Îți poți însuși noi skill-uri mai simplu decât crezi!

Îți poți însuși noi skill-uri mai simplu decât crezi!

Text: Mihaela Pascari 

Atunci când își caută noi colegi, angajatorii doresc să recruteze talentele cu cel mai mare potential. Oameni deschiși să învețe lucruri noi și să-și dezvolte constant abilități necesare. Totuși, există competențe pe care le poți însuși, chiar și în afara jobului pe care îl ai. Îți dezvăluim câțiva pași de urmat în continuarea acestui articol!

Cum să-ți însușești noi abilități

Implică-te în activități sociale  

Cea mai bună și simplă soluție pentru a-ți dezvolta abilitățile interpersonale, dar și cele tehnice este să te implici în programe de voluntariat. Înscrierea într-un astfel de program îți oferă ocazia de a fi pus în diferite situații de a comunica, negocia, relaționa și lucra în echipă. Implicarea într-un ONG vine la pachet și cu satisfacții personale. Voluntariatul, totodată, îți îmbunătățește și abilitățile soft, precum autenticitatea, optimismul sau încrederea în propriile forțe.

Atunci când faci voluntariat, obții automat șansa de a testa lucruri noi. Pe parcursul programului îți poți asuma riscuri și poți învăța cum să gestionezi diferite situații în moduri unice. O altă abilitate importantă, dorită astăzi de angajatori, pe care o poți dezvolta atunci când faci voluntariat este time managementul. Deoarece voluntarii sunt implicați în proiecte cu deadline-uri stricte, aceștia sunt nevoiți să-și gestioneze task-urile cât mai eficient. Mai mult, vei învăța să stabilești priorități și să găsești cele mai bune modalități de a îndeplini anumite sarcini.

Multilingvismul îți poate dezvolta noi abilități

Cei care vorbesc mai multe limbi străine au o capacitate mai mare de a relaționa și comunica cu oameni din diverse medii. În plus, cei care învață limbi străine sunt mai deschiși la mai multe opțiuni de rezolvare a problemelor. Multilingvismul, totodată te ajută să-ți păstrezi calmul și să fii capabil să funcționezi optim, chiar și în situații haotice. Angajatorii sunt mai interesați de candidații care vorbesc mai multe limbi străine, știind că aceștia procesează informațiile pe care le primesc din diferite puncte de vedere și iau decizii cu mai multă siguranță și creativitate. 

Cea mai bună modalitate de a învăța o limbă străină este să asculți audiobook-uri, podcasturi în limba pe care vrei să o însușești. Totodată, networking-ul cu persoane vorbitoare de limbi străine te poate ajuta extrem de mult. Caută să te integrezi în mai multe cercuri sau grupuri din social media, unde există comunități de vorbitori de limbi străine.  

Transmite cunoștințele și altora

Programele de mentorat sunt extrem de importante pentru viitoarea ta carieră, mai ales dacă țintești o poziție de management. Leadership-ul este principalul skill pe care îl dezvolți atunci când ești pus în situația de a-i învăța pe alții, având în vedere că ești nevoit să îndrumi oamenii, să fii răbdător și să oferi sprijin. Un studiu realizat de Sun Microsystems arată că persoanele care au mentorat alți oameni de-a lungul carierei, au șanse mai mari de a fi promovate față de cele care nu au trecut prin astfel de programe. Mentoratul, de asemenea, este o modalitate excelentă de a-ți extinde viziunea și de a obține o perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă în alte domenii, deoarece ai oportunitatea de a comunica cu oameni care activează în diverse sectoare. 

Alege un curs de formare profesională

Ai spune că noțiunile de programare sunt pentru experți, însă în orice domeniu ai lucra este bine să ai cunoștințe minime în domeniul IT. Ele te vor ajuta să înțelegi cum funcționează anumite site-uri sau chiar să realizezi modificări fără ajutorul programatorului. Caută grupurile de programatori de pe Facebook, unde vei descoperi diferite teme de gândire, precum și întâlniri informale pentru pasionații din acest domeniu sau înscrie-te la un curs de IT. 

Poți alege proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). Ai ocazia ca după finalizarea cursurilor să aplici pentru joburi în domeniul IT. Pentru asta, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar. Detalii aici. Iată care sunt condițiile pentru înscriere:

  • ai domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București
  • ai o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • ești angajat, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
  • ai absolvit cel puțin 8 clase
  • dispui de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s) – cursurile au loc doar online
  • ai în posesie un computer (laptop sau PC) cu webcam (integrat sau separat) pentru a permite accesul la curs/examen
  • ai în posesie difuzor/căști și microfon pentru a participa la discuții
  • ești un bun vorbitor de limba engleză (mediu/avansat)
  • deții competențe digitale de bază

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle