Nu-i place sau nu ia în serios școala online? Cum îți convingi copilul să fie mai implicat

Școala online ne-a bulversat pe toți, copii și părinți deopotrivă. Psihoterapeutul Livia Căciuloiu vine cu câteva sugestii prin care putem să-i înțelegem și să-i motivăm pe micuți.

Nu-i place sau nu ia în serios școala online? Cum îți convingi copilul să fie mai implicat

ELLE: Cum își pot determina părinții copiii să fie mai implicați în tot ce presupune școala online?

Livia Căciuloiu: În primul rând e important să avem așteptări realiste de la copii. Școala online nu este o pauză, cum nici lucrul de acasă. Mulți adulți iau contact pentru prima oară cu ce înseamnă organizarea pentru munca de acasă. Și se confruntă cu provocări similare cu ale copiilor. Să privim spre cei mici cu această perspectivă empatică. Să înțelegem că distragerile sunt firești, că apar forme de protecție ale psihicului față de emoțiile neplăcute din această perioadă.

Contextul școlii online aduce cu sine provocări foarte diverse cu care copiii lucrează așa cum pot. Ne aflăm într-o situație solicitantă, iar o parte din propriile resurse sunt folosite pentru a gestiona asta. Astfel încât randamentul e diferit în pandemie, mai mic.

Folosind cuvinte și exemple pe care copilul le înțelege, putem să îi transmitem că aceasta este o perioadă care va trece. Că orice provocare vine și pleacă. Și e important cum ne descurcăm acum, pentru ca după să fim mai bine. Implică-ți copilul și organizați împreună spațiul lui de lucru. Ajută la concentrare și evitarea pauzelor nedorite. Așa primește cu claritate mesajul că acela este un loc doar al lui, pentru școală, iar dincolo de el are posibilitatea altor activități.

ELLE: Ce greșeli să evite părinții în interacțiunea cu copiii lor, în ceea ce privește școala online?

Livia Căciuloiu: Ca în orice perioadă cu multe necunoscute, e important ca cel mic să primească informații clare și sigure. Regulile sunt importante, însă multe proceduri de lucru se schimbă, inclusiv modalitatea de lucru online în timpul orelor. Așa că este sănătos să îi transmitem copilului că o constantă în această perioadă poate fi chiar elementul-surpriză. Îl asigurăm că flexibilitatea și capacitatea lui de adaptare sunt foarte importante. Îl ajutăm să întrevadă provocările cu care este posibil să se întâlnească.

În același timp, sprijinim copilul să conștientizeze că întreaga adaptare poate fi mai ușoară dacă rămâne curios și colaborează cu profesorii și colegii. Așa încât să treacă mai ușor peste provocări, găsind soluții împreună. Rutina este foarte importantă pentru copii, iar în aceste momente de schimbare cu atât mai mult. Obiceiurile firești legate de programul de școală sunt mecanisme de coping. Iar în acest sens cei mici pot fi încurajați să ia în serios ca și până acum activitățile școlare, însă fară rigiditate sau presiune suplimentară. Așa încât să se păstreze într-o zonă cât se poate de confortabilă în condițiile date.

Părinții pot, în joacă, să aducă elemente de la școală cunoscute copilului. Să sune clopoțelul la început de oră. Să îi pregătească pachețel, gustare. Să îi așeze poze cu colegii preferați în spațiul dedicat școlii. Provocările cu care pot veni copiii către părinți sunt generic legate de școala online, însă în esență forme de manifestare a unor nevoi relaționale. Spre exemplu, un copil înainte performant poate avea acum probleme de atenție sau nervozitate. Le pune pe seama comunicării dificile pe platforma folosită, dar mai degrabă sunt legate de fricile despre viitor.

Părintele trebuie să rămână racordat emoțional la copilul său. Să îl simtă și să observe dacă este mai preocupat, mai închis în sine sau mai compliant decât de obicei. Să îi înțeleagă comportamentele privind viața de acum, în ansamblu. Poate fi foarte dificil pentru părinți să-și găsească resursele interioare pentru a pune întrebări cu calm și răbdare, dar contactul cu părinții este esențial și cu potențial reglator.

Citește și:
7 lucruri pe care e normal să le simți înainte să se ridice starea de urgență

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle