de familie”, a declarat Mihai Morar în interviul acordat VIVA!
În ceea ce privește felul în care a început relația celor doi, Mihai Morar a precizat că el a fost cel care a făcut primul pas.
„N-a făcut ea primul pas, eu am făcut primul pas, doar că, atunci când am făcut eu pasul, ea nu mi-a răspuns, adică s-a-ntâmplat când și-a dorit ea. Cum cred că, de altfel, se întâmplă în orice relație de tip bărbat-femeie. Cred că se întâmplă atunci când își doresc ele, dacă-și doresc ele și cam ce-și doresc ele. Și asta nu e rău, eu cred că femeia are ultimul cuvânt și ar trebui să-i lăsăm ultimul cuvânt, pentru că omul care duce practic relația mai departe, te duce pe tine mai departe, trebuie să aibă ultimul cuvânt dacă are și primul cuvânt”, a mai declarat el pentru sursa citată.
Mihai Morar a povestit și despre momentul în care a cerut-o în căsătorie pe cea care acum îi este parteneră de 20 de ani.
„Eram colegi la radio, ne știam deja, deci cumva ne știam, dar nu ne cunoșteam. Am știut, cred, de la prima întâlnire că vreau să fiu cu ea, doar că am așteptat ziua ei ca s-o cer în căsătorie. Deci, de la prima întâlnire, care a fost la începutul lui septembrie, la un concert, țin minte… De fapt, aia cred că e prima fotografie cu noi împreună. La un concert pe care-l făcuse radioul la care lucram atunci, în Parcul Tineretului, de atunci am rămas împreună. Deci cred că de atunci am știut, doar că am așteptat până în noiembrie, când e ziua ei, ca să o cer în căsătorie. Nu puteam să o cer de ziua mea, să fiu egoist, ziua mea e în octombrie… (râde)”, a completat el.
Foto: Instagram