Viata ca la 20 de ani

Stii sigur intrebarea aia sacaitoare, cliseul oricarui interviu: „Unde te vezi peste 5 ani?”, dar de cate ori te-ai gandit serios la asta, la douazeci si ceva de ani? Ar trebui, oare, sa iti planifici viata? Andreea Trifas a facut investigatii si a ajuns la concluzia ca e cazul sa te maturizezi.

Viata ca la 20 de ani

Da, o fi decada anilor 20 una a distractiei si experimentarii, dar numai despre atat sa fie vorba? Ma intreb si eu, bombardata de atatea informatii: nu e oare si vremea sa ne planificam viata? Statistica arata ca 80% din momentele definitorii ale vietii se intampla pana la 35 de ani. Si ca 70% din cresterea salariala are loc in primii zece ani ai carierei. Asta inseamna ca pana la 30 de ani cei mai multi dintre noi se casatoresc sau se afla intr-o relatie cu viitorul partener de viata. Au un loc de munca in care se plafoneaza sau pe care il transforma in cariera, fie ca le place sau nu. Asta ma cam pune pe ganduri, pentru ca lucrurile pe care le facem si lucrurile pe care nu le facem acum vor avea un efect urias asupra viitorului nostru si chiar asupra generatiilor care urmeaza. Imi dau seama ca mai am doar cativa ani ca sa iau deciziile potrivite pentru viitorul meu. Ce presiune!

Am gasit o carte care dezbate fix aceasta problema (bineinteles, doar exista carti despre absolut orice) – The Defining Decade: Why Your Twenties Matter and How to Make the Most of Them Now, de Meg Jay, un pshihoterapeut specializat in psihologia varstei de 20 si ceva de ani. Autoarea ne lamureste de ce decada anilor 20 nu este de neglijat. Chiar daca mariajul, cariera si copiii apar mai tarziu in viata, nu inseamna ca nu trebuie sa le planificam din timp. „Creierul are al doilea si ultimul puseu de crestere pe la 20 de ani si se pregateste pentru viata de adult, ceea ce inseamna ca, daca vrei sa schimbi ceva in viata ta, acum e momentul s-o faci. Stim ca personalitatea se schimba mai mult pe la 20 de ani decat in oricare alta perioada a vietii, ca fertilitatea unei femei e la cote maxime la 28 de ani si ca lucrurile se complica dupa 35 de ani. Deci la 20 de ani e timpul sa te educi cu privire la corpul tau si la optiunile pe care le ai, spune ea intr-o conferinta Ted Talks cu tema „De ce varsta de 30 de ani nu este noua varsta de 20.

Meg povesteste la aceeasi conferinta ca, la 20 si ceva de ani, pe cand isi dadea doctoratul in psihologie clinica la Universitatea Berkeley, ca psihoterapeut, primul ei client a fost Alex, o tanara de 26 de ani (hmm… si eu am 26 de ani), care voia sa vorbeasca despre baieti. Alex era intr-o relatie cu un pierde-vara doar de dragul de a nu fi singura si stia ca lucrurile nu merg nicaieri. Dar avea doar 20 si ceva de ani si mult timp la dispozitie pana sa se gandeasca la o relatie serioasa, se justifica ea. Meg a considerat primul ei caz unul usor, pentru ca, avand cam aceeasi varsta ca Alex, ii putea intelege logica. Dar abia dupa ce profesorul sau coordonator i-a explicat ca, desi Alex probabil nu se va casatori cu actualul iubit, poate o va face cu urmatorul, Meg a inteles ca timpul potrivit sa vorbesti serios despre casatorie este inainte ca ea sa aiba loc. Incep sa inteleg si eu de ce. Ea spune ca „atunci am realizat ca acea dulce neglijare era adevarata problema, cu consecinte reale nu doar pentru Alex si relatia ei, ci si pentru carierele, familiile si viitorul tinerilor de 20 de ani de pretutindeni. Asa a ajuns Meg Jay sa se specializeze pe lucrul cu tinerii de 20 si ceva de ani. Ea ii ajuta sa-si dea seama ce vor si sa se canalizeze, personal si profesional, spre lucrurile pe care si le doresc.

Toate miturile mele despre varsta asta incep sa fie demolate. „Tanar vreau mereu sa fiu, sa traiesc asa cum stiu, ca la 20 de ani, fara griji si fara bani. Hai sa fim seriosi! Fara griji si fara bani? De unde si pana unde lipsa banilor inseamna lipsa grijilor? Parca era fix invers. Sau o fi asta perioada magica in care lucrurile reale nu se aplica? Un fel de Neverland pentru vesnicii Peter Pan. Cred ca e momentul sa-mi revin si sa-mi revendic maturitatea.

Iar pentru asta, The Defining Decade e plina de solutii. In aceasta carte suntem incurajati sa ne punem intrebarile pe care le evitam cel mai mult – Ce vrem sa facem cu viata noastra? Unde am vrea sa fim peste cinci sau zece ani? Vrem sa ne casatorim? Vrem sa avem copii? Ce job ne dorim? – si sa luam masuri in acest sens. Aceste lucruri ne sperie, iar asta se datoreaza lipsei de experienta. Dar experienta se obtine in timp, iar timp avem la dispozitie atata vreme cat ne concentram in directia care ne intereseaza. In plus, abia acum creierul nostru invata cum sa faca fata presiunilor si criticilor, cum sa gestioneze stresul si, mai ales, cum sa ia decizii. Asa ca, daca uneori ne simtim coplesiti si ne vine sa demisionam, e normal. Trebuie doar sa avem un pic de rabdare. Cu timpul, creierul nostru isi va dezvolta complet capacitatea de a face fata mai usor situatiilor stresante si ne va intari increderea in noi insine.

Cand vine vorba de locul de munca, Meg ne spune ca ar fi bine sa investim intr-o cariera. Sa acceptam job-urile, oricat de neinsemnate ar fi ele, care ne conduc sau ne ajuta sa ajungem unde vrem pe viitor. Uneori, o perioada de internship intr-o firma din domeniul vizat de noi este mai potrivita CV-ului nostru decat o slujba de chelner, de exemplu. Asta ne consolideaza credibilitatea pentru viitoarele locuri de munca la care aplicam. Recomand calduros, la mine asta a functionat!

Si la capitolul relatii am gasit cateva sfaturi foarte utile. In primul rand, nu ar trebui sa incepem o relatie doar de dragul de a experimenta. Timpul este valoros, chiar daca suntem tineri, si n-ar trebui sa-l petrecem nepasatori, lasandu-ne purtati de intamplare, fiindca asta nu ne ajuta sa ne dezvoltam. Chiar daca am avea tot timpul din lume, odata ce ne obisnuim sa luam decizii nepotrivite si sa ramanem in relatii nefericite, vom continua la fel chiar si dupa ce nu mai vrem sa experimentam. Meg Jay da exemplul unei cliente, trecuta de 30 de ani, care spune ca viata ei amoroasa poate fi comparata cu jocul „scaunele muzicale. La 20 si ceva de ani, cat timp a cantat muzica si a dansat in jurul scaunelor, jocul a fost amuzant. Abia dupa 30 de ani, cand muzica s-a oprit si a sarit grabita pe cel mai apropiat scaun, a realizat ce alegere inconstienta a facut casatorindu-se cu actualul partener. Si ne mai intrebam de ce tot mai multe casatorii se termina atat de repede. Nepotrivire de caracter sau inconstienta? Nu stiu, nu sunt in masura sa-mi dau cu parerea. Pot doar sa trag niste concluzii personale. Si sa iau in seama sfaturile lui Meg, care ne indeamna sa ne gandim serios la viitorul nostru. Odata ce ne-am setat niste teluri, e mult mai greu sa ne abatem de la ele. Da, asta se aplica si in sfera relatiilor. Slava Domnului! Nu vreau ca la 30 de ani sa realizez ca am ales un scaun inconfortabil.

Deci e clar, ar trebui sa incepem sa ne punem tot mai multe intrebari, in ceea ne priveste viitorul. Care este telul meu? Cum as putea sa-l ating? Care ar fi pasii pe care ar trebui sa-i fac? Cat timp ar putea sa-mi ia? Si indiferent de situatiile in care suntem, sa avem mereu in minte scopul final. Astfel incat sa luam deciziile cele mai utile din punctul in care ne aflam. Sa retinem si ideea ca lucrurile pe care le facem in fiecare zi ne transforma in adultii care vom fi. Si chiar daca nu facem nici o alegere, si asta este tot o alegere. Prin urmare, n-ar trebui sa ne lasam definiti de ceea ce nu am stiut sau nu am facut! Varsta de 20 de ani este decada definitorie pentru maturitatea noastra. Sa nu ajungem la 30 de ani sa realizam ca nu mai avem timp sa ne construim o cariera sau sa ne intemeiem familia pe care constientizam ca, de fapt, ne-o dorim! Sa nu ne regasim printre oamenii care se intreaba mai tarziu: „La ce Dumnezeu ma gandeam cand aveam 20 de ani?.

Poate te simti coplesita de aceste informatii si crezi ca presiunea este prea mare. Dar nu e un lucru minunat sa stii ca toata puterea de decizie e in mainile tale? Nu simti, totusi, si o oarecare curiozitate cand te gandesti unde vei fi peste cinci ani? Nu e super-misto ca poti decide acum?

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle