10 expoziții de văzut în București în decembrie 2025

Poate că vremea nu mai face plimbările atât de tentante, dar am strâns pentru tine 10 expoziții din București care te vor face să ieși din casă de plăcere și curiozitate.

10 expoziții de văzut în București în decembrie 2025

Acesta este sezonul cel mai propice tururilor prin expozițiile care au împânzit orașul. Sunt peste tot, sunt multe, dar mai mult decât atât, sunt și foarte interesante. Ai mai jos o selecție (extrem de subiectivă) care să-ți însenineze zilele de decembrie.

Steaua. Young and Innocent Days

La Galeria Ivan, până pe 14 decembrie, dar și la Muzeul Țăranului Român, până pe 11 ianuarie, ai de văzut o expoziție de grup concepută în două părți de curatoarea Alexandra Croitoru, pornind de la un incident bizar – în decembrie 1968, un grup de studenți la arte a construit o stea de Crăciun și a pornit la colindat. Inițiativa lor a fost întreruptă brusc de Securitate, dar obiectul realizat de aceștia a rămas, să relateze această istorie. Inițiatorii demersului, Miruna și Radu Boruzescu, au emigrat la Paris, iar lucrări și obiecte din arhiva acestora, precum și ale unor artiști apropiați (Horia Bernea, Paul Neagu, Iulian Mereuță, Doru Covrig), alături de lucrări ale unor artiști tineri (Giulia Crețulescu, Ioana Mincu, Mono Mihai) inspirate de povestea stelei cu pricina, constituie prima parte. Cea de-a doua, concentrându-se pe contextul istoric al poveștii, prezentând obiectul original, dar și o serie de fotografii care au documentat colindul, precum și o instalație de Paul Brează despre cultura pop a anilor 60 și o selecție de Laura Jiga Iliescu a unor imagini care explorează tradiția colindatului cu steaua, completează, la MȚR, tabloul acesta complicat, dar fascinant.

Memories and Prophecies la GAEP

O expoziție de grup care aduce laolaltă lucrări de la șase artiști reprezentați de galerie – Răzvan Anton, Théo Massoulier, Tania Mouraud, Damir Očko, Cătălin Pîslaru, Mihai Plătică – și de la doi artiști invitați – Roberta Curcă și Vlad Nancă, explorând în feluri și medii diferite legăturile dintre trecut, prezent și viitor, și sugerând că imaginarea viitorului este o altă formă de memorie și că imaginea noastră despre ceea ce urmează este edificatoare pentru ceea ce simțim acum. O examinare a timpului în moduri diferite, acesta fiind când material, când unitate de măsură pentru procesul de creație, când explorat ca ciclicitate, când o lentilă prin care se pot analiza schimbări.

Tatiana Ernuțeanu – Sentimental

Poetă, publicistă și artistă – în special interesată de colaje realizate analog, dar și de broderii manuale și elaborând seturi de cărți poștale pornind de la propriile lucrări, Tatiana Ernuțeanu propune de data aceasta o expoziție de colaje analog, de văzut între 11 și 30 decembrie la Paris 14 A. Ideea expoziției s-a conturat pornind de la un poem, iar lucrările reflectă, chiar în vorbele artistei, „ploaia, lumina roșie, străzile obscure, excesul de orice fel, anii 80, mirosul de cedru, lumina gri a iernii, părul rece și mătăsos, femeia pierdută într-un palton raglan, bărbatul nesigur, Berlinul, iubirile imposibile, fleur de peau… Nimic modern, nimic important pe agenda de dată recentă, nimic care să împartă lumea în bine și rău, nimic care să susțină altceva decât onestitatea față de cine ești și încercarea de a reabilita ceea ce se numește desuet SENTIMENT”.

Cristian Răduță – Build a ladder from your bones 

La Sandwich Neurohope (str. Pechea nr. 13, București), Cristian Răduță deschide Build a ladder from your bones, un solo show cu lucrări care trimit la spațiul cosmic și la eșecul omului de a-l cuceri, în ciuda numeroaselor încercări și progrese în acest domeniu. Misiunile ratate și expedițiile nereușite sunt adunate și prezentate prin intermediul unor personaje antropomorfizate, construite cu autoironie, configurând o meditație sculpturală asupra limitelor și ambițiilor umane. De văzut până la jumătatea lui februarie, de miercuri până vineri, între orele 12:00 și 17:00.

Nicolae Grigorescu: ACASĂ la Vila Catena

Vila Catena (str. Radu Calomfirescu 15, București), un spațiu cultural găzduit de un monument arhitectural recent restaurat, te așteaptă cu o expoziție ce include peste 20 de lucrări de Nicolae Grigorescu, unele făcând parte din serii reprezentative precum Ciobănași sau Care cu boi, dar și imagini ale gospodăriilor tradiționale, precum și lucrări de patrimoniu, precum Elisabeta Doamna în biroul său. Expoziția explorează interesul artistului pentru spațiile domestice.

HOME, la Pavilionul Contemporan Catena

Răspunzând expoziției Nicolae Grigorescu, expoziția de grup din clădirea alăturată reunește artiști contemporani ale căror lucrări explorează granițele dintre spațiul privat și cel public, inventariind o serie de interioare reale și imaginare, care vorbesc despre felul în care casele devin extensii ale persoanelor ce le locuiesc, despre intimitate și adăpost. Ai de văzut lucrări semnate de Marius Bercea, Șerban Savu, Lucian Prună, Ioana Mincu, Arantxa Etcheverriam Yvonne Hasan, Bogdan Gîrbovan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Daniela Pălimariu, Cristian Răduță, Ion Țuculescu, Marco Verhoogt, Matthias Weischer (DE) și mulți alții.

Bogdan Gîrbovan – În căutarea umbrei

Expoziția curatoriată de Alexandra Mihali și găzduită până pe 6 decembrie de Salon de Papier by Mobius & Cartierul Creativ vorbește despre apă, memorie și transformarea satelor, pornind de la cercetarea întreprinsă de artist în Drobeta-Turnu Severin, explorând deșertificarea sudului țării și scăderea constantă a nivelului apelor subterane. Cercetarea fotografică a fântânilor secate din Mehedinți și Dolj și documentarea audio-video a procesului, care alcătuiesc conținutul expoziției, oferă o perspectivă asupra apei ca resursă naturală, memorie socială, spațiu comunitar; și ne îndeamnă să reflectăm la relația dintre urban și rural, dintre trecut și viitor, memorie și pierdere.

Megan Dominescu – if we lived here, we’d be home by now

Expoziția curatoriată de Sylvia Monasterios, de văzut la Galeria Anca Poterașu până pe 19 decembrie, reflectă o extindere a practicii artistice a lui Megan Dominescu, care devine interesată de pictură și instalație, medii în care construiește un univers distopic ce vorbește despre absurdul vieții cotidiene. Astfel, lucrările textile pentru care este cunoscută se alătură unor picturi și instalații emoționante, pe alocuri ironice, care oscilează între seriozitate și absurd. Observațiile asupra unor procese sociale complexe sunt redate în culori vibrante, iar temele de reflecție serioase sunt propuse cu umor, ceea ce le face cu atât mai pregnante și mai simplu de descifrat de către privitor.

Sirene la EVA Foundation

Expoziția inaugurală a fundației EVA (care găzduiește o colecție remarcabilă de lucrări create de femei) vorbește despre feminism, atât ca abordare a realizării efective a lucrărilor, cât și ca lentilă prin care poate fi privită și înțeleasă arta. O selecție impresionantă de lucrări semnate de artiste precum Judy Chicago, Helen Frankenthaler, Alice Neel, Jenny Holzer, Tracey Emin, Hedda Sterne, Louise Nevelson sau Andra Ursuța, fiecare pornind de la teme diferite, reflectând fie povești personale, fie intenții activiste, fie reflecții asupra istoriei, îți va prilejui o incursiune într-un univers divers, pe alocuri contradictoriu, dar extrem de interesant.

Victoria Zidaru – ReFACEREA

Până pe 10 ianuarie, la Galeria Nicodim te așteaptă expoziția curatoriată de Adina Drinceanu, cu lucrări ale Victoriei Zidaru, o artistă a cărei practică explorează, de decenii deja, ritualurile și spiritualitatea rurală, folosind materiale naturale care poartă în ele necesitatea re-facerii despre care vorbește și numele expoziției. Ai de văzut, deci, o uriașă instalație care acoperă spațiul generos al galeriei, vorbind despre continuitate și înnoire, alcătuită din fân, plante, textile țesute de mână, cuvinte, ierburi aromatice ce adaugă o expresivitate olfactivă, sunete și film – toate îndemnând la contemplarea relației personale cu natura sau divinitatea.

Foto: prin amabilitatea artiștilor/galeriilor

Citește și:
Documentarul „După Cioate', despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle