Alexia Eram și noul ei partener au fost surprinși împreună într-un local din Capitală.
Alexia Eram a fost surprinsă alături de noul ei partener în timpul unei ieșiri relaxate în Capitală, dar fără să afișeze prea multă apropiere în public. Cei doi au preferat să păstreze discreția, evitând gesturile tandre.
Fiica Andreei Esca a fost zărită de paparazzi Wowbiz într-un local elegant din cartierul Primăverii, unde și-a așteptat în liniște partenerul. Odată ce acesta a sosit, s-au așezat la o masă retrasă, discutând în voie în timp ce își savurau băuturile.
De-a lungul întâlnirii, Alexia a fost destul de expresivă, gesticulând vizibil și părând, la un moment dat, ușor iritată. În schimb, partenerul său a rămas calm și rezervat. La finalul întrevederii, cei doi au plecat pe drumuri separate, fără să își arate vreo afecțiune în mod public, ceea ce a stârnit diverse speculații despre stadiul relației lor.
Vezi imaginile AICI
Creatoarea de conținut pare că se bucură din plin de viață după despărțirea de Mario Fresh, iar recent a fost într-o călătorie de vis. Alexia Eram a mărturisit pe rețelele de socializare că a păstrat tradiția și că a ales și acum, la început de an, o vacanță într-o destinație însorită.
„Încep anul, ca de obicei, cu o vacanță la caldură, ca să îmi încarc bateriile cât de mult pot! Pentru că anul acesta sunt condiționată de timp am ales Dubai, cea mai apropiată destinație unde găsesc mult soare. Am plecat dimineață cu o companie aeriană, despre care mi-au zis și mei că e foarte ok, și într-adevăr am rămas plăcut surprinsă. Nici nu am simțit cum au trecut cele 5 ore, a fost un drum liniștit în care am avut parte de mâncare delicioasă, un avion nou, și un personal foarte amabil. Nu mai zic de prețurile biletelor, care după părerea mea, sunt foarte bune, comparativ cu ce am găsit pe piață pentru această perioadă. La Dubai, primul stop a fost la unul dintre hotelurile mele preferate, unde m-am dus direct la piscină să mai prind o rază de soare și un apus cu o priveliște minunată. Urmează o săptămână de relaxare și voie bună. Vă țin la curent”, a scris Alexia Eram pe Instagram.
Pe rețelele de socializare, Alexia Eram are tot felul de colaborări cu diverse brand-uri. Pe lângă activitatea ei din mediul online, creatoarea de conținut mai lucrează și la revista mamei sale, Andreea Esca.
Recent, Alexia Eram a vorbit despre felul în care se raportează la comentariile negative primite pe social media.
„Cred că dacă nu ai hate, nu este bine. Majoritatea personelor publice trebuie să aibă și hate, dar și lucruri bune scrise despre ei, ar fi dubios ca tuturor să le placă de tine. Îmi văd de viața mea, știu cine sunt și merg înainte”, a declarat Alexia Eram pentru Spynews.ro.
Alexia Eram a învățat de-a lungul timpului cum anume să gestioneze și partea mai puțin plăcută care vine la pachet cu notorietatea.
„Toată lumea e deranjată într-o măsură sau alta de anumite titluri, dar ăsta e job-ul meu, ăsta e domeniul unde activez și tot timpul se vor spune chestii bune și mai puțin bune despre mine în general și despre persoanele publice. Într-o oarecare măsură te afectează, că nu are cum să nu te afecteze atunci când cineva spune ceva rău despre tine, dar e important cum gestionezi acest lucru.”
Foto: Instagram