Mai multe vedete, pe care cu siguranță le îndrăgești și urmărești, au dezvăluit că nu se simt confortabile să apară pe covorul roșu.
Câteva celebrități nu au ascuns faptul că aparițiile de pe covorul roșu sunt solicitante, poate chiar copleșitoare, și că le creează o anumită neplăcere.
Actorul Cillian Murphy a dezvăluit faptul că resimte un oarecare disconfort când este nevoit să apară pe covorul roșu. „Bănuiesc că nu sunt foarte bun să fiu o „personalitate” și nu mă simt foarte confortabil să fac chestia cu covorul roșu”, a mărturisit Cillian Murphy pentru Irish Post.
Dacă ar putea să evite complet ocaziile când merge pe covorul roșu, Adele ar face asta fără să se gândească prea mult. Însă, nu e posibil acest lucru, din păcate pentru artistă. „Urăsc covorul roșu. Nu mă simt nesigură, ci pur și simplu am impresia că: „Oh, nu vreau să fac asta. Am literalmente crampe la stomac”, a declarat Adele pentru Vogue.
Ai putea crede că pentru Victoria Beckham e o ușurință să își facă apariția pe covorul roșu, dar, iată că ea a declarat contrariul pentru The Times. „Nu știu dacă are legătură cu anii în care am fost fotografiată și criticile, dar mă simt expusă, vulnerabilă și inconfortabilă și nu pot fi eu însămi.”
Într-un interviu de acum mai mulți ani pentru Lucky Magazine, Kirsten Dunst a spus cât se poate de direct cât de neplăcute sunt aparițiile de pe covorul roșu din prisma faptului că fotografiile realizate în astfel de contexte nu o pun în valoare niciodată. „Urăsc fotografiile de pe covorul roșu (…) Arăt mereu groaznic. Nu există artă în asta.”
Carey Mulligan nu se simte tocmai în pielea ei când pășește pe vreun covor roșu la o ocazie specială. Așa că, așteaptă cu nerăbdare momentul în care evenimentul se termină pentru a putea pleca. „Când eram mai mică, paralizam de frică. Obișnuiam să ajung la capătul unui covor roșu în lacrimi, îngrozitor”, a recunoscut actrița pentru Radio Times.
Ed Sheeran și-a obișnuit publicul cu discreția cu care își tratează viața. Astfel că, nu este tocmai neașteptat să nici lui nu îi place foarte mult să își facă apariția la tot soiul de evenimente de pe covorul roșu. „Pur și simplu arăt stânjenit, nu-i așa? Urăsc covoarele roșii”, a spus artistul într-un video de pe TikTok.
Khloé Kardashian pare că este mereu în atenția publică și o prezență nelipsită de la evenimente mondene internaționale. Cu toate acestea, nu e tocmai o plăcere să meargă pe covorul roșu. „Nu sunt mare fană a covorului roșu. Cred că am spus asta foarte clar”, a mărturisit Khloé Kardashian într-un episod din cadrul emisiunii The Kardashians.
Anna Kendrick considera, chiar la debutul carierei, că mersul la diverse evenimente pe covorul roșu, inclusiv la premiere de film, e ca un job. „O, Doamne, urăsc mersul la premiere. Este literalmente cel mai rău lucru din lucru, dar încerc să devin mai bună la asta. Face parte din meserie și încerc să zâmbesc, să arăt frumos și mă prefac să fotografii nu strigă la mine”, povestea actrița pentru Company.
Zayn Malik nu este tocmai un prieten al aparițiilor în lumina reflectoarelor, iar acest lucru s-a văzut de-a lungul carierei sale. Cântărețul a dezvăluit pentru GQ cum i se par evenimentele de pe covorul roșu. „Prefer să stau la mine acasă, să fac ceva productiv decât să mă îmbrac în haine foarte scumpe și să fiu fotografiat pe un covor roșu.”
FKA Twigs nu este nici ea o fană a aparițiilor de pe covorul roșu și nici nu a ascuns acest lucru. Ba mai mult, a ales să dezvăluie public asta într-un interviu pentru NME, unde a spus și cum se raportează acum la astfel de ocazii. „Obișnuiasm să urăsc să merg pe covorul roșu, în timp ce acum privesc asta ca pe un performance, unde cred că sunt cu adevărat fabuloasă.”
Foto: Profimedia, Hepta, Arhiva ELLE