Andreea Bănică a luat prin surprindere cu o serie de imagini realizate în vacanța petrecută la munte.
Andreea Bănică a fost plecată într-o vacanță la schi, în Bulgaria, alături de familia ei. Artista s-a bucurat să practice sporturile de iarnă și le-a împărtășit fanilor mai multe imagini cu momentele de care a avut parte în această călătorie.
Andreea Bănică a reușit să își surprindă fanii cu o serie de fotografii în care apare în costum de baie. Imaginile au fost realizate pe balconul hotelului unde a fost cazată, iar artista a explicat faptul că o poză pe care a văzut-o i-a oferit inspirația de a încerca și ea aceste cadre.
„Stați liniștiți că nu de asta am răcit
Am vrut să replic o poză dar mi-a plăcut asta mai mult decât cea întinsă pe șezlong. Când a intrat Lucian în cameră s-a speriat, i-a dat cu virgulă. Frumos peisaj, nu-i așa?
Mie îmi dă cu vibe de Bulgaria piesa asta că acolo am auzit-o prima oară în 2014 și când mai merg promit să ajung într-un club să mă și distrez.
Era un club mișto chiar unde am fost și m-am chinuit să fac poze cu un urs supeeeeerb …eu blondă, l-am omis”, a transmis Andreea Bănică pe contul ei personal de Instagram.
În cadrul unui interviu acordat recent, Andreea Bănică a vorbit despre schimbările pe care și le-a propus să le facă. Artista are în vedere să acorde mult mai multă atenție propriei persoane și vrea să facă o serie de transformări în ceea ce privește viața ei.
„Și acum este presiune, doar că nu mă mai interesează atât de mult, nu mă mai afectează atât de mult. Ceea ce fac eu astăzi este pentru mine, să mă simt eu bine cu mine. Dacă eu sunt bine cu mine, atunci sunt bine cu toți, cu toată lumea. Nu fac nimic să fie bine pentru alții, fac să fie bine pentru mine, în ceea ce mă privește pe mine: de la cum mă îmbrac, cum arăt, cum mă machiez, ce mănânc. Oricum anul acesta și anul viitor vor fi anii schimbărilor pentru mine, de la aspect la stil de viață, de la sport, că am lăsat-o mai moale în ultima perioadă, iar eu văd asta la mine. O femeie ca să arate bine, să se mențină bine, trebuie să fie în pas cu multe și să știe foarte multe lucruri, să trăiască în actualitate. Femeia trebuie să fie deschisă la minte, în primul rând. Am văzut o mulțime de femei care nu știu să se îmbrace și care încă arată în trecut, pare că sunt în moda aceea comunistă. Acum putem să depășim niște limite dacă vrem, avem acces la orice, numai să vrem”, a spus Andreea Bănică pentru cancan.ro.
Pentru Andreea Bănică, este important să se simtă bină în propria piele.
„Vreau pe viitor să arăt mai bine decât arăt azi, este simplu pentru mine. Acesta este targetul, chiar dacă înaintez în vârstă vreau să arăt mai bine decât arăt azi.”
Foto: Instagram