Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Margot Robbie

Brad Pitt și Margot Robbie formează un cuplu? Există mai multe zvonuri conform cărora cei doi ar fi într-o relație, iar acum a venit momentul să aflăm adevărul.

Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Margot Robbie

În urma zvonurilor apărute în presă, Brad Pitt și Margot Robbie ar fi noul cuplu de la Hollywood. Însă, oricât de mult i-am aprecia pe cei doi actori și ne-am dori ca ei să fie împreună, aceste speculații nu sunt adevărate, după cum a investigat Gossip Cop, o publicație care verifică zvonurile despre celebrități.

Anul trecut, pe 16 mai 2019, tabloidul Star afirma că Brad Pitt și Margot Robbie au flirtat în timpul filmărilor de la Once Upon A Time in Hollywood. În urma acestui lucru au apărut destul de repede zvonuri conform cărora ei ar fi împreună. Însă, o sursă care a dorit să își păstreze anonimatul a declarat faptul că „Brad și Margot petrec mult timp împreună deoarece își promovează filmul. În timp ce producătorii vor ca între ei doi să existe chimie pentru a atrage publicul, nu ar fi o problemă pentru Margot să se creadă că sunt împreună”, a declarat sursa.

Aceeași sursă a continuat prin a spune că Brad Pitt știa că Margot Robbie este căsătorită, însă acest lucru nu l-a determinat pe el să nu mai flirteze. Zvonurile spun că ei ar fi mai mult decât prieteni. Însă, această informație este falsă deoarece Margot Robbie este fericită alături de partenerul ei, producătorul de film Tom Ackerley, cu care s-a căsătorit în secret în anul 2017. Actrița chiar publică în mod constant pe rețelele de socializare imagini cu soțul ei. Pe lângă toate acestea, Brad Pitt a declarat în nenumărate rânduri faptul că își dorește să se ocupe de creșterea copiilor decât de o relație amoroasă, având în vedere despărțirea de Angelina Jolie.

Gossip Cop a luat legătura cu purtătorul de cuvânt al lui Brad Pitt, care a confirmat că zvonurile sunt false. În septembrie 2018, publicația Star spunea că soțul lui Margot, Tom, ar fi „îngrijorat” de chimia dintre partenera sa și Brad Pitt, informație care s-a dovedit a fi falsă. 

În plus, Tom l-ar fi avertizat pe Brad că ar trebui să stea cât mai departe de Margot. Această poveste nu era adevărată, iar Gossip Cop a aflat asta. Cu o săptămânâ înainte de apariția acestei știri, o altă publicație, Life & Style, dezvăluia că Tom ar fi cu ochii pe Brad Pitt. Ambele informații erau false, neavând dovezi suficiente pentru a fi susținute.

Recent au apărut și alte zvonuri conform cărora Brad Pitt ar forma un cuplu cu actrița Alia Shawkat, însă și acestea sunt false, cei doi fiind prieteni foarte buni.

Citește și:
Jessica Alba și-a tuns singură copiii, iar rezultatele sunt impresionante

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people