Gesturi care îl enervează pe partenerul tău de cuplu și trădează cât ești de nesigură

Există o serie de comportamente care arată că ești nesigură, iar acestea pot fi o problemă pentru partenerul tău. Îți prezentăm câteva posibile situații.

Gesturi care îl enervează pe partenerul tău de cuplu și trădează cât ești de nesigură

Poate nici tu nu îți dai seama că ești nesigură. Emoția aceasta provocată de un gând sau un set de gânduri (nu sunt în stare, nu mă descurc, nu sunt suficient de bună etc) este urmată de anumite comportamente care cel mai probabil sunt repetitive nu doar în relația prezentă, ci și în cele trecute. Întâi poartă o discuție onestă și deschisă cu partenerul tău. Scopul nu este să te aperi, să fii aspru criticată sau să începeți o ceartă în toată regula. Ci pur și simplu să așterni pe hârtie care sunt acele gesturi care îl deranjează, să le contabilizezi. Apoi privește în trecutul tău și observă care dintre elementele de pe hârtie ți-au mai fost semnalate. Ori, dacă nu s-a întâmplat asta, cum aveați împărțite actvitățile, responsabilitățile în fostele povești de iubire. Ce făceai tu și ce făceau ei, concret.

Indecisă sau neimplicată

Îți este foarte greu să iei de una singură orice decizie. Mereu ceri aprobarea partenerului, îți întrebi prietenele apropiate, familia. Te răzgândești de nenumărate ori și ruminezi intens pe tema respectivă. Acționezi greu, după ce ți se dă ok-ul, sau chiar renunți complet. Pentru partener poate fi obositor să aibă acest rol de ghidaj, sau, dacă este tipul salvatorului, va întreține starea de fapt. Neimplicarea totală este o altă nuanță, în care pur și simplu lași totul pe umerii celuilalt, de la chestiuni banale până la cele cu adevărat serioase.

Nu îi respecți spațiul privat

Asta nu înseamnă doar cercetările periodice sau intense ale conturilor sale de social media, e-mail-ului, ci și telefonul luat la control fără știrea lui sau sub proprii ochi. Verificarea buzunarelor, genții, organizarea lucrurilor din biroul său etc. Intruziunea merge până și la nivelul în care intri peste el în baie sau începi să discuți cu el când deja e într-o convorbire telefonică sau ședință. Cum a încheiat discuția cu cineva, întrebi cine era. Ești foarte suspicioasă la modul general.

Ceri gesturi mărețe…

… care să îți arate concret cât de mult te iubește. Aici variabilele depind de care este limbajul iubirii pentru tine: cadouri, servicii, atingeri, timp petrecut împreună, complimente. Ești nesigură și ai nevoie constant de reconfirmarea că sunteți ca în perioada de început, acea lună de miere a relațiilor. Care s-a consumat cât a fost vremea ei, el s-a relaxat iar tu ai devenit panicată că se îndepărtează de tine.

Alegi momentul nepotrivit pentru discuții delicate

Acele teme cu potențial semnificativ de conflict nu se abordează oricând și oricum. Nu când celălalt este foarte obosit, nu se simte bine, este foarte nervos, se grăbește, e presat de ceva la serviciu etc.

Ești extrem de controlată

Totul se întâmplă conform unui orar și plan bine stabilit, evident de către tine. Nu accepți abaterile, situațiile neprevăzute, iar spontaneitatea desigur te scoate din zona de confort, mai bine zis de control. Să ai viața atât de strict organizată poate deveni nu doar plictisitor ci și stresant în egală măsură.

Citește și:
Comportamente masculine care îți distrug cheful de sex. Și ai dreptate!

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle