Sexting & Dirty talk: ce trebuie să știi și aspectele de care să te ferești

De sexting a auzit toată lumea. Să trimiți și să primești mesaje, fotografii, filmulețe cu conținut sexual explicit. Dirty talk, rudă cu sexting, presupune utilizarea limbajului vulgar în timp ce faci sex. Ambele compun un univers deja comun în sexualitatea de azi.

Sexting & Dirty talk: ce trebuie să știi și aspectele de care să te ferești

 Ce se află, de fapt, în spatele acestor comportamente? Ne spune Raul Lupaș, psihoterapeut.

ELLE: De unde atracția aceasta către sexting și dirty talk pentru unii, sau pudoare extremă pentru alții?

Raul Lupaș: Sexul și nevoia de reproducere sunt două nevoi fundamentale pe care fiecare dintre noi le experimentăm și exprimăm în moduri diferite. Facem asta deoarece pe de-o parte suntem diferiți ca temperament și biologie, iar pe de alta experiențele noastre de viață au fost diferite. Cultura, societatea în care am crescut, informațiile din media la care am avut acces ne-au format gândirea și comportamentul. Ce am văzut și experimentat acasă are un efect important asupra identității noastre. Interacțiunea dintre acești factori, alături de alegerile pe care le-am făcut pe parcursul vieții, ne-au format modul în care ne raportăm la sex, sexting și dirty talk, diferit, desigur. Dintre factorii asociați cu atracția către sexting și dirty talk se numără atitudinea pozitivă cu privire la sex, extraversiunea, deschiderea spre experiențe, separarea emoțiilor de actul sexual. Pudoarea extremă are legătură cu insecuritățile și vulnerabilitățile personale, cum ar fi teama de respingere și invalidare, rezultate cel mai frecvent datorită mediului de dezvoltare. Destul de frecvent respingem lucrurile care sunt împotriva identității și a valorilor noastre. Le respingem și atunci când pur și simplu nu le înțelegem.

ELLE: E benefică sau dimpotrivă comunicarea cu substrat sexual pentru viețile noastre sexuale?

R.L.: Din unele studii realizate până în prezent reiese faptul că un număr foarte mare de oameni reacționează pozitiv la comunicarea cu substrat sexual. Atunci când creierul este stimulat prin comunicare sexuală potrivită, acesta reacționează prin transmiterea unor semnale către zonele erogene ale corpului, ceea ce ne face să fim mai deschiși sexual și să experimentăm plăcere. Este important ca, totuși, comunicarea să fie potrivită pentru partener și pentru moment, deoarece poate avea efect nedorit. Unii oameni reacționează pozitiv la discuții despre performanța lor sexuală, despre aprecierea anumitor părți ale corpului, iar alții reacționează atunci când partenerul sau partenera le comunică ce își doresc în timpul actului sexual. Comunicarea în orice relație este indispensabilă, iar comunicarea cu substrat sexual ajută la crearea atașamentului și a spațiului de siguranță între parteneri. Face mai ușoară comunicarea nevoilor, împărtășirea dorințelor, ceea ce poate produce o viață sexuală mai satisfăcătoare. Printre alte beneficii se numără și reducea stresului și a anxietății. Este important totuși scopul cu care este utilizată comunicarea cu substrat sexual, atenția la nevoile celuilalt, și a nu se pierde din vedere alte elemente necesare unei vieți sexuale satisfăcătoare. Comunicarea sexuală poate deveni problematică atunci când nu sunt respectate limitele, când există o problemă de dependență sexuală, când nu există consimțământul, când lipsește autenticitatea.

ELLE: Afectează sexting-ul și dirty talk conexiunea emoțională și romantică dintre două persoane aflate în perioada de tatonare? Nu au clarificat relația. Sau sunt un stimulent?

R.L.: În mod sigur sexting-ul și dirty talk au efect asupra oamenilor. În ce sens depinde de multe aspecte. Prima parte a unei relații presupune nevoia de cunoaștere și înțelegere a celuilalt. Înseamnă, de asemenea, setarea așteptărilor. Ce dorește și așteaptă fiecare de la relație. Dirty talk și sexting-ul pot fi instrumente care ajută partenerii să se cunoască și eventual să se apropie, să creeze un spațiu intim, de siguranță și de stimulare. Să își înțeleagă comportamentul și identitatea sexuală, dorințele și fanteziile. Desigur, pot avea și efectul nedorit, în cazul în care partenerii realizează incompatibilitatea, sau nerespectarea granițelor și a intimității. Cred că înțelegerea eventualelor diferențe de abordare a sexualității ar fi bine să se întâmple în perioada cât mai de început a relației.

ELLE: Este util sau nu să apelezi la sexting și dirty talk atunci când ești într-un cuplu stabil, de lungă durată? De ce?

R.L.: Unul dintre lucrurile pe care le știm despre relațiile de lungă durată este că atracția sexuală dintre parteneri scade semnificativ odată cu timpul. Asta înseamnă că funcționalitatea și longevitatea cuplului depind de resursele pe care partenerii le investesc în relația lor. Înțelegerea și acceptarea diferențelor, investirea în nevoile celuilalt, integrarea unor practici care să le stimuleze dorința și nevoia de noutate sunt câteva exemple. Atunci când sunt folosite pentru a îmbunătăți atașamentul dintre parteneri, sexting și dirty talk în cadrul cuplurilor stabile pot fi instrumente care vin în folosul acestora. Există studii care asociază starea de bine a cuplului pe termen lung și schimbul de mesaje sexuale. Totuși, nu este o condiție. Comunicarea de tip dirty talk creează fantezie, un spațiu de evadare din rutină și responsabilități, calmează mintea și o stimulează într-o altă direcție. Este important de observat dacă aceste comportamente completează baza cuplului, sau dacă ele pornesc din vulnerabilități. Persoanele care au stiluri de atașament anxios sau de tip evitant sunt mai predispuse la comunicare de acest fel, deoarece există dificultăți în stabilirea unui raport sexual securizant, de termen lung.

ELLE: Ce consecințe pot avea aceste practici pentru adolescenții aflați la debutul vieții sexuale?

R.L.: Adolescența este o perioadă caracterizată de un grad crescut de curiozitate și deschidere la experiențe. Adolescenții vor să se înțeleagă și să îi înțeleagă pe ceilalți, iar asta va însemna discuții și gânduri cu substrat sexual. Adolescenții vorbesc despre sex și este important ca adulții din viața lor să creeze contextul necesar și sănătos în care să poată învăța despre sexualitate, comportament sexual, expectanțe și nevoi sexuale. Din nefericire, restricțiile sociale și accesul facil la Internet îi predispun pe adolescenți să își ia informațiile despre sexualitate și educație sexuală din mediul online, adesea accesând cu mare ușurință materiale cu conținut pornografic. Studiile arată că vârsta medie la care băieții încep să ia contact cu pornografia este de 11 ani, iar cercetătorii nu reușesc să găsească un grup de adulți tineri care să nu fi consumat material pornografic niciodată. Unu din trei consumatori este femeie. Pornografia poate avea efecte derutante cu privire la propria identitate sexuală, dating-ul, iubirea romantică, exprimarea emoțiilor, ideea de relație pe termen lung și comportamentul sexual între doi parteneri. Poate crea anxietate, rușine și furie. Astfel de emoții pot izola și determina adolescentul să apeleze la sexting și dirty talk, deoarece în mod aparent sunt forme mai sigure de exprimare a sexualității. În vreme ce comunicarea și accesul la educație sexuală sunt importante la vârsta adolescenței, sexting-ul care implică împărtășirea pozelor nud (spre exemplu) și dirty talk ar trebui evitate. Astfel de comportamente implică un grad crescut de responsabilitate și risc, motiv pentru care necesită un anumit grad de maturitate emoțională. Împărtășirea pozelor nud sau discuțiile ce implică limbaj vulgar provine dintr-un spațiu de vulnerabilitate al adolescentului, care dorește să experimenteze și să fie apreciat. Aprecierea și validarea sunt două nevoi psihologice necesare, dar atunci când sunt trăite în mod dezechilibrat împing spre comportamente impulsive și predispun la consecințe nedorite, uneori tragice. Un exemplu este situația în care poze nud sunt trimise către un partener, iar apoi ajung în telefoanele unei școli întregi, sau ale unui oraș.

ELLE: Uneori dirty talk merge mână în mână cu sexul cu accente violente, sau capătă note de umilință. Ce se ascunde psihologic acolo?

R.L.: Comportamentul uman și cel sexual sunt extrem de complexe. Pentru a explica ce se ascunde în spate e nevoie de spațiu de contemplare și multă informație. Accentele violente exprimate în actul sexual pot însemna un trecut abuziv pentru ambii parteneri, în care au fost experimentate abandonul emoțional și respingerea. Pot însemna anxietate și furie neexprimată, că persoana nu și-a dezvoltat abilitățile de reglare emoțională. Iar foarte frecvent comportamentele sexuale cu accente violente sunt modelate de către pornografia hard-core online, pe care o accesează 28.258 de utilizatori în fiecare secundă. Dintre cele mai vizualizate filme pornografice online, 88% conțin scene cu agresiune fizică și 49% scene cu agresivitate verbală. Iar dintre toate comportamentele din mediul online, pornografia creează cu mare ușurință dependență și are un puternic efect de modelare a comportamentului.

ELLE: Și poate că alunecăm ușor și către BDSM-ul consacrat. Care sunt fundamentele psihologice pentru preferințele și comportamentele BDSM?

R.L.: Discuția despre BDSM este una sensibilă social. Trăim într-o perioadă în care încă mai avem de învățat despre particularitățile și diferențele comportamentelor sexuale umane. Asta înseamnă că încă este dificil de a defini unde este limita dintre ce este acceptabil, normal, util, sănătos și ce nu este. Pentru cineva care nu este adeptul hedonismului absolut, vor exista limite. În BDSM unul dintre elementele cheie este crearea de roluri și scenarii (dominanță, submisiune, masochism, disciplină), iar dirty talk și sexting-ul sunt instrumente utilizate frecvent în aceste tipuri de acte sexuale. BDSM poate fi o formă recreațională de exprimare sexuală și explorare. Poate fi o formă de erotizare a insecurităților, poate implica o stimă de sine scăzută, instabilitatea emoțională sau probleme de atașament. În unele cazuri comportamentele sexuale mai extreme pot include elemente psihopatologice cum ar fi narcisismul sau tulburarea de personalitate antisocială.

ELLE: Ce spune despre un om faptul că păstrează luni sau chiar ani poze și filmulețe indecente primite la sexting, de la diferite persoane?

R.L.: Primirea unei poze nud pe parcursul unei relații ar trebui văzută ca un privilegiu, un pact comun de siguranță, stimulare și atașament. Atunci când relația se încheie, pozele și filmulețele ar trebui șterse, alături de împăcarea cu efemeritatea relației. Păstrarea lor ar putea însemna multe lucruri. De la indiferență, incapacitatea de a trece peste despărțire, la dorința de a avea acces la intimitatea persoanei, până la utilizarea materialelor împotriva sa. Gest care ar trebui interzis prin lege și tratat în conformitate cu aceasta. Împărtășirea fără acordul persoanei a pozelor sau filmulețelor „indecente” este o violare a drepturilor, care în unele cazuri, din nefericire, duce la tragedii.

ELLE: Există o etică, un cod de reguli al acestor practici, astfel încât ele să nu afecteze negativ persoanele implicate? Ar trebui să existe? Cum am face asta?

R.L.: În mod absolut ar trebui să existe. Din păcate încă nu există reglementări clare care să protejeze practic. Totuși, datorită numărului mare de incidente din ultimii ani, se adresează tot mai frecvent nevoia de a găsi un echilibru între libertatea de exprimare sexuală și protecția împotriva abuzului și exploatării umane.

ELLE: În ce măsură sexting-ul și dirty talk-ul pot contribui la obiectivarea femeii și pot întreține această perspectivă?

R.L.: Depinde care este funcția comportamentului. Uneori comportamentele noastre sunt în acord cu intențiile noastre, alteori nu. Anterior menționam faptul că pornografia include în majoritatea scenelor acte de agresivitate. Un alt element cheie este obiectivarea femeii. Pentru cineva care a crescut cu pornografie sau nu a avut parte de educație sexuală de calitate, obiectivarea femeii ar putea fi privită ca fiind ceva normal, sau ceva ce se așteaptă de la el, sau ea. Iar uneori sexting-ul și dirty talk vor include aceste elemente. Totuși, obiectivarea femeii este un concept complex care include multe elemente atât din prezentul nostru, cât și din istoria umanității. Un element psihologic implicat este detașarea emoțională în relații și în comunicarea sexuală.

ELLE: Contextul pandemic, distanțarea sunt ofertante pentru sexting. Ce mai putem obține în afară de gratificarea sexuală?

R.L.: Mintea umană este programată să ne țină în siguranță și departe de durere și disconfort. Iar pentru a face asta ne împinge spre diverse comportamente de compensare și auto-liniștire, printre care se numără și sexting-ul. Beneficiul principal al sexting-ului în această perioadă este siguranța sănătății fizice. De asemenea, este o activitate care poate ajuta la gestionarea anxietății, stresului, a tristeții și singurătății. Printre altele, prin sexting pot fi explorate și înțelese anumite dorințe și fantezii sexuale, la care poate persoana nu ar fi deschisă în plan real. Să păstrăm totuși în minte faptul că sexting-ul este o activitate cu o siguranță emoțională și psihologică relativ scăzută, motiv pentru care expunerea și împărtășirea ar trebui experimentate cu limite și grijă.

Citește și:
Descoperă-ți tipologia sexuală, ca să știi ce să ceri în dormitor

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle